Sari direct la conținut

VIDEO Ce se întâmpla la Kremlin în timp ce forțele lui Putin lansau noi atacuri cu rachete împotriva Ucrainei

HotNews.ro
Vladimir Putin, la Kremlin, Foto: Russian Government / Alamy / Alamy / Profimedia
Vladimir Putin, la Kremlin, Foto: Russian Government / Alamy / Alamy / Profimedia

O înregistrare video publicată de Kremlin arată că președintele rus Vladimir Putin avea o întâlnire la nivel înalt în capitala rusă în timp ce forțele armate ale Moscovei lansau un nou atac masiv asupra orașelor ucrainene, relatează Reuters.

Putin s-a întâlnit miercuri cu premierul armean Nikol Pașinian care și-a exprimat frustrarea în cadrul întrevederii că Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), alianța militară cu 6 membri condusă de Rusia, nu a venit în ajutorul țării sale în timpul noilor atacuri ale Azerbaidjanului din luna septembrie.

În pofida zâmbetelor și strângerilor de mână pentru fotografiile oficiale, Pașinian a exprimat în termeni fără echivoc dezamăgirea Armeniei privind lipsa de intervenție a Rusiei și a alianței din care și ea face parte, alături de Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan și Tadjikistan.

„Este deprimant că apartenența Armeniei la OTSC nu a descurajat Azerbaidjanul de la acțiuni agresive. Nu am reușit nici până astăzi să obținem un răspuns al OTSC privind agresiunea Azerbaidjanului împotriva Armeniei”, a acuzat el.

„Aceste fapte aduc prejudicii grave imaginii OTSC atât în interiorul țării noastre cât și în afara granițelor sale, iar eu consider acesta a fi principalul eșec din timpul președinției armene a OTSC”, a subliniat el.

La fel ca alte instituții internaționale, OTSC este condusă printr-o președinție rotativă exercitată pe rând de statele membre.

Armenia a cerut direct Rusiei și celorlalți membri ai alianței să intervină inclusiv militar în sprijinul său în data de 14 septembrie însă a primit doar promisiuni că vor fi trimiși observatori.

Pașinian a mai remarcat miercuri că această situație a fost radical diferită față de o decizie din luna ianuarie, când OTSC a trimis rapid „trupe de menținere a păcii” în Kazahstan pentru a-l sprijini pe președinte în timpul protestelor fără precedent izbucnite în această țară.

Noul val de atacuri ale forțelor rusești împotriva Ucrainei

Noi lovituri cu rachete au fost raportate miercuri după-amiaza în numeroase localități din Ucraina, printre acestea numărându-se Kiev, Harkov, Dnipro, Jîtomir și Liov, unele dintre cele mai mari orașe ucrainene. Explozii au fost auzite de asemenea în regiunile Nikolaev, Dnipropetrovsk și Vinița.

Pene de curent și probleme în ceea ce privește aprovizionarea cu apă potabilă au fost raportate de mai multe orașe. Deocamdată amploarea distrugerilor nu este în întregime clară însă întreaga regiune Kiev a rămas fără electricitate după ce loviturile aeriene rusești au vizat infrastructuri critice. Anunțul a fost făcut de Oleksii Kuleba, șeful administrației militare regionale.

Înainte de lansarea atacurilor o alarmă aeriană a fost emisă miercuri în toată Ucraina, agenția de știri Interfax Ucraina raportând inițial explozii în mai multe regiuni din sudul și sud-estul țării.

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a raportat de asemenea pe aplicația de mesagerie Telegram că alimentarea cu apă a fost întreruptă.

„Aceasta este cea mai grea iarnă de după cel de-al Doilea Război Mondial”, a declarat primarul Kievului pentru ziarul german Bild. El a adăugat că locuitorii orașului ar trebui să fie pregătiți pentru „cel mai rău scenariu” pe fondul întreruperilor de energie electrică în timpul iernii.

Republica Moldova rămâne în întuneric din cauza atacurilor Rusiei

La scurt timp după lansarea acestui nou val de atacuri împotriva Ucrainei, presa de peste Prut a scris că Republica Moldova a rămas fără energie din cauza bombardamentelor rusești.

„Dragi cetățeni, azi avem repetarea situației din 15 noiembrie. Urmare a bombardamentului Rusiei împotriva sistemului energetic ucrainean din ultima oră, avem întreruperi masive de energie electrică în toată țara. Moldelectrica lucrează pentru restabilirea conectării la energia electrică. Voi reveni cu informații suplimentare în cel mai scurt timp”, a confirmat vicepremierul Andrei Spînu.

Atacurile rusești de săptămâna trecută au provocat și la momentul respectiv o pană masivă de curent în Republica Moldova, mai multe zone ale țării rămânând în beznă.

Într-un interviu acordat astăzi PRO TV Chișinău imediat după noul val de bombardamente ale Rusiei, directorul companiei energetice Moldoelectrica, Sergiu Aparatu, declarat pentru ProTV Chișinău că:

„A lucrat automatica de sistem, analogic cum a fost pe data de 15 noiembrie. Sistemul este deconectat, încercăm încetișor să construim sistemul de la sursele de energie, spre consumatori”.

Întrebat de către jurnaliști dacă poate preciza zonele care au fost deconectate, el a exclamat:

„- Toată țara!”.

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a acuzat și ea faptul că „Rusia a lăsat Moldova pe întuneric”.

„Războiul Rusiei în Ucraina omoară oameni, distruge cu rachete blocurile de locuit și infrastructura energetică. Atacurile continuă și acum în Ucraina. Oamenii își scot răniții de sub dărâmături. Și își plâng apropiații decedați. Viața oamenilor nu poate fi întoarsă înapoi”, a afirmat ea.

Urmărește ultimele evoluții din a 273-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro