Zelenski califică acţiunile fostului cancelar german Gerhard Schroeder drept „dezgustătoare”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a catalogat miercuri drept „dezgustător” comportamentul fostului cancelar german Gerhard Schroeder, care a afirmat că Rusia vrea o „soluţie negociată” a războiului.
Gerhard Schroeder, care este prieten cu preşedintele Vladimir Putin, a declarat că s-a întâlnit săptămâna trecută cu liderul de la Kremlin şi a adăugat că există chiar posibilitatea de a se ajunge uşor uşor la o încetare a focului, scriu Reuters și Agerpres.
- Citește și: Dmitri Peskov: Kremlinul e pregătit să negocieze cu Kievul, dar în propriile sale condiţii
„Este pur şi simplu dezgustător când foşti lideri ai unor mari state cu valori europene lucrează pentru Rusia, care este în război împotriva acestor valori”, a declarat preşedintele Zelenski într-o intervenţie video miercuri noaptea.
Consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak l-a criticat anterior pe fostul cancelar german, calificându-l drept o „voce a curţii regale ruse” şi a spus că orice înţelegere de pace negociată cu Moscova va depinde de o încetare a focului şi de retragerea trupelor ruse.
___