Sari direct la conținut

VIDEO Cum arată instructajul noilor recruți ruși: Dacă sunteți în apropierea focului, sunteți f…ți / Absorbantele și tampoanele, o necesitate

HotNews.ro
noilor recruti li se spune sa faca rost de absorbante si tampoane, Foto: Captura video
noilor recruti li se spune sa faca rost de absorbante si tampoane, Foto: Captura video

O înregistrare video distribuită pe rețelele de socializare arată cum la instructaj li se spune noilor recruți ruși să facă rost de absorbante și tampoane pentru oprirea sângerărilor în caz că sunt împușcați.

Cum arată discuția:

Vă spun direct, dacă sunteți în apropierea focului – sunteți f…ți. Luați-vă saci de dormit. Veți dormi unde veți apuca. Izoprene sau înlocuitori, ați înțeles?

– Deci nu vom primi nimic din toate acestea? – întreabă unul dintre recruți.

– Ar trebui să fie ale voastre, băieți!

– Tot ce vă dă armata este uniforma și arme. Nimic altceva. Ne-am echipat oamenii cu forțele proprii. Asta se aplică și medicamentelor. Medicamente împotriva diareei, apă oxigenată, garouri. Nu am destule pentru voi.

– Nu sunt garouri în farmacii, spune un bărbat.

– Cereți rudelor să vă trimită. Luați kit-urile de prim ajutor de la mașini. Băieți, nu râdeți. Cereți-le soțiilor, fetelor, mamelor voastre absorbante și tampoane. Cele mai ieftine. Știți pentru ce sunt tampoanele? Pentru a opri sângerarea. Introduceți tampoanele direct în rana provocată de glonț și asta e tot! Tamponul începe să se umfle și închide rana. Băieți, știu asta de la războiul cecen. Absorbantele sunt o necesitate.

O înregistrare video apărută pe rețelele de socializare arată că recruții ruși ce au primit ordine de încorporare sunt nevoiți să facă focuri în pădure pentru a nu îngheța de frig în timp ce așteaptă să fie transportați la centrele de instruire.

Numeroase înregistrări video apărute pe rețelele de socializare în ultimele zile arată că mobilizarea ordonată de Vladimir Putin miercurea trecută se desfășoară haotic, unele imagini video cu recruți ruși în stare avansată de ebrietate în timp ce se îndreaptă spre centrele de instruire viralizându-se pe platformele social media.

Unsprezece birouri militare de înrolare și șase clădiri ale administrației militare au fost incendiate în Rusia începând din 21 septembrie, când președintele rus Vladimir Putin a anunțat mobilizarea militară parțială, scrie The Kyiv Independent, citând Meduza, iar protestele din Daghestan continuă luni pentru a doua zi la rând.

Mai multe videoclipuri care circulă pe rețelele de socializare arată sute de civili care participă la o nouă zi de proteste împotriva mobilizării militare în republica Daghestan, relatează CNN.

Videoclipurile arată bătăi în piața principală din capitala Daghestan, Mahacikala, în care sunt implicați zeci de tineri. Ele arată, de asemenea, cum poliția arestează mai multe persoane sau folosește gaze lacrimogene.

În același timp,pentru a scăpa de coloanele de mașini care se întind și pe aproximativ 20 de kilometri, rușii care caută să scape de mobilizarea parțială decisă de Vladimir Putin trec granița spre Georgia pe jos.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro