Curtea Supremă a Finlandei blochează extrădarea în Ucraina a fondatorului unei unități Wagner, din cauză că închisorile sunt supraaglomerate și s-ar putea confrunta cu tratament inuman
Finlanda nu va extrăda în Ucraina un rus suspectat de terorism în Ucraina, a decis vineri Curtea Supremă a Finlandei, invocând riscul unor condiții inumane de închisoare în Ucraina, relatează Reuters.
Cetățeanul rus Yan Petrovsky a fost reținut de autoritățile finlandeze în august, după ce o instanță ucraineană a emis un mandat de arestare pentru bărbatul care este suspectat de participare la o organizație teroristă din Ucraina, au arătat documentele instanței finlandeze văzute de Reuters.
Canalele de socializare legate de mercenarii Wagner au declarat în august că Petrovsky era un luptător de top în Rusich, o subunitate de extremă dreaptă afiliată Wagner.
Rusich l-a identificat pe Petrovsky drept membru fondator și lider al unității, care a fost supus sancțiunilor Uniunii Europene și Statelor Unite încă de anul trecut.
În Finlanda, Petrovsky a folosit numele Voislav Torden, au arătat documentele instanței.
„Curtea Supremă a declarat în avizul său astăzi că cererea de extrădare a lui Torden nu poate fi acceptată”, a spus instanța în decizia sa, care a citat o decizie anterioară a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a constatat că închisorile ucrainene erau supraaglomerate și că se confruntau cu lipsuri majore.
Astfel instanța a concluzionat că extrădarea în Ucraina ar putea duce la tratament inuman și degradant pentru Petrovsky.
Reuters notează că Guvernul ucrainean nu a putut fi contactat imediat pentru un comentariu.
Instanța a ordonat eliberarea lui Petrovsky, dar acesta a fost imediat arestat de poliția de frontieră finlandeză.
„În urma unei decizii a anchetatorului-șef, am luat persoana în custodie… și investigăm condițiile prezenței sale în țară”, a declarat adjunctul comandantului Mikko Hirvi de la Garda de Coastă pentru agenția de presă finlandeză STT.
Petrovsky, care anterior a fost rezident în Norvegia, este un activist de extremă dreaptă care a ajutat la înființarea unității Rusich ca o unitate explicit neo-nazistă în primele etape ale conflictului din Donbas în 2014.