Un discurs al lui Victor Babeș de acum 110 de ani despre ce trebuie să facă statul pentru a combate o pandemie / Cum ar fi arătat CNCAV-ul vremii în viziunea savantului bacteriolog
Și atunci, la fel ca acum, oamenii protestau în privința intervenției statului în viața privată. ”Se naște deci întrebarea: în ce mod ar trebui să proceadă guvernele pentru a asigura sănătatea publică pe baza descoperirilor științelor sanitare moderne? Înainte de toate, măsurile de luat trebue să fie prevăzute prin măsuri legale, bazate pe rezultatele știintei și legea trebue să poarte garanția că va fi executată, căci de obicei, printre toate măsurile legale, cele ce privesc sănătatea publică sunt cele mai rău executate”, spunea Victor Babeș în 1911, într-un discurs numit ”Dispozitiunile legale în vederea combaterii boalelor infectioase”. El compara pandemia cu un război și solicita înființarea unui Comitet Superior. ”Ca și conducătorul suprem în timp de răsboiu, așa și conducătorul luptei sanitare trebue să aibă înainte de toate mâna liberă, trebue să dispună de mijloacele necesare și toata armata sanitară trebue să fie pusă la dispozițiunea sa”, mai susținea savantul român.
Redăm mai jos principalele idei ale lui Victor Babeș:
Poliția sau politica sanitară tintește către un singur scop, către sănătatea cetățenilor
Poliția sau politică sanitară tintește către un singur scop, către sănătatea cetățenilor. Toate măsurile sanitare au deci aceeași menire, și toate se îndreaptă către o singură țintă.
Dacă în trecut cei mai însemnați oameni de stat au negat dreptul Statului de a pătrunde în vieața de familie, ei au întemeiat această prin afirmarea că Statul nu are dreptul de a intervenție, decât atunci când cetățenii se periclitează nu numai pe ei ci și pe concetățenii lor (Mohl).
Pe când deci Statul intervine astăzi numai pentru accidente, crime, vătămări profesionale și industriale ale sănătății, adică pentru o minimă parte a vătămării sănătății, acesta ar trebui să intervină intro măsură foarte largă, în vieața publică și privată, pentru a-și ajunge scopul care este asigurarea fericirii cetățenilor, a cărei temelie este sănătatea.
Astăzi nu mai este indoios, că omul nu are dreptul de a se îmbolnăvi, atunci când îmbolnăvirea să poate nu numai să nenoroceasca familia să, ci să răspândească boli molipsitoare, producând mari inconveniente sanitare și economice concetățenilor unei regiuni sau unei țări întregi.
Statul trebue să aibă dreptul de a pătrunde în familie pentru a salve membrii familiei
Astfel, Statul trebue să aibă dreptul de a pătrunde în familie pentru a salve membrii familiei de tuberculoză, de holeră sau ciumă și ar trebui să se acorde același drept pentru a starpi flagelele populațiunii noastre: pelagră, sifilisul, malaria, difteria, scarlatină, turbarea, etc.
Se naște deci întrebarea: în ce mod ar trebui să proceada guvernele pentru a asigura sănătatea publică pe baza descoperirilor și cerințelor științelor sanitare moderne. Înainte de toate, măsurile de luat trebue să fie prevăzute prin măsuri legale, bazate pe rezultatele științei și legea trebue să poarte în sine garanția că va fi executată, căci de obicei, printre toate măsurile legale, cele ce privesc sănătatea publică sunt cele mai rău executate.
Putem afirmă că astăzi o lege sanitară trebue să aibă că scop principal prevenirea și combaterea boalelor infecțioase.
Din acest punct de vedere, toată organizarea legii trebue să albă înaintea ochilor lupta în contra unui dușman, care ne amenință din toate părțile, în orice moment, în toate manifestatiunile vieții.
E vorba deci de un răsboiu continuum contra unui dușman perfid, care amenință omenirea cu degenerare și nimicire
Primul lucru pentru această lupta, precum pentru orice rasboiu, este cunoașterea inimicului. Odată inimicul cunoscut și stabilindu-se și modul în care poate să fie combătut, a două cerință este, că rasboiul să fie condus de un conducător suprem posedând nu numai științele sanitare, astăzi științe foarte întinse și cari pot fi pătrunse numai prin o muncă științifică lungă și prielnică, ci și o practică îndelungată în aplicarea rezultatelor obținute de știință.
Că și conducătorul suprem în timp de rasboiu, așa și conducătorul luptei sanitare trebue să albă înainte de toate mâna liberă, trebue să dispună de mijloacele necesare, și toată armata sanitară trebue să fie pusă la dispozitiunea să.
Precum conducătorul rasboiului nu va obține nici un succes dacă va fi nevoit sä asculte de strategii de la masă verde, de la centru, sau de la alte autorități cari nu cunosc nici inamicul, nici terenul, nici armata, așa și conducătorul luptei sanitare nu poate fi supus unei alte autorități necompetente în științele sanitare.
Am insistat, încă din anul 1890, asupra necesității că lupta pentru sănătatea publică să fie condusă de o persoană care întrunește o cunoștință profundă a științelor sanitare cu o experiență lungă asupra stării sanitare a țării și asupra măsurilor care pot fi executate cu folos.
În anul 1899, am publicat din nou în Hygien Rundschau cuvintele următoare, cari m’au condus spre a propune un Minister al sănătății publice.
Considerând :
«1) Că în urmă desvoltarii însemnate a științelor sanitare, îngrijirea continuă a sănătății publice devine scopul principal al Statului;
«2) Că Statul pentru a mijloci binele public și mai cu seama sănătatea publică, trebue să între în vieață de familie și să limiteze libertatea individuală, ceeace necesită o mare putere legală ;
Starea rea actuală a sănătății publice trebue atribuită în mare parte lipsei continuității luptei sanitare, lipsei de discipline, influențării politice și lipsei unui buget independent și suficient
«3) Față cu o atare putere, individul trebue aparat în modul cel mai eficace împotriva abuzului interventiunii Statului, ceeace numai atunci se va putea face, dacă serviciul sanitar va fi scos din sfera intereselor și schimbărilor politice.
«4) Că ministerul cărui este subordonat serviciul sanitar, este tocmai Ministerul de Interne, adică Ministerul exquisit politic;
«5) Că față cu întinderea mare ce trebue dată serviciului sanitar, în raport cu progresele imense și zilnice ale științelor sanitare, acest serviciu trebue condus de un om special, căci este imposibil că o persoană profană, oricât de inteligență ar fi, sau chiar un medic nespecializat în științele sanitare să domine câmpul imens al științelor sanitare, cari zilnic trebue călăuzească pentru a putea aplică ultimile rezultate ale acestor științe ;
6) Considerând că pentru a ridică în mod radical sănătatea publică, tot mecanismul administratiunii sanitare din toată țară trebue condus și controlat asemenea de oameni speciali și că nu este permis că măsurile necesare să fie schimbate tot mereu sau împiedicate din considerațiuni străine sănătății publice;
7) Că starea rea actuală a sănătății publice trebue atribuită în mare parte lipsei unei organizatiuni independente, lipsei continuității luptei sanitare, lipsei de discipline, influențării politice și lipsei unui buget independent și suficient.
«8) Că un profan nu poate să reprezente cu .toată, competință serviciul sanitar nici înaintea Consiliului de Miniștri, nici înaintea Corpurilor legiuitoare, căci ih chestiunile de știință, convinctiunea științifică este mai convingătoare decal calitățile de orator ;
«9) În fine considerând că este imposibil a asigura conducătorului și funcționarilor serviciului sanitar, prin legea sanitară independența, puterea și reprezentațiunea necesară, altfel decal prin crearea unui Minister al sănătății publice, propun să se creeze conducătorului administratiunii sanitare o situațiune independența și neexpusa schimbărilor politice, având o pozitiune egală cu acea a miniștrilor. Un atare Ministru trebue să fie asistat de un Consiliu sanitar competent și influent.»
De atunci încoace tot mereu s’a încercat modificarea legii sanitare, evitându-se însă acordarea acestei cerințe indispensabile. Încercările au rămas însă nesatisfăcătoare, tocmai din cauza că nu s’a găsit un alt mod pentru a asigura independența, organizatiunea forțe și supremația Științei în administratiunea sanitară.
Nu mă îndoesc un moment că parlamentele vor găsi modul de a scoate serviciul sanitar din influențele politice, de a crea un minister nesupus influențelor politice
Față cu această necesitate vitală a națiunii, nu mă indoesc un moment, că parlamentele vor găși modul de a scoate serviciul sanitar din influențele politice, de a crea un minister nesupus influențelor politice, și de a găși formulă pentru a putea asigura sănătății publice o administratiune independența, dispunând de fondurile necesere, stabilindu-se bine și raportul care va trebul să existe Intro administratiunea politică și cea sanitară.
Este încă o conditiune indispensabilă pentru că administratiunea sanitară să-și poată ajunge scopul, adică și aici, că în toate manifestatiunile Statului, nu trebue neglijat că conducătorii serviciului să aibă o experiență lungă în aplicarea măsurilor și apoi trebue garantate continuitatea și controlul în executarea măsurilor.
Acestor din urmă condițiuni trebue să corespunza în administratiunea sanitară, Consiliul sanitar superior
Consiliul trebue compus din tot ce avem mai competent în științele sanitare, trebue să reprezente deci, pe lângă știință experiență, continuitatea și controlul în rasboiul sanitar.
Experiență anilor trecuți a arătat, unde ajungem dacă, despretuim aceste condițiuni indispensabile și că nici știință, nici independența, nici fonduri bogate nu pot inlocul lipsa de experiență, de continuitate și de control.
Acest consiliu până acum n’a putut da rezultate satisfăcătoare, din cauză că nu era bine compus, că a fost in totdeauna anihilat din cauză că legea nu-i acordase dreptul de inițiative și de execuție
Am arătat deci în nenumărate rânduri, că acest consiliu până acum n’a putut da rezultate satisfăcătoare, din cauza că nu era bine compus, că a fost în totdeauna anihilat din partea directiunii sanitare și anume din cauza că legea nu-i acordase dreptul de inițiative și de execuție. Astfel n’a fost pus în pozitiune să completeze în mod eficace conducerea serviciului sanitar.
Incă în anul 1892, apoi în conferință mea de la Roma, am arătat că primul pas pentru o administratiune sanitară eficace este independența să financiară și am propus deci concentrarea fondurilor sanitare la centru. Această măsură, mai cu seama grație actualului director sanitar, s’a și legiferat în timpul din urmă, însă sumele mari concentrate și mult augmentate prin bugete extraordinare, s’au cheltuit, consiliul sanitar care în timpul din urmă tot mereu cerea controlul amănunțit al bugetului sanitar n’a fost ascultat, și numai astăzi se vede în ce mod s’au administrat și s’au distribuit aceste sume atât de prețioase pentru asanarea terii.
Aceea ce este astăzi de cea mai mare importanth, este însă un Consiliu sanitar, nu cu scopul de a vindecă boalele banale, adecă taxa a avea trebuință de membri medici practici de toate specialitățile, nici de farmaciști, de veterinari, de medici legiști, ci numai de specialiști în științele sanitare. Numai un atare consiliu poate să se coupe cu folos de prevenirea boalelor, de igienă, de stârpirea boalelor infecțioase, de asanarea terii.
După legea veche însă, membrii trebuiau să reprezente toate specialitățile, adică în toate chestiunile sanitare se amestecau, sau hotărau persoane necompetente, astfel încât opinia autorizată a celor de specialitate sanitară nu putea să patrunza.
Dupe legea actuală avem un consiliu mixt și care nu va putea lucra, decât despărțindu-se chestiunile medicale de cele sanitare.
Aș putea cîtă numeroase exemple pentru a dovedi faptul că la noi combaterea boalelor infecțioase și ridicarea sănătății publice nu se poate efectua din cauza că legea nu este executată, că autoritățile nu sunt constrânse prin lege a se adresa specialistului sanitar și că specialistul nu posedă dreptul de inițiativa, de executiune ci de control.