Sari direct la conținut

„Se poate și fără voi!”. Mesaj al lui Mircea Geoană către liderii coaliției PSD-PNL

HotNews.ro
Mircea Geoana, Foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia Images
Mircea Geoana, Foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia Images

„Simt că ei încearcă să spună – fără noi nu se poate. Se poate şi fără dânşii”, a spus Mircea Geoană, întrebat, la Digi 24, dacă ar accepta să fie candidatul susţinut de alianţa PSD-PNL în cazul în care va candida la alegerile prezidenţiale. Secretarul general adjunct al NATO susține, legat de o posibilă candidatură a sa din partea PSD și PNL, că reprezentanţii actualei coaliţii ar încerca să blocheze jocul.

Întrebat, duminică seară, la Digi 24, cum se raportează la PSD-ul condus de Marcel Ciolacu, Mircea Geoană, fost președinte al PSD, a spus că are în continuare „o afecţiune puternică pentru electoratul” acestui partid și că el nu se „dezice” de ce a făcut în viața sa.

Întrebat dacă ar accepta să fie candidatul susţinut de alianţa PSD-PNL în cazul în care va candida la alegerile prezidenţiale, Geoană a spus că „e problema” liderilor coaliției de guverenare „ce calcule îşi fac”.

„Văd că anunţă candidaţi comuni, nu ştiu ce au făcut, ca şi la Bucureşti, candidaţi comuni – e problema dânşilor. Eu cred că pe români îi interesează mai puţin jocul politic, eu cred ei fac o greşeală încercând să dea sentimentul că vor să închidă jocul. Ăsta e sentimentul pe care eu ca cetăţean îl simt şi nu ca şef la NATO. Eu simt că ei parcă încearcă să blocheze jocul, să spună suntem noi şi doar noi şi numai noi şi fără noi nu se poate. Se poate şi fără dânşii. Nu pot anticipa ce se decide după locale, probabil că trebuie să se hotărască şi dânşii. Niciodată în istoria post-decembristă nu am avut o situaţie în care cu cinci luni înainte de prezidenţiale să nu ştii candidaţii marilor partide din România”, a răspuns Mircea Geoană.

Chestionat dacă ar accepta o discuţie pe această temă cu liderii alianţei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, Geoenă a susținut că el nu are „niciun fel de problemă cu nimeni”, dar că „treaba, aşa cum este organizată acum, nu mai este utilă pentru ţara noastră şi trebuie să facem un salt şi o transformare importantă a modului în care facem politică”: „Cine este dispus să participe la acest efort sănătos, necesar, obligatoriu pentru România, este prietenul şi eventualul meu aliat. Dar doar pentru un joc politic, nu m-aş interesa de jocuri politice”.

„Au venit la mine în birou, inclusiv Marcel Ciolacu, să-mi propună să candidez independent susținut de PSD”

În 12 februarie, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, spunea că lideri ai PSD, inclusiv Marcel Ciolacu, ar fi mers la el „în birou” să îi propună să candideze independent la Președinție, susținut de PSD.

„Se întâmplă ceva cu ei și evident că aud și eu și privesc declarațiile. E o anumită nervozitate, un început de iritare. E o vorbă românească: „De ce ți-e frică nu scapi”. Și apropo de cine dă telefon cui. Eu am avut discuții cu ei, au venit la mine în birou, inclusiv Marcel Ciolacu, să-mi propună să candidez independent susținut de PSD, pentru un calcul foarte simplu, pentru că voturile PSD la alegerile prezidențiale, unde vin patru milioane în plus față de cele obișnuite, nu-s suficiente să câștigi președinția României. Că dânșii au numărul meu sau nu, eu am și număr belgian și românesc, nu văd o problemă. E decizia lor ce vor să facă, e decizia mea ce vreau să fac”, a declarat Mircea Geoană, la Digi24.

Reacția ironică a lui Marcel Ciolacu: „Și apoi am mers la doamna Șoșoacă”

Reacția lui Marcel Ciolacu a fost una ironică: „După ce i-am cerut lui domnul Mircea Geoană, am plecat și i-am cerut doamnei Șoșoacă să fie premier”.

Liderul PSD a spus că nu știe dacă va candida sau nu la președinție, dar că „niciodată” PSD și nici el nu vor propune și nu le va „trece prin cap” să susțin un candidat independent:

„Nu știu dacă voi fi candidat sau nu la funcția de președinte. În acest moment, vă spun cu toată sinceritatea că nici măcar nu m-am gândit sa fiu candidat. Ce vă pot spune cu certitudine, cu inimă de PSD-ist, de membru fondator de 30 și de ani: niciodată PSD-ul și eu, personal, nu am să propun și nici nu o să-mi treacă prin cap să susțin un candidat independent din partea PSD-ului”.

Un sondaj INSCOP publicat pe 5 februarie a arătat că secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană şi primarul Clujului Emil Boc au peste 30% cotă de încredere în rândul românilor.

Geoană este prima opțiune a românilor la prezidențiale, din postura de candidat independent, cu 26,5%, urmat de Marcel Ciolacu – 18,9% și Diana Şoşoacă – 14%, George Simion şi Nicolae Ciucă, conform unui sondaj publicat de INSCOP pe 31 ianuarie.

CITEȘTE ȘI: Vasile Dîncu: Cred ca se va ajunge la candidat comun PSD-PNL la prezidențiale / Ce spune despre varianta Mircea Geoană

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro