Sari direct la conținut

5 soluții propuse de un medic pentru "domolirea incendiului": Instrucțiunile vin de la comitete și comisii cu acronime complicate, în documente de multe pagini și cu mult balast

HotNews.ro
Dr. Raluca Zoitanu, Foto: Arhiva personala
Dr. Raluca Zoitanu, Foto: Arhiva personala

​Raluca Zoițanu, medic de familie, propune Institutului Național de Sănătate Publică o serie de 5 soluții pentru „domolirea incendiului”, în plin val 4 al pandemiei în România. Medicul Raluca Zoițanu subliniază și faptul că „ar ajuta mult medicii și personalul medical să știe că nu sunt pe cont propriu și îi îndrumă totuși o autoritate a statului român care chiar are rolul ăsta”, în condițiile în care, spune medicul, „instrucțiunile vin acum de la toate comitelele și comisiile cu acronime complicate sau ministere te și miri ale cui, în documente de multe pagini și cu mult balast în text.”

Ce soluții propune medicul Raluca Zoițanu Institutului Național de Sănătate Publică pentru „domolirea incendiului”:

„Doar 5 și într-o ordine aleatoare:

  • 1. Durata izolării pentru persoanele vaccinate cu test pozitiv redusă la 5 zile. De discutat dacă pentru persoanele nevaccinate să rămână 14 zile sau redusă și ea la 10 zile.
  • Ar reduce numărul persoanelor potențial contagioase care se plimbă pe străzi, nedeclarate, și care dacă mai sunt și nevaccinate infectează pe toți cei pe lângă care trec – una din particularitățile variantei Delta care este dominantă acum.
  • 2. Autodeclararea în platforma Rapter a persoanelor cu test rapid antigen pozitiv din lista testelor recunoscute, sau declararea mediată de medicul de familie, care cunoaște pacienții. În urmă cu o lună, când a adus-o în discuție involuntar un coleg și a preluat-o toată presa spre surpriza medicilor de familie, tema asta era discutabilă, dar acum sunt mai multe puncte pro decât contra unei astfel de decizii.
  • Ar reduce numărul persoanelor potențial contagioase care se plimbă pe străzi, nedeclarate, în încercarea de a se testa oficial. Dar ar reduce mai ales presiunea pe DSP cu cererile de testare și serviciile de ambulanță care fac testarea la domiciliu.
  • 3. Adaptarea platformei Rapter pentru autodeclararea contacților direcți de către persoana cu test pozitiv, astfel încât durata conversației telefonice pentru ancheta epidemiologică făcute de reprezentantul Direcției de Sănătate Publică să fie cât mai scurtă.
  • Ar crește substanțial capacitatea DSP de a face anchetele epidemiologice rapid și la timp, astfel încât să limiteze infectările, și să nu mai fie cvasi degeaba cum sunt acum, mai mult cu scopul eliberării în ultimele zile de izolare/carantină sau chiar după a documentelor pentru obținerea concediului medical.
  • 4. Comunicate și declarații de presă – inclusiv prin pagina de Facebook părăsită Institutul De Sanatate Publica Bucuresti – despre măsurile pe care le consideră necesare dpdv epidemiologic și al sănătății publice, în conformitate cu Codul Etic INSP din 2018 (de unde este și imaginea, link în comentarii).
  • Ar crește încredere populației în măsurile nepopulare care trebuiau luate ieri de Guvernul României, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă sau Președintele României Klaus Iohannis, dând greutate vocii specialiștilor dacă vorbesc public și din Institutul Național de Sănătate Publică.
  • 5. Îndrumare tehnică și metodologică a rețelei de sănătate publică, așa cum scrie în legislație, doar că în acest moment prin rețea de sănătate publică înțelegem de fapt tot sistemul medical, public și privat. Măcar până trece valul 4.
  • De la INSP trebuie să vină lumina, instrucțiunile. Clare și concise, prin e-mail via DSP sau pe un site simplificat al INSP.
  • Instrucțiunile vin acum de la toate comitelele și comisiile vieții cu acronime complicate sau ministere te și miri ale cui, în documente de multe pagini și cu mult balast în text. Când nu sunt în documente sunt în conferințe de câte o oră, foarte utile pentru informarea publicului directă și via jurnaliști, dar la care nu știu câți medici și alt personal medical reușesc – sau mai au nervi – să se uite. Ar ajuta mult medicii și personalul medical să știe că nu sunt pe cont propriu și îi îndrumă totuși o autoritate a statului român care chiar are rolul ăsta.”
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro