Senat: Propunerea legislativă a USR de excludere a stufărişurilor din categoria pajiştilor – adoptată tacit
Senat a adoptat, luni, propunerea legislativă a USR de abrogare a unor prevederi din OUG 34/2013 prin care terenurile mlăştinoase şi stufărişurile au fost incluse în categoria pajiştilor.
Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 2 februarie, a fost citită de vicepreşedintele Senatului Sorin Cîmpeanu, care a condus şedinţa de luni a plenului, relatează Agerpres.
USR i-a acuzat pe parlamentarii puterii că prin Legea 116/2023 care completează OUG 34/2013 „au transformat, din pix, luciul de apă din Delta Dunării în păşune şi astfel două firme apropiate de fiul lui Paul Stănescu (PSD) au cerut de la APIA subvenţii de 5 milioane de euro”.
Potrivit unor informaţii apărute în spaţiul public, fiul lui Paul Stănescu urma să fie beneficiar al unor subvenţii date de APIA pentru recoltarea stufului din Delta Dunării, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, declarând că a aflat din presă despre această situaţie. El a anunţat atunci că toate reclamaţiile care au venit la minister pe acest subiect au fost transmise Corpului de control al ministerului, care va face toate verificările, iar raportul final va fi făcut public.
Citește și:
- Afacerea „Stuful din Deltă” legată de familia baronului PSD Paul Stănescu: Ministrul Agriculturii, care a promovat legea, anunță că a dispus o anchetă a Corpului de control
- Afacerea „stuful din Deltă” legată de familia baronului PSD Paul Stănescu: Fostul șef al APIA confirmă că Parchetul European face verificări