Sari direct la conținut

LIVE Război în Ucraina: Orașul Balaklia, recucerit de ucraineni / Zelenski: Ucraina recucerește localități din regiunea Harkov în al doilea contraatac / Noi bombardamente în apropierea centralei nucleare Zaporojie

HotNews.ro
Militari ucraineni în regiunea Zaporojie, Foto: Dmytro Smoliyenko/Ukrinform/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Militari ucraineni în regiunea Zaporojie, Foto: Dmytro Smoliyenko/Ukrinform/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

La mai bine de jumătate de an de când a început războiul, președintele ucrainean Volodimir Zelenski anunță „vești bune” din regiunea Harkov, la est de Kiev, afirmând că unele așezări au fost recucerite. De asemenea, într-un discurs video, el a mulțumit trupelor de artilerie ucrainene pentru ceea ce a spus că au fost lovituri reușite împotriva forțelor Moscovei în sudul Ucrainei.

Cele mai importante informații de joi, ziua 197 a războiului din Ucraina, LIVETEXT:

Principalele știri ale zilei pe scurt:

03:05Emmanuel Macron a fost întotdeauna indulgent cu Vladimir Putin„, crede François Hollande

Hollande consideră că președintele Republicii „este imaginea unei părți a clasei politice franceze care a avut întotdeauna pentru Vladimir Putin, și nu pentru Rusia… indulgență”.

01:05Partidul lui Putin propune referendumuri de anexare pe 4 noiembrie / De ce a ales această dată

Data propusă nu este deloc întâmplătoare. Ea corespunde, de fapt, cu ziua „Unității Naționale”. Orașul Herson ar putea fi vizat, potrivit Le Point, citat de Rador.

00:35SUA se pregătesc pentru situația în care Rusia ar extinde războiul în țări membre NATO

Departamentul de Stat al SUA a anunțat, joi, că dorește ca parlamentarii americani să aprobe fonduri pentru țările învecinate cu Ucraina, care „sunt potențial expuse riscului unei viitoare agresiuni ruse”, potrivit Newsweek, citat de Rador.

23:57Putin: Elisabeta a II-a avea „dragoste, respect” și „autoritate” globală

„Timp de multe decenii, Elisabeta a II-a s-a bucurat pe bună dreptate de dragostea și respectul supușilor săi, precum și de autoritate pe scena mondială”, a declarat Putin într-un comunicat emis de Kremlin.

22:45 Statul Major General: Forțele rusești au recrutat cu forța oameni în regiunea Harkov.

Statul Major General al Ucrainei a raportat la 8 septembrie că trupele rusești au recrutat cu forța bărbați din părțile ocupate ale regiunii Harkov. „Bărbații de vârstă de recrutare sunt reținuți și trimiși la Vovchansk, la așa-numitul „centru de recrutare””, se arată în raportul, citat de Kyiv Independent.

Orașul Balaklia, recucerit de ucraineni

22:28Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că forțele Kievului au eliberat peste 1.000 de km pătrați de teritoriu de la 1 septembrie și au recucerit zeci de așezări ca parte a unei contraofensive împotriva Rusiei, relatează Reuters.

Separat, el a lansat un videoclip în care soldații ucraineni au spus că au recucerit orașul cheie Balaklia.

Mai devreme Generalul de brigadă Oleksi Gromov spunea că Ucraina a recucerit peste 700 km pătrați din teritoriul său în est și sud .

21:55Vadym Skibitskyi, reprezentantul Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, a spus că Rusia mai are mai puțin de 200 de rachete Iskander și acum încearcă să le păstreze, în schimb, folosește vechi rachete S-300 pentru atacurile asupra Ucrainei, care ar trebui aruncate, potrivit Ukrainska Pravda.

20:51VIDEO Imagini dramatice: Cum se vede un asalt ucrainean cu blindate Humvee din perspectiva unui soldat care trage cu mitraliera din turelă

20:20Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, la finalul consultărilor găzduite, prin videoconferinţă, de către preşedintele SUA Joseph Biden în legătură cu sprijinirea Ucrainei, că „trebuie să ne menţinem unitatea occidentală şi strategia în faţa eforturilor reînnoite ale Rusiei de a ne dezbina”.

„Consultări telefonice cu preşedintele SUA, partenerii şi aliaţii noştri internaţionali în vederea sprijinirii Ucrainei. Trebuie să ne menţinem unitatea occidentală şi strategia în faţa eforturilor reînnoite ale Rusiei de a ne dezbina, inclusiv prin lipsa de alimente, şantaj energetic şi dezinformare”, a scris Klaus Iohannis, joi seara pe Twitter.

20:11Serviciul de Securitate al Ucrainei a postat o nouă conversație între un ocupant rus și soția sa, căreia i se plânge că ucrainenii sunt „nebuni”, „găsesc toate locațiile și le lovesc naibii”. „Suntem f…ți”, ar mai fi zis el, relatează Ukrainska Pravda.

20:07Norvegia a anunțat joi că va dona Ucrainei aproximativ 160 de rachete Hellfire, platforme de lansare și unități de ghidare, potrivit unui comunicat de presă al guvernului de la Oslo. Armata ucraineană va primi, de asemenea, echipamente de vedere pe timp de noapte din stocurile forțelor armate.

19:10Șeful diplomației americane a salutat joi la Kiev „progresul clar și real” al contraofensivei armatei ucrainene care vizează teritoriile controlate de forțele ruse, potrivit AFP.

„Este încă foarte devreme, dar observăm progrese clare și reale pe teren, în special în zona din jurul Hersonului (sud), dar și evoluții interesante în est, în Donbass”, a declarat Antony Blinken, care s-a dus joi la Kiev, anunțând un nou ajutor militar al SUA pentru Ucraina.

18:57Rusia „va plăti un preț foarte mare” pentru o lungă perioadă de timp din cauza războiului său din Ucraina, a declarat joi directorul CIA, Bill Burns, relatează CNN.

Peste 400 de ținte rusești, distruse cu sistemele de rachete HIMARS

18:40Ucraina a lovit peste 400 de ținte rusești cu sistemele de rachete HIMARS furnizate de SUA, a declarat joi generalul Mark Milley, şeful Statului Major american, relatează Reuters.

„Observăm câștiguri reale și măsurabile a Ucrainei în utilizarea acestor sisteme. De exemplu, ucrainenii au lovit peste 400 de ținte cu HIMARS și au avut un efect devastator”, a spus el reporterilor la baza aeriană Ramstein din sudul Germaniei, după o întâlnire a miniștrilor aliați ai SUA pentru a discuta despre cum să ofere Kievului sprijin pe termen lung în contracararea invaziei rusești.

18:25Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, a participat joi, 8 septembrie, la reuniunea Grupului de contact pentru Ucraina (Ukraine Defense Contact Group), ce a avut loc în Baza Aeriană Ramstein din Germania. Agenda discuțiilor a cuprins aspecte de actualitate și evaluări privind evoluția conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale și nejustificate a Federației Ruse, precum și stadiul acordării de asistență de către țările participante la această inițiativă multinațională sub coordonarea SUA.

În marja reuniunii, ministrul apărării naționale a avut o întrevedere bilaterală cu omologul din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi, pe timpul căreia oficialul român a reiterat sprijinul constant al României pentru aspirațiile de integrare europeană a Republicii Moldova, precum și în vederea reformei apărării și dezvoltării capabilităților militare.

Cei doi oficiali au decis continuarea consultărilor la nivel înalt între conducerea celor două ministere, precum și în cadrul Comisiei militare mixte România – Republica Moldova, planificată a avea loc în perioada imediat următoare.

18:00Statul Major al armatei Ucrainene: Civilii ucrainenii din teritoriile ocupate ajută forțele armate să urmărească mișcarea trupelor ruse, relatează The Kyiv Independent. Astfel, potrivit lui Oleksii Hromov, un ofițer de vârf din cadrul Statului Major General, armata primește date de la civili care ajută Ucraina să lovească mai eficient în timpul contraofensivei din aceste zile.

17:20 Steagul Ucrainei a fost arborat pe clădirea administrației din orașul Balaklia, localitate ocupată până acum de ruși în regiunea Harcov și a cărei cucerire este printre obiectivele armatei ucrainene în cadrul ofensivei din ultimele zile:

16:35Președintele american Joe Biden va avea joi o convorbire cu aliații și partenerii privind sprijinul continuu pentru Ucraina după invazia Rusiei, a anunțat Casa Albă, relatează Reuters.

Ucraina a înregistrat un progres semnificativ în recuperarea teritoriilor ocupate de ruși

16:17Ucraina a recucerit peste 700 km pătrați din teritoriul său în est și sud în timpul unei contraofensive fulgerătoare, a declarat joi un general ucrainean, oferind prima evaluare oficială a operațiunii, relatează Reuters.

16:07Mai mulți jurnaliști ruși din cel puțin șase regiuni au fost percheziționați joi de poliție, fiind bănuiți că ar avea legături cu un fost deputat pro-Ucraina și cu o legiune de soldați ruși care luptă alături de forțele Kievului, informează The Moscow Times, citând presa rusă de stat.

15:49 VIDEO Vladimir Soloviov, cu vânătăi pe față, se declară îngrijorat de evoluția luptelor din Ucraina / Val de ironii

15:07Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a mulțumit Statelor Unite pentru asistența militară în valoare de 675 de milioane de dolari care va finanța arme, muniții și vehicule militare, într-un mesaj pe Twitter.

SUA anunță ajutor de aproape 3 miliarde de dolari pentru Ucraina și 18 vecini ai săi, inclusiv România

14:52Secretarul de stat american Antony Blinken a ajuns joi în Ucraina, într-o nouă vizită surpriză, pentru a discuta despre un nou pachet de asistență de 2,7 miliarde de dolari pentru Kiev și vecinii săi, inclusiv România, pentru a face față Rusiei, transmit AFP și postul american de televiziune FOX5.

14:37Oficiali ruși cer punerea sub acuzare a lui Vladimir Putin pentru trădare din cauza războiului din Ucraina

14:34 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la afirmațiile lui Vladmir Putin, care a susținut că exporturile de cereale ucrainene se îndreaptă în principal către țările europene, și nu către țările sărace. Liderul de la Kiev califică „neobrăzat de falsă” declarația președintelui Rusiei și spune că, spre deosebire de Rusia, Ucraina nu împarte lumea pe criterii rasiste.

14:26Forțele Navale intervin să distrugă încă o mină de război aflată în derivă în zona Portului Constanța, a treia astfel de intervenție de la începutul războiului

13:51VIDEO Un guvernator rus spune că ar merge „bucuros” să lupte în Ucraina, dar că nu are voie

13:43Ungaria își propune să reducă cu un sfert consumul de gaze în acest sezon rece în instituțiile și companiile publice, cu excepția spitalelor și a instituțiilor sociale, din cauza creșterii costurilor la energie, a declarat joi șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, transmite Reuters.

13:09Două persoane au murit și cinci au fost rănite după ce ruși ar fi bombardat Harkovul, a anunțat primarul Igor Terekhov, citat de Ukrainska Pravda.

Rusia a expulzat un diplomat român

12:41Rusia a anunțat joi că expulzează un diplomat român, ca răspuns la decizia similară luată de autoritățile de la București, scrie Reuters.

12:23SUA anunță un nou pachet de asistență militară pentru Ucraina / Kievul, complet dependent de ajutorul occidental.

12:11Cum va ajunge noul iPhone 14 și în Rusia, deși Apple s-a retras de pe piață – oficial guvernamental

11:59 VIDEO Prima confirmare vizuală că armata ucraineană folosește muniție Excalibur / Precizia devastatoare a obuzelor, explicată de un analist militar

Deputat rus: Transnistria este teritoriul nostru

11:38Deputatul rus Leonid Sluţki: Transnistria este teritoriul nostru / Ce planuri are succesorul lui Jirinovski în regiunea separatistă din Republica Moldova

11:03VIDEO Contraofensiva din Herson: Soldați ruși, loviți în plin în timp ce încercau să treacă râul Nipru / Imagini dramatice

10:57Lupte grele au loc joi în zonele din apropierea centralei nucleare Zaporojie, ocupată de ruși, după ce Kievul a avertizat că ar putea fi nevoit să închidă centrala pentru a evita un dezastru, notează Reuters.

Statul Major General al forțelor armate ucrainene a declarat în actualizarea sa zilnică că unele sate și comunități din apropierea centralei au fost puternic bombardate în ultimele 24 de ore.

Peste noapte, forțele rusești au tras de patru ori cu rachete și artilerie grea în orașul Nikopol, aflat în apropiere, a scris guvernatorul regional al zonei, Valentin Reznichenko, pe Telegram, avariind cel puțin 11 case și alte clădiri.

Armata ucraineană continuă contraofensiva în Herson

10:40Aproximativ 51.250 de soldați ruși au fost uciși de la începutul invaziei, potrivit cifrelor publicate de armata ucraineană, citate de The Kyiv Independent.

Pe lângă militari pierduți pe front, ministerul ucrainean al apărăii a precizat că Rusia a rămas fără 2.112 tancuri, 4.557 de vehicule blindate pentru trupe și 239 de avioane de la începutul războiului, notează The Guardian.

Întrebat despre costul invaziei în timpul unui discurs susținut miercuri la Forumul Economic de Est al Rusiei, Vladimir Putin a negat informațiile privind pierderile rusești.

„Nu am pierdut nimic și nu vom pierde nimic. Principalul câștig este consolidarea suveranității noastre”, a spus Vladimir Putin.

10:32 Brigăzile ucrainene continua ofensiva în regiunea Herson, distrugând un pod de pontoane din Darivka pe care l-au făcut rușii, după ce podul din apropiere a fost grav avariat, se arată în evaluarea de joi dimineață a ministerului britanic al apărării.

Aceasta ar fi principala rută pe care o are Rusie între nord și sud de-a lungul râului Nipru.

Loviturile de precizie asupra rutelor pe care le folosesc trupele rusești pun presiune și îi impiedică se se aprovizioneze.

10:15VIDEO Explozie puternică în Belgorod, jumătate din regiunea de la granița cu Ucraina a rămas fără electricitate / Rușii invocă un „accident”

Belarusul face exercițiile militare aproape de granița cu Polonia

10:13Belarusul exersează „eliberarea teritoriului ocupat temporar de inamic” aproape de granița cu Polonia

09:27Un britanic considerat mercenar, mort în detenție în Donețk, ar fi fost victima unei „torturi de nedescris”

08:21Ucraina are reușite neașteptate în contraofensiva surpriză din regiunea Harkov. Cât teritoriu a reușit să recupereze și de ce se tem rușii – analiză ISW

Un român, anchetat de serviciile secrete ucrainene

08:00Un român și trei ruși, anchetați de serviciile secrete din Ucraina pentru contrabandă cu armament

07:35Preţurile petrolului au scăzut miercuri cu peste 4 dolari, coborând sub nivelurile observate înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia, ca efect al unor date economice negative din China, care au alimentat îngrijorările investitorilor cu privire la riscurile de recesiune, transmite Reuters.

07:00Preşedintele Energoatom acuză Rusia că i-a răpit din personal

01:28Cine a importat cel mai mult combustibil fosil din Rusia în timpul războiului din Ucraina

  • Într-o perioadă de 6 luni, de la data de 24 februarie când a început războiul şi până la 24 august, valoarea exporturilor de combustibil fosil s-a ridicat la 158 de miliarde de dolari.
  • Costurile totale ale invaziei Rusiei în Ucraina se presupune a se ridica la aproximativ 100 de miliarde de dolari.
  • 85 de miliarde de dolari, echivalentul a 54% din exporturile de combustibil fosil ale Rusiei, reprezintă exporturile către ţările Uniunii Europene.

01:00 Nepszava: Ungurii încep să se sature de dansul păunului orbanist; nu pot fi întreţinute relaţii bune în acelaşi timp cu UE şi Rusia

În Ungaria a crescut din nou numărul celor care susţin că mai degrabă este o agresiune atacarea Ucrainei de către Rusia, şi nu împărtăşesc presupunerea că Rusia doar se apără, rezultă dintr-o cercetare realizată la solicitarea ziarului ungar „Népszava” de Institutul Publicus, cercetare care nu este reprezentativă pentru populația adultă ungară, ci este reprezentativă doar din punct de vedere al vârstei și al educației, citează Rador.

00:25 Există „acuzații credibile” potrivit cărora copii neînsoțiți au fost transferați forțat din Ucraina în Rusia, a declarat miercuri subsecretarul general al ONU pentru drepturile omului, exprimându-și îngrijorarea cu privire la posibila adopție a acestora de către familiile rușilor, relatează AFP.

00:19Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a raportat miercuri „vești bune” din regiunea Harkov, spunând că unele așezări au fost recuperate de ucraineni de la forțele ruse.

23:27Cerealele ucrainene merg către țările UE, nu către cele sărace, acuză Putin

Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că exporturile de cereale ucrainene se îndreaptă în principal către țările europene și nu către țările sărace, ceea ce, în opinia sa, creează riscul unui „dezastru umanitar”, potrivit AFP.

23:19Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că bugetul de anul viitor va fi un buget de război, alocând peste un trilion de grivne (27,40 miliarde de dolari) pentru cheltuielile de apărare și securitate, scrie Reuters.

El a mai spus că obligațiile sociale, cum ar fi pensiile, trebuie acoperite integral. Cheltuielile necritice trebuie reduse cât mai mult posibil, a adăugat el.

Scurtă recapitulare, joi dimineață, a evenimentelor recente:

––––

Evenimentele de miercuri privind invazia rusă au fost LIVE aici pe HotNews.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro