Sari direct la conținut

Ultimatumul lui Cîțu pentru miniștri: Dacă nu prezintă execuția bugetară, o prezint eu. Sunt ministere unde avem proiecte cu execuţie zero

HotNews.ro
Florin Citu , Foto: Guvernul Romaniei
Florin Citu , Foto: Guvernul Romaniei

​Premierul Florin Cîțu le dă termen ministrilor să prezinte până la finalul săptămânii execuția bugetară. „Dacă nu o prezintă, o prezint eu”, a spus șeful guvernului, declarându-se nemulțumit că 20 de miliarde credite bugetare nu au fost cheltuite, multe dintre ele la investiţii, iar unele la fonduri europene.

„În acelaşi timp, nu pot să iau în serios propuneri care vin de la ministere de suplimentare sau de realocare a resurselor suplimentare de 40 de miliarde de lei, când sunt 20 de miliarde de lei necheltuiţi. De aici începem cu rectificarea bugetară, de aici încep discuţiile pe rectificarea bugetară”, a explicat Cîţu.

Vreau să fie foarte clar – nu ne batem joc de banii românilor. Cine nu a cheltuit banii până acum, trebuie să vină cu explicaţii foarte bune, pentru că nu putem să punem bani, să alocăm resurse în buget şi să le ţinem acolo degeaba. Sunt ministere, şi voi prezenta acest lucru în raportul semestrial, unde avem proiecte cu execuţie zero, la ministere la care, am auzit tot pe surse, miniştrii care spun că au o execuţie foarte bună. Nu poţi să spui că ai execuţie bună când ai bani alocaţi şi ai proiecte cu execuţie zero după şase luni de zile”, a mai spus premierul.

El a precizat că, de exemplu, la Ministerul Transporturilor ar trebui să ia bani, nu să dea și i-a cerut lui Cătălin Drulă să prezinte execuția bugetară.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro