FOTO Cu cine a sărbătorit ambasadorul Valery Kuzmin Ziua Unității Naționale a Rusiei: În timpul operațiunii militare speciale în Ucraina, Rusia e nevoită să reziste forțelor neonazismului
Ambasadorul Rusiei la București, Valery Kuzmin, susține că „în timpul operațiunii militare speciale în Ucraina Rusia este nevoită să reziste nu numai forțelor renăscute ale neonazismului ucrainean, ci și încercărilor Statelor Unite și ale vasalilor săi din NATO de a-și păstra prin orice mijloace hegemonia mondială”. El a făcut aceste declarații, reluând retorica Kremlinului, la recepția de Ziua Unității Naționale a Rusiei, la care i-a avut ca invitați, printre alții, pe senatoarea Diana Șoșoacă și pe fostul politician PSD Adrian Severin.
Diana Șoșoacă, Adrian Severin și „peste 20 de membri ai corpului diplomatic din statele prietenoase”, printre participanți
Recepția dedicată Zilei Unității Naționale a Rusiei a fost organizată de ambasada de la București joi seară, iar printre invitați s-au numărat „reprezentanți ai Parlamentului României, ai partidelor politice extraparlamentare, mediilor academice, organizațiilor neguvernamentale, inclusiv Asociația de prietenie româno-rusă, ai mass-media, precum și ai asociațiilor de compatrioți ruși, inclusiv Asociația Camera de Cooperare Economică și Culturală Romano-Rusă, Obștea Cazacilor din România, Uniunea Rușilor Subcarpatici, filiale regionale ale Comunității Rușilor Lipoveni din România, Asociația „Lumea Noastră”, Grupul de Prieteni lui Vladimir Vîsotski și alții”.
La eveniment au fost prezenți și „peste douăzeci de membri ai corpului diplomatic din statele prietenoase”, spune ambasada.
În fotografiile postate pe Facebook de către misiunea diplomatică pot fi văzuți, printre participanți, senatoarea Diana Șoșoacă și fostul europarlamentar PSD Adrian Severin, condamnat în 2016 la 4 ani de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență și eliberat condiționat în 2017.
Valery Kuzmin: „Majoritatea cetățenilor ruși sunt conștienți de provocările create de politica agresivă de extindere a NATO spre est”
În discursul său, ambadaorul Rusiei a reluat practic retorica Kremlinului, susținând că „marea majoritate a cetățenilor ruși, precum și compatrioții noștri din străinătate, sunt conștienți de provocările la adresa intereselor naționale legitime ale patriei create de politica agresivă de extindere a NATO spre est”.
- „Această formulă unică de „unitate națională” a fost cea care a permis, în mod repetat, de-a lungul mai multor secole, statului rus să mențină suveranitatea și independența în ciuda atacurilor ostile ale colonialiștilor și să respingă cu succes diferitele tipuri de invazii străine.
- Și astăzi aceste tradiții s-au manifestat în mod clar în timpul operațiunii militare speciale în Ucraina, în care Rusia este nevoită să reziste nu numai forțelor renăscute ale neonazismului ucrainean, ci și încercărilor Statelor Unite și ale vasalilor săi din NATO de a-și păstra prin orice mijloace hegemonia mondială, care este iremediabil un lucru al trecutului”, a mai susținut Kuzmin în discursul său.
La începutul lunii aprilie, la mai puțin de două luni de la invazia Rusiei în Ucraina, senatoarea Diana Șoșoacă s-a întâlnit, alături de alți trei parlamentari, cu ambasadorul rus la Bucureşti și au „pledat pentru poziţia de neutralitate a ţării noastre, în sensul „neimplicării României în războiul dintre cele două state beligerante: Federaţia Rusă şi Ucraina”. Diana Şoşoacă spunea atunci că au propus şi „începerea tratativelor de pace în cadrul neutru al României”.