Sari direct la conținut

În regiunea strategică Herson vor avea loc cele mai grele lupte, spune un consilier al lui Zelenski

HotNews.ro
Soldat ucrainean în Herson, într-o tranșee săpată de ruși, Foto: Leo Correa / AP / Profimedia
Soldat ucrainean în Herson, într-o tranșee săpată de ruși, Foto: Leo Correa / AP / Profimedia

Forțele rusești se pregătesc pentru „cele mai grele lupte” în regiunea strategică sudică Herson, a declarat marți noapte Oleksii Arestovich, consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters.

Forțele rusești din regiune au fost împinse mai în spate în ultimele săptămâni și riscă să fie blocate pe malul vestic al râului Dnipro, unde capitala provinciei Herson se află în mâinile Rusiei încă din primele zile ale invaziei Ucrainei.

Autoritățile instalate de Rusia evacuează locuitorii pe malul estic, dar Oleksii Arestovich a spus că nu există niciun semn că forțele rusești se pregătesc să abandoneze orașul.

„Cu Herson totul este clar. Rușii se reaprovizionează, își întăresc trupele de acolo”, a declarat Arestovici într-o înregistrare video postată online.

„Aceasta înseamnă că nimeni nu se pregătește să se retragă. Dimpotrivă, cea mai grea dintre bătălii va avea loc pentru Herson”, a adăugat el.

Dintre cele patru provincii pe care președintele rus Vladimir Putin a proclamat că le-a anexat în septembrie, Herson este, fără îndoială, cea mai importantă din punct de vedere strategic.

Controlează atât singura rută terestră către peninsula Crimeea, pe care Rusia a confiscat-o în 2014, cât și gura de vărsare a Niprului, vastul fluviu care taie Ucraina în două.

Iuri Sobolevsky, membru al consiliului regional pro-ucrainean destituit din Herson, a declarat că autoritățile instalate de Rusia exercită presiuni tot mai mari asupra locuitorilor din Herson pentru a pleca.

„Procedurile de verificare și filtrare se intensifică, la fel ca și perchezițiile mașinilor și locuințelor”, a scris el pe aplicația de mesagerie Telegram.

Un reporter Reuters aflat într-un cătun izolat din apropierea unei părți a liniei de front din Herson a declarat că locuitorii speră că forțele rusești se vor retrage în curând.

„Te culci seara și nu știi dacă te vei mai trezi”, a declarat Mikola Nizinets, în vârstă de 39 de ani, referindu-se la bombardamentele rusești.

–––––

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro