„A încercat canibalic să mă muşte”. Florin Roman a fost la INML. Dan Vîlceanu, sancționat după ce l-a agresat pe deputatul PNL
Deputatul PNL Florin Roman a fost marți la Institutul Național pentru Medicină Legală pentru eliberarea unui certificat medico-legal, după ce a fost agresat de Dan Vîlceanu în Parlament.
Liberalul a transmis la ieșirea de la INML că nu va renunţa la plângerea penală împotriva fostului coleg de partid. Roman a afirmat că Vîlceanu avea „o privire extrem de ciudată” și că „a încercat să mă muște canibalic de cap”.
„Ca cetăţean sunt obligat să fac plângere împotriva oricărui cetăţean care agresează”, a spus Roman.
Deputatul liberal a declarat că a evitat să reacționeze fizic la agresiunea fostului coleg de partid.
„Am încercat să feresc plenul Parlamentului de gestul lui total deplasat şi necontrolat. Nu mă aşteptam la un astfel de gest. Nu poţi să te aştepţi ca un om pe care îl cunoşti de zeci de ani, cu care, vorba aceea, ţi-ai mâncat cojile, să ajungă să aibă genul acesta de comportament. Dar nu era un tip violent. E absolut regretabil că un astfel de gest s-a petrecut în Parlamentul României. Ce ar fi trebuit să fac eu? În momentul în care oricare dintre noi, puneţi-vă în situaţia mea, vine şi îţi aplică… Aveam două variante, de a reacţiona fizic, şi am evitat acest lucru, şi de a suporta această agresiune”, a afirmat Florin Roman, după ce a mers marţi la INML pentru a scoate certificat medico-legal, scrie News.ro.
Întrebat dacă i s-a spus de câte zile de îngrijiri medicale are nevoie, deputatul PNL a răspuns: „Nu. Mi s-a spus că urmează să fie eliberat certificatul medico-legal constatator”.
Roman a subliniat că a fost vorba despre o agresiune, nu despre o bătaie.
„Este cu atât mai agravant cu cât acest lucru se întâmplă în interiorul Parlamentului. Ce exemplu am da noi societăţii româneşti, cetăţenilor, dacă am pune batista pe ţambal în astfel de situaţii? De aceea am şi cerut difuzarea imaginilor. Ştiam că aceste imagini sigur vor arunca o imagine asupra Parlamentului, dar am făcut-o tocmai pentru a face dovada faptului că acolo nu a fost o bătaie, cum foarte mulţi au scris, a fost o agresiune”, a conchis Roman.
Comisia juridică a probat solicitarea lui Roman împotriva lui Vîlceanu. Acesta a primit sancțiunea maximă prevăzută în regulamentul celor două camere ale Parlamentului: diminuarea indemnizaţiei cu 50% timp de 6 luni și reducerea duratei luării de cuvânt la maximum 10 secunde pe intervenţie pentru o perioadă de 3 luni în cadrul şedinţelor.
Vîlceanu: „Nu a fost o bătaie”
Deputatul PNL Florin Roman a acuzat marți că a fost lovit cu genunchiul în nas, marți, în Parlament, de către Dan Vîlceanu, plecat din PNL în octombrie la Forța Dreptei.
- „Astăzi am trăit un moment prin care nu credeam ca voi trece vreodată într-o lume civilizată. I-am reproșat deputatului neafiliat, Dan Vilceanu, încălcarea regulamentului prin prezenta lui în băncile grupului PNL. Problema dumnealui la Parlament era să afle câți primari au plecat la Călărași. A urmat o altercație verbală, după care, am fost bruscat fizic spre ieșirea din plen.
- În afara sălii de plen am fost agresat fizic, din nou, în mod golănesc, cu o lovitură cu genunchiul aplicat în zona nasului.
- Am evitat orice ripostă, pentru ca respect mandatul de parlamentar. În schimb, în baza imaginilor de pe camerele de luat vederi, voi depune solicitare de sancționare a deputatului neafiliat, prieten al ADU, pentru lovire! Totodată voi depune plângere penală împotriva deputatului huligan!”, a spus Florin Roman.
Deputatul Dan Vîlceanu s-a apărat spunând că „nu a fost o bătaie” și că „doar l-a luat după umeri și l-a condus afară din sala de plen” după ce au avut un schimb de replici.
„Nu vreau să intru în scandaluri marca Roman”, a spus pentru HotNews.ro deputatul, fost membru al PNL, care în octombrie a plecat din partid și i s-a alăturat lui Ludovic Orban în formațiunea fondată de acesta, Forța Dreptei.
Primele imagini cu conflictul dintre Roman și Vîlceanu
O cameră de supraveghere de la Camera Deputaților a înregistrat momentul în care Dan Vîlceanu l-a luat de gât pe Florin Roman și pare că îl bruschează.
Vîlceanu pare că își apropia fața foarte aproape de cea a lui Roman în timp ce se luptă pe culoarul plenului.
La un moment dat cei doi dispar din cadru, iar Vîlceanu reintră în cadru în momentul în care un alt parlamentar pare că intervine între cei doi deputați.