Execuție în SUA cu o metodă ce nu a mai fost folosită de 15 ani. Ea a fost aleasă de condamnatul la moarte
Brad Sigmon, în vârstă de 67 de ani, condamnat la moarte în statul Carolina de Sud, a fost executat vineri prin împușcare, fiind prima dată după 2010 când în Statele Unite este folosită această metodă.
El a fost condamnat la moarte în 2002 după ce i-a ucis în bătaie în 2001 cu o bâtă de baseball pe părinții fostei sale iubite, înainte de a încerca să o răpească, notează AFP.
„Execuția a avut loc la ora 18.05 de către un pluton de execuție format din trei persoane și a fost declarat mort de către un medic la ora 18.08”, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Serviciului penitenciar de stat, Chrysti Shain.
Aceasta a fost a șasea execuție efectuată în Statele Unite în 2025, toate celelalte prin injecție letală, cu excepția uneia prin inhalare de azot în Alabama, stat care a inaugurat în ianuarie 2024 această metodă noău și controversată, comparată de experții ONU cu o formă de „tortură”.
Un alt stat din sud, Louisiana, va relua execuțiile după o pauză de 15 ani, pe 18 martie, folosind de asemenea inhalarea de azot.
Metoda de execuție a fost aleasă de condamnatul la moarte
Autoritățile din Carolina de Sud au stabilit data execuției lui Brad Sigmon în urmă cu o lună. Legea statală prevede că scaunul electric este metoda standard de execuție, dar îi permite condamnatului alternativa morții prin pluton de execuție sau prin injecție letală.
Cei trei condamnați executați anterior în Carolina de Sud începând din septembrie – după o pauză de peste 13 ani – au ales toți injecția letală. Dar Brad Sigmon a optat pentru plutonul de execuție în disperare de cauză, potrivit avocaților săi.
„Moartea lui Brad a fost îngrozitoare și violentă. El a ales plutonul de execuție știind că trei gloanțe îi vor sfărâma oasele și îi vor distruge inima”, a declarat într-un comunicat unul dintre avocații săi, Gerald King.
„Dar a fost singura alegere pe care a avut-o, după ce cele trei execuții prin injecție letală din acest stat i-au supus pe bărbații pe care îi iubea ca pe frați la agonii prelungite, potențial asemănătoare torturii”, a adăugat el.
Ultima execuție de acest tip din Statele Unite a avut loc în Utah, în anul 2010.
Brad Sigmon a fost legat de mâini și de picioare de un scaun, cu o cagulă pe cap și cu o țintă desenată pe o foaie sau pânză fixată pe piept, au spus jurnaliștii care au asistat la execuție.
„Gloanțele au fost trase la ora 18.05. Am avut impresia că au fost trase toate în același timp, a fost un singur sunet”, a declarat Anna Dobbins, de la postul local de televiziune WYFF News 4.
„S-a întâmplat foarte repede. Am văzut sângele țâșnind când gloanțele i-au intrat în corp”, a adăugat ea.
Ultimele cuvinte ale lui Brad Sigmon au fost citite de avocatul său Gerald King.
„Vreau ca ultimele mele cuvinte să fie o declarație de dragoste și un apel către concetățenii mei creștini să ne ajute să punem capăt pedepsei cu moartea”, a spus el.
Șase execuții sunt programate în Statele Unite numai în luna martie.
Pedeapsa cu moartea a fost abolită în 23 din cele 50 de state americane. Alte șase (Arizona, California, Ohio, Oregon, Pennsylvania și Tennessee) respectă un moratoriu asupra execuțiilor prin decizie de guvernator.
foto articol: © Jerry Rainey | Dreamstime.com
