Sari direct la conținut

Prima ședință a Coaliției din 2022 / Ce priorități au PSD, PNL și UDMR

HotNews.ro
Guvernul lui Nicolae Ciucă, Foto: Captura
Guvernul lui Nicolae Ciucă, Foto: Captura

Liderii PSD, PNL și UDMR se reunesc, săptămâna aceasta în prima ședință a Coaliției din 2022. Pe agenda de lucru se află tema certificatului verde – dacă mai este necesară sau nu o nouă lege în acest sens – dar și modificarea legii privind plafonarea prețului la energie, susțin surse politice pentru HotNews.ro. Reamintim că introducerea unor noi reguli privind certificatul verde a creat tensiuni în Coaliție între PSD și PNL. Potrivit surselor citate, liderii politici nu mai doresc reluarea dezbaterilor pe acest subiect, în special după mesajul dat de președintele Klaus Iohannis, potrivit căruia nu este oportună introducerea certificatului verde la locul de muncă.

„După ce președintele ne-a transmis că nu dorește introducerea certificatului la locul de muncă, reluarea discuțiilor în Coaliție pe această temă este puțin fezabilă”, au declarat pentru HotNews.ro, surse din coaliția de guvernare.

De altfel, semnalul renunțării la această tema l-a dat chiar președintele PSD Marcel Ciolacu care, săptămâna trecută, într-o emisiune TV a recunoscut că este prea târziu să mai fie adoptată legea în acest sens, pentru că nu ar mai avea efect în valul 5.

„Cred că e un pic cam târziu să mai vii acum cu măsuri printr-un act legislativ. De obicei se fac previziuni. După 2-3 săptămâni după ce în toată Europa există numărul mare de cazuri, ajunge și în România. Când am mai avea timp să intervenim pentru valul 5? Iar certificatul, am mai spus, nu e singura măsură. (…) Va trebui să căutăm măsuri dacă ajungem într-o situație iarăși cu o presiune mare pe spitale. Cred că cu aceste medicamente vom reuși să oprim.”, a declarat președintele PSD la Antena 3.

Într-un război al intențiilor politice, de partea cealaltă, președintele PNL Florin Cîțu și-a anunțat colegii de partid că dorește adoptarea unui nou proiect de lege privind certificatul verde în Parlament.

La o zi după ce Marcel Ciolacu anunța că PSD consideră că e prea tîrziu să de mai dezbată acest subiect, președintele PNL intenționa să propună la viitoarea ședință a coalitiei ca proiectul pentru certificatul verde depus de el și mai mulți miniștri PNL și UDMR să fie adoptat de majoritatea parlamentară.

Potrivit surselor HotNews.ro, Cîțu s-a răzgândit însă să mai ceară noi discuții în Coaliție pe această temă. Într-o declarație de presă susținută, vineri, 7 ianuarie la sediul partidului, Florin Cîțu anunța că extinderea aplicării certificatului verde la locul de muncă trebuie discutată cu specialiștii, juriștii fiind „împărțiți” pe această temă.

Întrebat dacă va relua subiectul certificatului verde în Coaliție, Florin Cîțu a spus că nu dar va cere o informare privind măsurile luate de Ministerul Sănătății pentru gestionarea unui nou val pandemic.

„Eu, în Coaliția de guvernare voi cere ca Ministerul Sănătății să prezinte măsurile pe care le ia și impactul acestor măsuri în pandemie. (…)Dacă se dorește o decizie la Guvern se poate face o analiză, dacă este considerat bun, constituțional se poate trimite în Parlamentul României. Dacă proiecutul este bun poate fi depus în Parlament. Astăzi avem un certificat verde și bine că-l avem. Alte soluții încă nu au fost aduse la vot, nu au fost trecute prin Guvern, nu au fost propuse și atunci când le vom avea le vom discuta”, a mai spus Florin Cîțu.

Epopeea asumării introducerii certificatului verde la locul de muncă

În plină creștere a cazurilor COVID, varianta dezbaterii proiectului de lege privind introducerea certificatului verde în Parlament nu este una câștigătoare. O parte dintre parlamentarii PSD, dar și ai PNL sunt reticenți în a vota un proiect de lege. „Trebuie să recunoaștem că există colegi care nu vor să-și asume introducerea certificatul verde obligatoriu din diferite considerente personale. Unii au primit telefoane de amenințare, alții nu cred în necesitatea vaccinării, etc. Parlamentarii care au astfel de opțiuni fac parte din toate formațiunile politice”, au explicat sursele HotNews.ro.

Tema certificatului verde a creat tensiune în interiorul Coaliției de guvernare. Înainte de sărbători, liderii Coaliției Marcel Ciolacu, Florin Cîțu, Nicolae Ciucă și Kelemen Hunor au discutat despre necesitatea introducerii certificatului COVID. Social-democrații au propus ca Guvernul să-și asume răspunderea în Parlament pe un proiect inițiat de ministrul Sănătății Alexandru Rafila astfel încât noile reglementări să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022.

Social-democrații sperau că prin asumarea răspunderii Guvernului să elimine posibilele costuri de imagine care le-ar fi generat introducerea obligativității certificatului COVID la locul de muncă. În plus, în Parlament ar fi existat riscul ca o parte dintre parlamentarii PSD să nu voteze proiectul de lege.

De partea cealaltă, președintele PNL, Florin Cîțu, s-a opus de la început proiectului inițiat de PSD. Cîțu a contestat în diferite rânduri, în interiorul ședințelor de Coaliție propunerile social-democraților. Președintele PNL a cerut public ca proiectul PSD să fie dezbătut în Parlament.

În acest context, președintele Klaus Iohannis, într-o discuție cu liderii Coaliției le-ar fi cerut să renunțe la obligativitatea certificatului la locul de muncă. Astfel, subiectul introducerii certificatului verde a fost închis în Coaliție.

Legea plafonării prețului la energie un nou motiv de discordie între PSD și PNL

O altă temă pe agenda Coaliției este modificarea legii plafonării prețului la energie. PSD susține, prin vocea lui Marcel Ciolacu că Legea plafonării preţurilor la energie, promovată de ministrul Energiei Virgil Popescu, nu oferă o protecţie reală a cetăţenilor afectaţi puternic de majorarea accelerată a preţurilor la energie. Ciolacu a anunțat că va cere în şedinţa coaliţiei modificarea legii.

PSD propune:

  • acordarea de vouchere de energie consumatorilor vulnerabili, astfel încât să se evite procedurile birocratice şi să se asigure o protecţie reală pentru această categorie, simplificarea procedurilor de plată a compensaţiilor pentru furnizorii de energie, astfel încât activitatea acestora să nu fie afectată;
  • reglementarea unor sancţiuni pentru furnizorii de energie care nu respectă plafoanele impuse de legislaţia în vigoare;
  • extinderea schemei de ajutor de stat pentru marii consumatori din energie din economie şi la IMM-urile afectate puternic de creşterea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale.

„Toate soluţiile care vor fi stabilite în cadrul Coaliţiei de guvernare trebuie să fie adoptate rapid, fie prin ordonanţă de urgenţă, fie printr-un proiect de lege promovat de guvern şi aprobat de Parlament într-o sesiune extraordinară”, se arată într-un comunicat emis de PSD.

De partea cealaltă, PNL nu este de acord cu modificare legii iar ministrul Energiei Virgil Popescu dă vină pe proasta aplicare a legii. Popescu spune că ANPC va demara un control „să vedem exact cine și cum a aplicat această lege, să vedem dacă au aplicat plafonări, compensări, pentru că nu putem lăsa furnizorii să facă de capul lor aplicarea sau neaplicarea acestei legi”.

Pe agenda Coaliției vor fi și alte subiecte delicate de gestionat în 2022, liderii PSD, PNL și UDME având opinii diferite când vine vorba de desființarea Secției Speciale sau taxa de solidaritate.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro