Germania admite că a ignorat avertismentele despre pericolul rusesc „pentru prea mult timp”
Șefa diplomației germane, Annalena Baerbock, a admis într-un editorial de opinie publicat de The Guardian că Berlinul a ignorat „prea mult timp” avertismentele aliaților din estul NATO privind pericolul rusesc.
„Pentru prea mult timp nu am dat ascultare avertismentelor vecinilor noștri estici care ne-au îndemnat să luăm în serios amenințările emanate din partea Rusiei. Am învățat că ‘să sperăm la ce e mai bun’ nu este suficient când avem de-a face cu un lider tot mai autoritar”, a notat aceasta.
„În pofida eforturilor noastre de a construi o arhitectură europeană de securitate care să includă Rusia, nici interacțiunile noastre economice, nici cele politice [cu Moscova] nu au împins regimul rusesc către democrație”, a deplâns Baerbock, prima femeie numită în funcția de ministru de externe al Germaniei.
Ea a subliniat că Germania s-a bazat pentru prea mult timp pe o „diplomație a carnetului de cecuri”, sau credința că prosperitatea adusă de relațiile economice libere între țări pot duce la virarea unui regim autoritar către valorile democrației.
„Știm acum că în viitorul previzibil Rusia președintelui Putin va rămâne o amenințare la adresa păcii și securității pe continentul nostru și că trebuie să ne organizăm securitatea împotriva Rusiei lui Putin, nu cu ea”, a mai notat aceasta.
Șefa diplomației germane vorbește despre securitatea comună cu țările din estul NATO
Ea a sugerat de asemenea înaintea summitului NATO ce urmează să aibă loc săptămâna viitoare la Vilnius că interesele de securitate ale Germaniei sunt legate de cele ale aliaților de pe flancul estic al alianței, „deoarece securitatea Europei de Est este de asemenea securitatea Germaniei”.
Baerbock a amintit și de rușinea națională încă simțită de poporul german din cauza declanșării celui de-al Doilea Război Mondial și de atrocitățile comise în timpul acestuia, notând că în deceniile ulterioare „politica externă a țării noastre a fost condusă de premisa că un război nu trebuie să mai pornească niciodată de pe pământ german”.
Ea a arătat însă și cum războiul declanșat de Vladimir Putin în data de 24 februarie a anului trecut a dus la o schimbare a politicilor Berlinului.
„Cu doar doi ani în urmă, ideea că Germania ar putea livra tancuri, sisteme de apărare aeriană și obuziere într-o zonă de conflict ar fi părut greu de închipuit, iar asta e puțin spus. Astăzi, Germania este unul dintre principalii furnizori de arme pentru apărarea Ucrainei”, a mai spus șefa diplomației germane.
Urmărește ultimele evoluții din a 498-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.