VIDEO Camera Deputaților a decis eliminarea pensiilor speciale, inclusiv ale magistraților și parlamentarilor. Pensiile militarilor rămân neatinse/ Punctul vulnerabil al legii la CCR
Camera Deputaţilor a adoptat cu 247 de voturi pentru și 21 de abțineri proiectul de lege care elimină pensiile speciale. Măsura îi vizează pe deputați și senatori, judecători și procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, funcționarii publici cu statut special, funcționarii publici parlamentari, membrii corpului diplomatic și consular, membrii Curții Constituționale, precum și personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă. Actul normativ nu-i vizează pe militari și polițiști. Chiar dacă parlamentarii au eliminat pensiile speciale legea riscă să nu poată fi aplicată.
Populismul PSD-PNL pe tema eliminării pensiilor speciale
Legea urmează să meargă la promulgare la președintele Klaus Iohannis dar are un termen în care poate fi contestată la Curtea Constituțională. De precizat este că magistrații au anunțat că vor contesta legea la CCR și există șanse mari ca aceasta să fie declarată neconstituțională. Există deja o decizie din 2010 a Curții Constituționale care a stabilit că este neconstituțională abrogarea pensiilor de serviciu ale magistraților. Motivul invocat: „de acestea depinde independența justiției”.
Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaților aparține PNL și inițial prevedea menținerea pensiilor speciale pentru militari dar și pentru magistrați. Ajunși la guvernare, liberalii au anunțat că nu mai susțin pensiile magistraților și au eliminat din proiectul de lege prevederea.
„Decizia politică a Partidului Național Liberal este foarte clară, noi susținem principiul contributivității ca principiul care trebuie să stea la baza calculului pensiilor și susținem ca sistem de pensii diferențiat pensiile de serviciu ale cadrelor militare”, a precizat anul trecut Ludovic Orban.
În an electoral și în opoziție PSD a anunțat că susține eliminarea pensiilor speciale deși a blocat de câte ori a avut ocazia proiectele de lege care reglementau acest lucru. Astfel,l social-democrații au făcut paradă cu subiectul pensiilor speciale cerând public dezbaterea și adoptarea în comisia de Muncă proiectul de lege propus de PNL.
Guvernul Orban a anunțat la începutul anului că își va angaja răspunderea pe eliminarea pensiilor speciale.
În replică PSD a convocat sesiunea extraordinară pentru dezbaterea proiectului de lege privind pensiile speciale.
În acest context USR a propus în plen, marți, un amendament care prevedea plafonarea pensiilor pentru magistrați și care ar fi putut evita o eventuală respingere a legii de către CCR. Propunerea USR nu a fost supusă la vot.
Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finalul anului 2019, de 9.359 persoane, în creştere cu 1,9% (plus 175 de persoane) faţă de perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
- Procurori și judecători – 3.878. Pensie medie – 18.716 lei
- Personal diplomatic și consular – 840. Pensia medie – 5.538 lei
- Funcţionari publici parlamentari – 792. Pensia medie – 4.547 lei
- Personal aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă – 1.440. Pensia medie – 10.891 lei.
- Personal Curtea de Conturi – 609. Pensia medie – 7.800 lei.
- Personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor – 1.800. Pensia medie – 4.439 lei.
Anul trecut erau în România 178.168 de beneficiari de pensii militare, din care 29.584 încasau peste 6.000 de lei pe lună, 8.929 peste 10.000 de lei, 147 peste 20.000 de lei, iar 5 peste 25.000 de lei. Pensiile militare se plătesc din bugetele MAI, MApN și SRI.
HotNews a transmis LIVETEXT dezbaterile:
UPDATE 15.35 Ședința a fost reluată. Proiectul de lege a fost adoptat cu 247 pentru și 21 de abțineri. Magistrații pierd pensiile speciale. Militarii, sportivii, artiștii și jurnaliștii își mențin indemnizațiile speciale.
UPDATE 15.30 Pauză de consultări. Propunerea USR privind plafonarea indemnizațiilor magistaților nu a fost supusă la vot.
UPDATE 15.27 Stelian Ion: „USR propune în plen un amendament care impozitează pensiile speciale ale magistraților”.
UPDATE 15.20 La propunerea PSD, deputații au eliminat amendamentul care tăia pensiile speciale ale artiștilor, jurnaliștilor (beneficiază de pensii speciale doar jurnaliștii care sunt înscriși în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România) și sportivilor.
UPDATE 15.15 Ştefan Băişanu deputat neafiliat: „De ce să nu creăm un mecanism pentru a interzice proştilor să ocupe funcţii publice? Am văzut la stat oameni care au salarii de 30.000 de euro pe lună, dacă mai acceptăm ca în România să existe pensie de 704 lei e clar că acei oameni nu mai pot rezista. Şi nu e normal să existe pensii de 770 de milioane de lei. Dacă banii aceştia care se duc la pensii speciale, se vor duce la cei cu pensii minime. În România, un milion de oameni primesc 704 lei, au muncit în CAP-uri. Aceşti oameni sunt sortiţi pieirii. Să venim cu o lege serioasă”.
UPDATE 15.05 Cristian Seidler USR: „Primul proiect pe care l-am inițiat ca parlamentar, în 2017, a fost pentru abrogarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Considerăm că peștele de la cap se-mpute și spectacolul de azi este edificator. Asistăm la ipocrizia PSD-PNL în ceea ce privește pensiile speciale. Dacă nu amendați cu adevărat legea știți foarte bine că va pica la Curtea Constituțională. Eu am propus impozitarea pensiilor magistraților astfel încât legea să nu pice la Curte„.
UPDATE 15.00 Odon Szabo UDMR: „Pensiile ocupaționale însumează 8,7 miliarde lei conform calculelor noastre. Practic bugetul afectat este undeva sub 4% . 96% din pensiile speciale ocupaționale rămân în vigoare cu tot cu această lege care, cu mare bucurie o s-o votăm cu toții azi”.
Ioan Mocioalcă PRO România: „Noi am propus impozitarea progresivă a pensiilor. Aceasta este adevărata soluție a problemei. Pro România va vota proiectul”.
Marius Pașcan, PMP: „PMP a înregistrat un proiect pentru eliminarea pensiilor speciale încă din 2018 și acolo este susținut principiul contributivității”.
UPDATE 14.50 A început dezbaterea generală a proiectului de lege.
Alfred Simonis, PSD: „PSD va vota pentru eliminarea pensiilor speciale chiar cu riscul ca Dacian Cioloș și Rareș Bogdan să rămână singurii beneficiari de pensii speciale de 10.000 de euro”.
În replică Florin Roman, PNL: „Azi nu mai sunteți partidul specialilor. Azi va trebui să ascultați vocea oamenilor, care v-au trimis în opoziție.„
UPDATE 14.45 S-a supus la vot retrimiterea la comisia de specialitate a proiectului de lege dar propunerea a fost respinsă. Raportul făcut de comisia de specialitate este citit în plen.
UPDATE 14.35 Varujan Vosganian ALDE: ” Nu mi se pare normal să se taie pensiile speciale fără a se discuta despre statutul profesional al acestor categorii. Trebuie să le dai aceleaşi drepturi, nu e normal să le impui constrângeri, să nu poată profesa, să aibă firme, pentru a-şi spori pensia. Eu nu votez, personal, această lege până când Rareş Bogdan şi Dacian Cioloş nu vor cere în numele USR şi PNL, la Bruxelles, să se taie indemnizaţii”.
UPDATE 14.27 Deputatul USR Cristina Prună: „Constat aici ipocrizia PSD pentru că noi am cerut de peste douăzeci de ori reluarea dezbaterilor la Biroul Permanent și chiar și azi în comisia de specialitate am cerut reluarea dezbaterilor pe pensiile speciale și am fost refuzați. Trebuie sa fim atenti sa fie constitutionala legea pe care o votam, altfel trebuie sa raspundeti in fata romanilor pentru ipocrizia de care unii dati dovada. Aveti grija ce votati”.
UPDATE 14.20 Attila Korodi deputat UDMR: „Propunem să amânăm discuțiile până se face un nou raport de către comisia de specialitate. „Raportul este viciat, de aceea, am cerut, pe procedură, să se amâne discuţia până se va face un raport corect”, a spus Korodi.
UPDATE 14.17 Președintele comisiei de muncă Adrian Solomon și-a rugat colegii de la tribuna plenului să voteze împotriva amendamentelor sale „Eu nu am pus partidul în nicio situație, avem drept de inițiativă și o exercităm cum și când dorim. Ce-am făcut eu la comisie a fost să vă aduc în față toate tipurile de pensii și indemnizații bazate pe necontributivitate, unele fiind pentru mari sportivi ai țării, mari actori ai țării, sau unii actori mai mărunți din ansambluri artistice înainte de 1989. De-a lungul vremii, în perioada de tranziție, am văzut cu toții că niște categorii socio-profesionale sunt dezavantajate, fără vina lor. Sper că statul român este serios până la capăt şi îşi va asuma responsabilitatea faţă de toţi cei care au beneficiat de o pensie de serviciu, la un moment dat”.
UPDATE 14.15 Deputatul PNL Roman Florin Roman: „Mă bucur că s-a ajuns la votul final în Parlament pe eliminarea pensiilor speciale, pentru a se plăti alocaţiile dublate”.
UPDATE 14.10 A început ședinţa de plen a Camerei Deputaţilor. Liderul de grup al PSD Alfred Simonis propune ca primele amendamente care să fie supuse în dezbatere să fie cele privind rentele viagere ale sportivilor, artiştilor și jurnaliștilor. Mai exact, Simonis propune ca acestea să fie menținute pentru acele categorii speciale. „Eu vă spun ce va face PSD. Toţi colegii vor vota împotriva pensiilor speciale, pentru eliminarea pensiilor speciale. Îmi doresc să văd ce veţi face dumneavoastră. În campanie v-aţi urcat pe acest subiect şi nu aţi făcut nimic”.
Președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu întrebat, înaintea ședinței de plen, dacă parlamentarii PSD vor vota eliminarea pensiilor speciale, renunțând astfel la pensiile lor: „Da, e o decizie politică. Veți vedea votul”.
Și liberalii susțin dezbaterea în plen. Premierul Ludovic Orban a declarat înaintea ședinței că proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale nu este asumat de guvern și că deputații PNL vor decide dacă îl vor vota în plenul de marți. Premierul preferă ca inițiativa să fie adoptată de Parlament, pentru ca mai apoi să fie „corectată” de Guvern.
„Asta va stabili grupul parlamentar din Cameră. E proiectul nostru de lege. PNL militează pentru aplicarea în calcul principiul pensiei prin calculul contributivității, cu excepția pensiilor de serviciu ale militarilor. Proiectul este depus de parlamentari ai PNL, nu este asumat de Guvern. În funcție de dezbaterile care vor fi în Cameră grupul parlamentar din Cameră va lua decizia. Vedem cum evoluează dezbaterile. Mai bine se adoptă proiectul ăsta de lege și îl corectăm în Guvern prin angajare de răspundere sau OUG”, a spus Ludovic Orban, la finalul ședinței Biroului Executiv al PNL.
USR prin deputatul USR Cristian Seidler a propus în şedinţa Comisiei de muncă, rediscutarea proiectului privind eliminarea pensiilor speciale care se află pe ordinea de zi a plenului, în replică preşedintele comisiei, social-democratul Adrian Solomon, refuzând propunerea pe motiv că nu este regulamentară.
„Am o propunere de modificare a ordinii de zi în sensul repunerii raportului de adoptare privind pensiile speciale aflat la plen, să dăm un scurt raport suplimentar ca să eliminăm unele prevederi semnalate şi în spaţiul public care ar putea ridica probleme de neconstituţionalitate. Am mai făcut acest lucru, este o propunere legitimă”, a solicitat Cristian Seidler, în deschiderea şedinţei, fără rezultat însă.
La sfârșitul anului trecut Comisia de Muncă din Camera Deputaților a amendat proiectul de lege al PNL privind pensiile speciale prin care magistrații, sportivii, jurnaliștii și artiștii își pierdeau pensiile speciale. Dezbaterea inițiativei legislative a intrat la plen, Camera Deputaților fiind forul decizional în acest caz.