Ursula von der Leyen: Ucraina a făcut „progrese excelente” în vederea aderării la UE
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Ucraina a făcut „progrese excelente” în vederea aderării la UE, cu câteva zile înainte de prezentarea unui raport cheie privind candidatura de aderare a Kievului, relatează The Guardian.
Aflată alături de preşedintele Volodimir Zelenski, la Kiev, ea a declarat că Ucraina a atins multe etape importante în ciuda războiului cu Rusia, subliniind reformele judiciare ale Kievului.
„Trebuie să spun că aţi făcut progrese excelente. Ştiu că sunteţi în curs de a finaliza reformele restante. Dacă acest lucru se va întâmpla şi, sunt încrezătoare, Ucraina îşi poate atinge obiectivul ambiţios de a trece la următoarea etapă a procesului de aderare”, a spus ea în cadrul conferinţei de presă comune cu șeful statului ucrainean.
Se aşteaptă ca evaluarea UE, care va fi prezentată miercuri, să spună în ce măsură Ucraina a avansat în îndeplinirea diferitelor criterii economice, juridice şi de altă natură, pentru a deschide calea spre discuţiile de aderare din decembrie. UE a oferit 83 de miliarde de euro pentru efortul de război al Ucrainei împotriva Rusiei şi intenţionează să trimită încă 3 miliarde de euro până la sfârşitul acestui an, a menționat Von der Leyen.
Guvernul ucrainean a pus în aplicare toate măsurile necesare pentru a-şi asigura pregătirea, a declarat la rândul său Volodimir Zelenski, promiţând să continue reformele. El a subliniat eforturile de a combate corupţia, de a îmbunătăţi transparenţa şi de a reduce influenţa oligarhilor asupra economiei.
„Această vizită are loc într-un moment istoric… când aşteptăm o decizie politică cu privire la Ucraina. Această decizie va avea un impact esenţial nu numai pentru Ucraina, ci şi pentru întreaga Europă. Ucraina nu se opreşte în transformarea instituţiilor noastre, reformele vor continua”, a spus Zelenski.
Candidatura Ucrainei a primit un alt impuls joi, când ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a spus că este încrezătoare că UE va avansa cererea Ucrainei luna viitoare. [News.ro]
Dear President @ZelenskyyUA, we are impressed by the reforms Ukraine has made in the midst of a war.
I am confident that you can complete the outstanding reforms very soon.
If this happens, Ukraine can reach its ambitious goal. pic.twitter.com/ydD97QAZAf
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) November 4, 2023
____