Sari direct la conținut

Scandal la Primăria Brașov. Consilierii locali PNL îl acuză pe Allen Coliban că le-a interzis accesul în instituție / Au mers la Primărie cu un executor judecătoresc

HotNews.ro
Allen Coliban, Foto: AGERPRES
Allen Coliban, Foto: AGERPRES

Grupul consilierilor locali ai PNL Braşov a mers, marţi, la sediul Primăriei Braşov, însoţit de un executor judecătoresc, pentru ca acesta să ”constate oficial” faptul că reprezentanţi ai municipalităţii au dezactivat cardurile lor de acces în sediul instituţiei. Consilierii reclamă că ”sunt ţinuţi pe holuri”, nu li se permite accesul în instituţie şi că, în acest context, ”nu se mai poate vorbi despre o colaborare în adevăratul sens al cuvântului” şi anunţă că vor face alte ”demersuri pe cale legală” pentru remedierea situaţiei, relatează News.ro.

”Am vrea să aducem la cunoştinţa dumneavoastră şi a braşovenilor faptul că primarul Allen Coliban a blocat accesul consilierilor locali în Primărie, aceştia putând intra doar pe uşa principală. Întrucât vom face demersuri pe cale legală, am chemat alături de noi un executor judecătoresc pentru a face constatarea şi a arăta faptul că accesul consilierilor locali este blocat”, a declarat viceprimarul municipiului Braşov Sebastian Rusu.

El a explicat că niciunul dintre consilieri nu a fost înştiinţat, pe nicio cale, despre dezactivarea cartelelor.

Executorul judecătoresc a încercat, pe rând, să deschidă uşi care duc către funcţionarii de la diverse direcţii, o uşă care duce către secretarul Primăriei Braşov, uşa care duce către birourile viceprimarilor şi departamentul juridic, folosind cartelele de acces ale mai multor consilieri locali, aceştia explicându-i că sunt cartelele consilierilor liberali. Singura cartelă care a funcţionat şi care a deschis uşa a fost cea a viceprimarului liberal Sebastian Rusu, care nu a fost dezactivată.

În timpul verificării posibilităţii de acces şi după ce a constatat că uşile nu pot fi deschise cu cartelele consilierilor, executorul judecătoresc a consemnat cele constatate.

”Având în vedere cele de mai sus în baza art. 364 Cod Procedură Civilă, am constatat cele sus menţionate, că accesul consilierilor locali ai grupului PNL este restricţionat. În acest sens s-au făcut fotografii ale cartelelor de acces, cât şi a celor trei intrări, drept pentru care s-a încheiat acest proces verbal”, i-a dictat executorul asistentei sale.

Potrivit jurnaliştilor de la newsbv.ro, ”consilierii locali nu pot interacţiona cu funcţionarii decât dacă îi cheamă la ei în birou”, iar ”funcţionarii nu mai au voie se meargă cu consilierii locali pe teren, dacă aceşti vin cu probleme semnalate de braşoveni”.

Primarul Coliban, acuzat de dictatură

Viceprimarul Sebastian Rusu a declarat, la finalul încheierii procesului verbal de către executorul judecătoresc, că decizia de a dezactiva cartele nu doar restrânge posibilitatea consilierilor de a-şi îndeplini atribuţiile, dar prin această decizie ”li s-a încălcat şi demnitatea funcţiei şi demnitatea personală”.

”Asistăm practic la apariţia unei noi forme de dictatură, generată de interesele meschine ale unei singure persoane. (…) Decizia primarului Coliban este una care aruncă umbre serioase asupra administraţiei publice locale şi a democraţie noastre. Facem apel la domnul primar să revină asupra acestei decizii şi să respecte principiile democratice, transparenţa şi integritatea”, a afirmat viceprimarul Sebastian Rusu.

Alţi consilieri locali au reclamat că ”sunt ţinuţi pe holuri”, nu li se permite accesul în instituţie şi că, în acest context, ”nu se mai poate vorbi despre o colaborare în adevăratul sens al cuvântului” şi au arătat că, dacă situaţia nu se va remedia, se vor adresa Tribunalului Braşov, în aşa fel încât instanţa să îl oblige pe primarul Allen Coliban să reactiveze cartelele de acces în instituţie, pe la toate intrările, pentru consilierii locali.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro