Bilanțul victimelor civile în războiul din Ucraina: 331 de morți și 675 de răniți
Până acum, 331 de civili au murit, iar alți 675 au fost răniți în Ucraina de pe 24 februarie, de când Rusia a invadat Ucraina, potrivit unei declarații a Biroului pentru drepturile Omului de la ONU, relatează Reuters.
Printre cei 331 uciși sunt și 19 copii, a anunțat biroul pentru drepturile ONU.
Majoritatea victimelor au fost ucise în urma exploziilor provocate de arme, cum ar fi bombardamentele de artilerie grea, sisteme de rachete cu lansare multiplă și rachete, potrivit biroului pentru drepturi, care are monitori în Ucraina.
Peste 1,2 milioane de oameni au fugit din Ucraina în țările vecine de când Rusia și-a lansat invazia la scară largă pe 24 februarie, potrivit cifrelor Națiunilor Unite, potrivit The Guardian.
Aproximativ jumătate de milion dintre cei care au fugit sunt tineri, estimează agenția ONU UNICEF.
Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) a estimat că peste patru milioane de refugiați ucraineni ar putea avea nevoie în cele din urmă de protecție și asistență.
Șeful de comunicații UNCHR, Joung-ah Ghedini-Williams, a descris rata exodului drept „fenomenală”.
Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.