Putin spune că este deschis unui dialog cu AIEA în ceea ce privește centrala nucleară Zaporojie
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat marţi „deschis unui dialog” cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) cu privire la centrala nucleara Zaporojie, situată în sudul Ucrainei şi controlată militar de Rusia din martie, relatează AFP potrivit Agerpres.
„Vom vorbi despre toate problemele de interes reciproc sau care poate stârnesc îngrijorare, de exemplu, în ceea ce priveşte situaţia din jurul centralei nucleare din Zaporojie”, a spus Putin în cursul întrevederii cu directorul AIEA, Rafael Grossi, la Sankt Petersburg (nord-vest).
„În orice caz, suntem deschişi la acest dialog”, a subliniat el.
La rândul său, Grossi a spus că se aşteaptă la o „conversaţie importantă” pe probleme legate de „securitate nucleară”, în special la centrala electrică din Zaporojie.
„După cum ştiţi, am depus eforturi pentru a preveni un accident nuclear care ar fi foarte dăunător în general şi în special în aceasta regiune”, a adăugat el.
Săptămâna trecută, Rusia şi-a însuşit în mod oficial centrala de la Zaporijje, pe care a ocupat-o militar din martie, o decizie condamnată de Kiev.
De câteva luni, Moscova şi Kievul se acuză reciproc de bombardamente la faţa locului, nu departe de linia frontului.
Rusia ocupă militar teritoriul centralei, iar Vladimir Putin a revendicat anexarea acesteia, precum şi pe cea a patru regiuni ucrainene