Sari direct la conținut

VIDEO Cât va fi cea mai mică pensie din România începând de anul viitor. Ministrul Muncii susține că vor fi bani pentru aplicarea noii legi a pensiilor

HotNews.ro
Simona Bucura Oprescu în studioul HotNews.ro, Foto: Hotnews
Simona Bucura Oprescu în studioul HotNews.ro, Foto: Hotnews

Unele pensii din România ar putea crește și cu peste 80% în urma recalculării prevăzute de noua lege aflată acum în dezbaterea parlamentului și care a stârnit tensiune între PNL și PSD. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu a susținut, într-un interviu pentru HotNews.ro, că vor fi bani pentru aplicarea noii legi a pensiilor fără a fi nevoie de creșterea taxelor.

„Este foarte important ca și colegii noștri de la Ministerul de Finanțe să aibă o colectare mai bună, să reușească să combată evaziunea, să finalizeze digitalizarea proceselor de la Ministerul Finanțelor, astfel încât, sigur, să găsim și bani pentru pensii”, a declarat ministrul Muncii.

Dacă ministrul Finanțelor vorbea despre posibila „deteriorare a evoluției deficitului bugetar”, Bucura Oprescu a spune că nevoie de un efort „pe care românii îl merită și până la urmă nu este nici așa de mare”.

„Este foarte important ca noi toți să ne mobilizăm și să găsim resursele guvernamentale pentru susținerea acestei noi legi. Sigur, asta printr-o mai bună colectare la nivelul Ministerului Finanțelor, printr-o scădere a evaziunii fiscale și nu prin taxe sau dări noi pentru români. Sigur, politica fiscal-bugetară o fac colegii noștri de la Ministerul Finanțelor și Guvernul în ansamblul său, dar eu știu că atunci când se dorește, se poate. Și de data aceasta, se pot găsi resurse, așa cum și altădată este demonstrat că s-au găsit, cu atât mai mult pentru susținerea unui act normativ care nu face altceva decât să aducă respect și echitate pentru români”, spus ministrul Muncii.

Ce creșteri sunt prevăzute la anul și care va fi cea mai mică pensie din România

Potrivit ministrului Muncii, pensiile vor crește într-o primă fază la 1 ianuarie când vor gi majorate cu rata inflației, 13,8%, ceea ce va duce la o creștere a valorii punctului de pensie de la 1.785 lei, cât este în acest ma moment, la 2.032 lei.

Până la 1 septembrie toate pensiile vor fi recalculate. Cât vor crește?

„Vom avea pensii care vor crește poate cu 1%, pensii care vor crește cu 80%. Sunt simulări făcute de colegii noștri de la Casa Națională de Pensii cu persoane care se află acum în indemnizația minimă socială și care, pe calculele noastre, vor avea o creștere de 87% ”, a spus Bucura Oprescu.

Ea a precizat că nicio pensie nu va scădea, în urma recalculării, sub nivelul aflat în plată.

Niciun pensionar din România nu va încasa lunar mai puțin de 1.281 lei cât reprezintă indemnizața minimă socială, a precizat ministrul.

Întrebată despre posibilitatea eșalonării sau a aplicării etapizate a creșterilor prevăzute de noua lege, așa cum invoca Ministerul de Finanțe, ministrul Muncii a susținut că „această observație nu a fost preluată”.

Care este noua formulă de calcul a pensiilor, câți bani primești în plus dacă muncești mai mult sau ai mai multi copii și ce garanție este că legea va fi aplicată, aflați în interviul complet de mai jos:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro