Sari direct la conținut

Presa ucraineană anunță că a început mult așteptatul contraatac din sudul țării / Armata a recuperat patru sate din regiunea Herson

HotNews.ro
Presa ucraineană anunță că a început mult așteptatul contraatac din sudul țării / Armata a recuperat patru sate din regiunea Herson

Lupte grele se dau în regiunea Herson din sudul Ucrainei, existând informații contradictorii privind lansarea mult așteptatului contraatac ucrainean.

23:58Înregistrări video apărute pe rețelele de socializare arată atacuri puternice asupra orașului Nova Kahovka, din regiunea Herson, unde ucrainenii au început o contraofensivă pentru recuperarea teritoriilor capturate de ruși.

22:20Trupele ucrainene au recuperat patru sate din apropierea orașului Herson, care este capturat temporar de ruși, a declarat o sursă militară ucraineană pentru CNN.

21:43Ministerul rus al Apărării a recunoscut că este în derulare o contraofensivă ucraineană, dar susține că eșuează, subliniind că „au fost distruse 26 de tancuri ucrainene, 23 de vehicule de luptă de infanterie, alte 9 vehicule blindate de luptă și au fost doborâte 2 avioane de atac Su-25”.

21:23Podul Antonovsky ar fi fost lovit din nou, potrivit imaginilor de pe rețelele de socializare și Unian.net, care notează că cel puțin 8 explozii s-au auzit în Hersonul ocupat de ruși, în timp ce ucrainenii au spus că au lansat o contraofensivă pentru a-și recupera teritoriile capturate de forțele ruse.

19:43 Imagini din satelit surprinse luni arată fum deasupra centralei hidroelectrică Kakhovka din regiunea Herson

18:57Generalul în retragere Mark Hertling, fostul comandant al Armata Statelor Unite ale Americii – Europa, afirmă că dacă Ucraina reușește să recucerească regiunea Herson forțele sale armate vor putea lovi ținte din Crimeea și amenința Forța Mării Negre a Rusiei dacă primește arme antinavă suplimentare și drone subacvatice.

„Fără o Marină, Ucraina desfășoară un război combinat A+”, afirmă acesta.

18:34„Grey Zone”, unul dintre cei mai cunoscuți mercenari ai grupului Wagner, a confirmat pe canalul său de Telegram că ucrainenii au reușit să realizeze avansuri semnificative în unele sectoare ale frontului, afirmând însă că forțele Kievului au fost respinse pe alte axe de atac.

El afirmă că ucrainenii vor încerca cel mai probabil să își exploateze avantajul creat după lăsarea nopții, pentru a aduce noi trupe în poziție.

17:38 Consilierul prezidențial Mihailo Podoliak a oferit luni după-amiază o primă reacție despre contraofensiva din Herson, cerându-le politicienilor ucraineni și presei de la Kiev să se abțină de la speculații și difuzarea de alte informații decât cele anunțate oficial de forțele armate ucrainene.

17:16Forțele armate ale Ucrainei fac apel la populația civilă din Herson să plece din regiune sau să rămână în adăposturi.

„Solicităm cu tărie populației civile, dacă nu a existat sau nu are acum posibilitatea de a evacua acele orașe în care ar putea exista ostilități active, să găsească adăpost și să aștepte. Dezvoltarea evenimentelor este destul de puternică, situația se schimbă dinamic”, a declarat luni după masa Natalia Humeniuk, purtătoarea de cuvânt a Comandamentului Militar Sud.

Humeniuk a precizat că sistemul de alertă din teritoriul ocupat funcționează, iar semnalele de avertizare aeriană sună.

16:13 Forțele ucrainene au atacat fabrica de mașinării din Berîslav, un alt oraș din regiunea Herson, unde rușii au creat o bază de operațiuni.

Volodimir Litvinov, șeful administrației locale ucrainene, a declarat pentru Ukraîinska Pravda că trupele ucrainene au ajuns la Uzina de Construcții de Mașinării din Berislav, unde trupele ruse au plasat echipamente, personal și muniție. Cele două părți au deschis focul.

Atacuri ucrainene în regiunea Herson din sudul țării

„Astăzi am început acțiuni ofensive în mai multe direcții, inclusiv în regiunea Herson”, a anunțat luni după-masa purtătoarea de cuvânt a Comandamentului Militar Sud, Natalia Humeniuk, citată de Reuters.

Deși declarația acesteia pare nuanțată, presa ucraineană anunță fără echivoc că a început contraofensiva împotriva forțelor de invazie ruse aflate în sudul țării.

„Contraofensiva terestră a început. Armata ucraineană a rupt prima linie a apărării ruse din Herson”, afirmă jurnaliștii de la Kiev Post în timp ce Ucraîinska Pravda anunță același lucru. Presa ucraineană scrie de asemenea că majoritatea podurilor din regiunea Herson au fost distruse pentru a îngreuna aprovizionarea forțelor de ocupație rusești.

O grupare a unităților militare ucraineane de pe linia frontului sudic a anunțat că un regiment al separatiștilor pro-ruși din Donețk și parașutiștii ruși care îl susțineau au fugit de pe câmpul de luptă.

Gruparea militară a publicat și o înregistrare video cu un presupus militar al separatiștilor care anunță spargerea primei linii de apărare.

Informații contradictorii despre ofensiva din Herson

Însă o altă sursă din cadrul Forțelelor Armate ale Ucrainei citată de Ukraîinska Pravda afirmă că în unele zone s-a înregistrat succese împotriva liniei de apărare a forțelor rusești, dar că „e prea devreme să vorbim despre ceva anume, un front mare”.

Jurnalistul ucrainean Ilia Ponomarenko îndemna de asemenea luni la ora 13:00 la precauție în legătură cu presupusa spargere a frontului în regiunea Herson, afirmând că luptele sunt puternice după ce artileria ucraineană a bombardat pozițiile trupelor de invazie toată noaptea.

Cu toate acestea, agenția rusă RIA Novosti anunță că în orașul Nova Kakhovka din regiunea Herson, localitate ocupată de ruși, au fost anunțate evacuări de la locurile de muncă și că oamenii se îndreaptă spre adăposturi.

Există de asemenea informații că forțele armate ucrainene ar fi eliberat satul Suhîi Stavok din nord-estul regiunii Herson.

Într-o postare ulterioară Ilia Ponomarenko speculează că forțele armate ucrainene ar fi găsit un punct slab în apărarea rușilor și au decis să atace. „Cred că este la nivel tactic dar vom vedea”, scrie acesta pe Twitter.

Ucrainenii au lansat noi atacuri împotriva logisticii forțelor armate ruse

Administratorii paginii OSINTtechnical care monitorizează luptele din Ucraina afirmă că atacurile ucrainene au limitat sever legăturile trupelor rusești din nordului râului Nipru cu forțele care le-ar putea întări și că 3 pontoane reprezintă în prezent singura legătură între soldații Moscovei aflați pe malurile diferite ale râului.

Forțele armate ucrainene au lansat aici numeroase atacuri cu sisteme HIMARS care au avariat puternic podul strategic Antonovskiy de peste Nipru.

Igor Ghirkin, fostul comandant al separatiștilor pro-ruși din Donbas care între timp a devenit unul dintre cei mai cunoscuți bloggeri militari din Rusia, afirmă pe canalul său de Telegram că ucrainenii au lansat din nou atacuri cu sisteme HIMARS asupra unor obiective din Herson în cursul nopții trecute.

„Au fost observate atacuri repetate asupra unităților noastre avansate. După cum notează corespondenții, se pare că există o mulțime de rachete – nu economisesc bani, ci lovesc deja infanteria”, afirmă Ghirkin.

Anton Gherașenko, unul dintre consilierii ministrului ucrainean de Interne Denis Monastîrski amintește însă că rușii au trimis rezerve importante în Herson de mai mult timp dar că „măsurile preliminare” ale armatei ucrainene au avut rezultate.

„Haideți să fim atenți cu toate aceste știri despre asta. Trebuie să așteptăm”, mai afirmă acesta pe Twitter.

Serghei Aksionov, șeful administrației ruse din Crimeea, afirmă însă că informațiile despre o ofensivă ucraineană în Herson sunt „propagandă” a Kievului.

„Un alt fals de propagandă ucraineană care a fost preluat cu ușurință în Occident: militanții ucraineni ar fi lansat o ofensivă în direcția sudică. Este aceeași umplutură de informații ca toate cele anterioare, cum ar fi ‘atacurile’ asupra podului din Crimeea, pe care trupele de canapea ale regimului de la Kiev le-au executat de mai multe ori”, a scris Aksionov pe canalul său de Telegram.

Afirmațiile sale au fost preluate de TASS, cea mai cunoscută agenție de presă a statului rus.

Vom reveni cu informații pe măsură ce acestea apar.

Urmărește ultimele evoluții din a 187-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro