Sari direct la conținut

Zeci de medicamente pentru boli grave – cancer, diabet sau SIDA – așteaptă pe masa Guvernului, deși aveau ca termen 1 noiembrie pentru a fi introduse pe lista medicamentelor compensate

HotNews.ro
Zeci de medicamente pentru boli grave – cancer, diabet sau SIDA – așteaptă pe masa Guvernului, deși aveau ca termen 1 noiembrie pentru a fi introduse pe lista medicamentelor compensate

Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice, una dintre cele mai mari asociații de pacienți din România, face apel public, într-o scrisoare deschisă către Guvern, Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor, să actualizeze lista medicamentelor compensate și gratuite cât mai urgent. „Sunt 39 de molecule evaluate de Agentia Națioanală a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România pe diverse afecțiuni cronice grave, cum sunt oncologia, diabet, HIV/SIDA, etc., care în prezent stau pe masa Guvernului și așteaptă să fie aprobate deși aveau termen data de 1 noiembrie”, arată reprezentanții COPAC.

„Atragem atenția Guvernului României că sistemul de sănătate trebuie să se îngrijească și de pacienții cu afecțiuni cronici, printre cei mai vulnerabili, mai ales în contextul pandemiei. Pacienții au nevoie de tratamente noi și eficiente, care să le țină boala cronică sub control și, în același timp, să evite împovărarea în plus a sistemului de sănătate”, arată reprezentanții pacienților cronici.

Bolnavii cronici subliniază că „niciodată nu a fost mai important ca în acest an pandemic ca pacientul cronic să fie o prioritate pentru sănătate”.

Ei consideră că „în acest fel, Guvernul poate demonstra că pacienții cronici reprezintă cu adevărat o prioritate și îi poate ajuta pe unii dintre aceștia să aibă o viață mai bună prin accesul la tratamente noi și eficiente.”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro