Economistul Dan Vîlceanu (42 de ani), propunerea premierului pentru Ministerul Finanţelor, și-a început cariera politică la PSD, fiind președinte al tineretului Social Democrat Gorj din 2006 până în 2009. A trecut apoi la PDL Gorj, unde a avut funcția de secretar executiv în perioada 2011-2012 și pe urmă președinte al PDL Gorj între 2013 și 2015. Odată cu fuziunea cu PNL, Vîlceanu a rămas la șefia filialei liberale până acum. Mama sa, Elisabeta Vîlceanu este asociat unic al firmei Trefo s.r.l., companie care a derulat doar în 2020 contracte de peste 1 milion de dolari cu companii de stat: CET Govora, Compania Locală de Termoficare Colterm, Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia. La Trafo s.r.l., Dan Vîlceanu a ocupat funcția de director economic, potrivit propriului CV.

HotNews.roFoto: Hotnews

Firma Trefo are un capital social de 1,2 milioane de lei și are ca obiect principal de activitate ”Fabricarea utilajelor pentru extracţie şi construcţii”. Cu cei 47 de angajați pe care i-a avut în 2020, Trefo a realizat o cifră de afaceri de peste 7 milioane de lei și un profit de peste 2 milioane de lei (potrivit Recom Online)

În legislatura 2016 – 2020 Dan Vîlceanu şi-a pus semnătura, în calitate de initiator, pe 107 propuneri legislative, iar anul acesta a semnat alte 9 iniţiative, scrie news.ro.

Potrivit declaraţiei de avere, Vîlceanu deţine două terenuri intravilane în comuna Runcu din judeţul Gorj, în suprafaţă de 26.356 de metri pătraţi şi alte două terenuri intravilane în Timişoara, în suprafaţă de 2.684 de metri pătraţi. De asemenea, are două case în aceeaşi comună Runcu şi un spaţiu commercial de 1.889 de metri pătraţi în Timişoara, de pe urma căruia a încasat anul trecut o chirie de 129.881 lei. Vîlceanu deţine şi un autoturism BMW Seria 5 vechi de 10 de ani şi are în conturi puţin peste 71.000 de lei. De asemenea, liberalul deţine şi titluri de stat în valoare de 731.501 lei. Soţia lui Dan Vîlceanu, Elena, este profesoară la Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu.

Vîlceanu este unul dintre șefii de filiale ce îl sprijină pe premierul Florin Cîțu în competiția cu Ludovic Orban pentru șefia Partidului Național Liberal.

Notă: Dintr-o eroare de redactare, în varianta inițială a articolului apărea că firma Trefo a avut un profit de 2 miliarde în loc de 2 milioane cum era corect. Ne cerem scuze și facem cuvenita rectificare.