Un mercenar rus care ține în mână craniul unui soldat ucrainean ucis la Azovstal: „Nu poate exista pace. Trebuie să dez-ucrainizăm Ucraina”
Deși Rusia nu recunoaște oficial că este într-un război, ci doar că execută „o operațiune militară specială”, unii care luptă pe front cred altceva. Unul dintre cei mai cunoscuți mercenari ruși, vorbind la un eveniment, a recunoscut că Rusia e în Război și a explicat pentru ce crede el că se duc luptele.
Igor Mangushev, un celebru mercenar rus a fost filmat vorbind la un eveniment ținând în mână craniul unui militar ucrainean ucis lângă uzina Azovstal din Mariupol, spune că scopul războiului este de a „de-ucrainiza Ucraina”, potrivit NEXTA.
„Noi suntem în viață, dar acesta a murit deja. Să ardă-n iad. N-a avut noroc”, spune Mangushev.
#Russian mercenary Igor Mangushev proudly showed the skull of a killed #Ukrainian soldier.
He explained the real goal of the #Kremlin in this war: the complete destruction of #Ukraine, not tales about denazification and demilitarization. pic.twitter.com/bZureR2PFM
— NEXTA (@nexta_tv) August 28, 2022
„Nu suntem în război împotriva unor persoane din carne și oase, ci împotriva unei idei. Ideea unui stat ucrainean anti-Rusia. Nu poate exista pace. Trebuie să dez-ucrainizăm Ucraina, trebuie să ne returnăm pământurile noastre rusești”, a spus mercenarul Igor Mangushev.
„Nu suntem în război cu un popor, ci în război cu o idee. Asta e tragedia soldaților ucraineni, nu ne pasă câți dintre ei ucidem. Dacă eram în război cu un popor am fi putut face pace, dar noi suntem în război cu o idee și toți cei care poartă această idee trebuie să moară”, a mai spus mercenarul rus.
Întrebat dacă acel craniu nu aparține vreunui civil omorât, Mangushev spune că nu. „Sigur nu e un civil, chiar noi l-am omorât”.
„A înțeles ce înseamnă lumea rusească (Russkiy mir)?”, întreabă cineva din audiență, râzând.
„Cred că da”, a răspuns zâmbind Mangushev.