Sari direct la conținut

Managerul Spitalului „Grigore Alexandrescu”: 40% dintre asistentele și infirmierele din spital sunt vaccinate. Ce așteptări am putea avea de la populația generală?

HotNews.ro
Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu, Foto: AGERPRES
Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu, Foto: AGERPRES

​Medicul Alexandru Ulici, manager al Spitalului de Pediatrie „Grigore Alexandrescu”, a afirmat luni că, în opinia sa, campania de promovare a vaccinării a eșuat și că în spitalul pe care îl conduce doar 40% dintre asistente și infirmiere sunt vaccinate anti-Covid-19.

„Campania de promovare a vaccinării a eșuat. Pe o analiză simplă din spital – am 80% dintre medici vaccinați și 40% dintre asistente și infirmiere. Dacă noi la nivelul spitalului unde se prezumă că sunt oameni care au luat contact cu ideea de medicină măcar suntem în situația asta, ce aștepți am putea să avem de la populația generală? Cred că ar trebui să facem niște campanii de explicare exactă, punct cu punct. Ești vaccinat – bun, da, poti să răcești, să îți curgă nasul, dar nu mai faci tromboze, nu mai ajungi la reanimare, și daca transmiți mai departe nu mai transmiți în asemenea măsură”, a afirmat dr. Ulici, în cadrul unei dezbateri organizate de Salvați Copiii România.

El a continuat comparând vaccinul cu „umbrela”. „Te mai uzi la picioare, dar nu te faci ciuciulete, nu te omoară practic”.

„Cred că nu am ajuns să transmitem mesajul așa cum ar trebui transmis și nu cred că domnul Guță era în măsură să transmită mesajul pentru vaccinare”, a mai spus acesta.

În cadrul dezbaterii, medicul a explicat că în România sunt trei lucruri esențiale care lipsesc în ceea ce privește pediatria:

„1. Coordonarea, nu știm unii de ceilalți, ce se face în Bucuresti, Cluj, Timisoara

2. Cabinetele de consultații

3. Spitalele de boli cronice. În afară de IOMC (Institutul pentru Sănătatea Mamei și Copilului – n.r.), sunt mult prea puține spitale care să asigure asistența pentru bolanvi cronici.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro