Sari direct la conținut

Fără precedent: bolnavii de cancer ies în stradă joi, în semn de protest față de faptul că Planul de Combatere a Cancerului nu a intrat în vigoare la 1 iulie

HotNews.ro
Ministerul Sanatatii, Foto: AGERPRES
Ministerul Sanatatii, Foto: AGERPRES

​Bolnavii de cancer urmează să iasă în stradă joi, în semn de protest față de faptul că Planul Național de Prevenire și Combatere a Cancerului nu a intrat în vigoare la 1 iulie, așa cum era programat. În jur de 50 de pacienți vor organiza, joi dimineață, un miting în fața Ministerului Sănătății. Pacienții nu vor veni în număr foarte mare deoarece „vorbim despre bolnavi de cancer”, a declarat pentru HotNews.ro Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Pe 31 mai, Alexandru Rafila anunța lansarea unui nou plan anticancer, în condițiile în care pe data de 1 iulie ar fi trebuit să intre în vigoare Planul Național de Combatere a Cancerului lansat la Cotroceni și aprobat de Parlament încă de la finalul anului trecut.

Bolnavii de cancer spuneau atunci că vor ieși în stradă și vor acționa în judecată Ministerul Sănătății „pentru nerespectarea legii”, după ce Rafila a făcut anunțul lansării noului plan, în loc să facă norme de aplicare pentru cel deja promulgat la finalul anului 2022.

Vineri, pe 30 iunie, cu o zi înaintea datei de 1 iulie, când ar fi trebuit să intre în vigoare Legea privind Planul Național de Combatere a Cancerului, Rafila a ieși într-o conferință de presă în care a prezentat norme de aplicare pentru plan, despre care a spus că „vor intra în vigoare de la 1 iulie”.

​​Normele de aplicare pentru Planul Național de Prevenire și Combatere a Cancerului prezentate pe 30 iunie de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă, reprezintă însă „o mare păcăleală”, ele fiind „un document word fără nicio valoare juridică” și reprezentând „doar o promisiune, o intenție”, a declarat pentru HotNews.ro Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, cea mai mare asociație ce reprezintă pacienții oncologici din România.

Pacienții îl acuză pe Rafila că încearcă „să inducă în eroare populația” și spun că vor da în judecată Ministerul Sănătății în cazul în care normele de aplicare pentru Planul Național de Combatere a Cancerului nu vor fi aprobate prin Hotărâre de Guvern, așa cum prevede legea.

Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, spune că „nu vreau ca domnul Rafila să inducă în eroare populația și în primul rând pacienții – Ce om bun este el și că el a făcut și a dres”.

„Gândiți-vă ce bătaie de joc a făcut față de pacienți. Nu are pic de compasiune”, acuză președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Planul Național de Combatere a Cancerului nu a intrat în vigoare nici la 8 luni de când a fost promulgat de Klaus Iohannis

Planul Național de Combatere a Cancerului a fost lansat pe 19 ianuarie 2022 în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni, iar pe 3 noiembrie 2022, Legea prin care a fost asumat de Parlament a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.

În decembrie anul trecut, după promulgarea legii de aprobare a planului, la nivelul Ministerului Sănătății era constituit un grup de lucru ce urma să lucreze la elaborarea normelor de aplicare pentru Planul Național de Combatere a Cancerului. Normele urmau să fie gata înaintea datei de 1 iulie 2023, când Planul de Combatere a Cancerului urma să intre în vigoare.

La finalul lunii aprilie, cu doar două luni înainte de acest moment însă, Alexandru Rafila a anunțat că în Ministerul Sănătății se lucrează la o nouă formă a Planului de Combatere a Cancerului, adoptat de Parlament și promulgat anul trecut, motivând că Planul „are mici disfuncționalități”.

Pe 31 mai, Alexandru Rafila anunța lansarea unui nou plan anticancer, în condițiile în care pe data de 1 iulie ar fi trebuit să intre în vigoare Planul Național de Combatere a Cancerului lansat la Cotroceni și aprobat de Parlament încă de la finalul anului trecut.

Bolnavii de cancer spuneau atunci că vor ieși în stradă și vor acționa în judecată Ministerul Sănătății „pentru nerespectarea legii”, după ce Rafila a făcut anunțul lansării noului plan, în loc să facă norme de aplicare pentru cel deja promulgat la finalul anului 2022.

Reacții dure a avut în tot acest timp și Patriciu Achimaș Cadariu, medic oncolog și deputat PSD, unul dintre oamenii care au contribuit cel mai mult la elaborarea Planului Național de Combatere a Cancerului. În anul 2016, în scurtul său mandat de ministru al Sănătății în Guvernul tehnocrat, s-a început să se lucreze la prima variantă a Planului Național de Cancer.

„O condamnare la suferință și la moarte pentru pacienți!”, spunea Patriciu Achimaș Cadariu despre amânarea intrării în vigoare a Planului de Cancer, într-un interviu acordat HotNews.ro la finalul lunii aprilie.

Pe 14 iunie, la rotativa guvernamentală, Achimaș Cadariu, deputat PSD, anunța public că nu va vota un Guvern din care face parte Alexandru Rafila, din cauza amânării Planului de Combatere a Cancerului, însă medicul clujean avea să se răzgândească o zi mai târziu.

Pe 6 iunie, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Naţionale a Supravieţuitorilor de Cancer, președintele Klaus Iohannis lansa un apel la unitate şi solidaritate în lupta împotriva cancerului, pentru a aduce o „schimbare reală în viaţa oamenilor afectaţi de această boală devastatoare”, și sublinia că „lupta împotriva acestei boli nu poate fi amânată!”.

Planul Național de Combatere a Cancerului, un „PNRR” pentru cancer: UE pune la dispoziție 4 miliarde de euro

Planul Național de Combatere a Cancerului ar urma să aducă în România bani europeni pentru o mai bună gestionare a situației pacienților oncologici – UE pune la dispoziție în total, pentru toate țările care aplică cu un plan, aproximativ 4 miliarde de euro.

Vorbim, practic, dacă putem spune astfel, despre un „PNRR pentru cancer”, a explicat recent pentru HotNews.ro medicul Patriciu Achimaș Cadariu, directorul medical al Institutului Oncologic din Cluj și fost ministru al Sănătății, în mandatul căruia s-a început să se lucreze la elaborarea Planului Național de Combatere a Cancerului: „Planul Național de Combatere a Cancerului este un context care leagă toți pilonii implicați în controlul și combaterea cancerului. Un context adaptat la țara noastră și raportat la Planul European de Cancer, care ne aduce finanțare, în condițiile în care ne tot plângem că nu avem buget pentru nimic niciodată. Deci, iată că e un moment absolut fericit în care ne plasăm, în care Comisia Europeană vine cu un proiect de peste 4 miliarde de euro pentru toată Europa, sigur, dar pentru care trebuie să ai, dacă pot spune așa, între ghilimele, PNRR-ul. Pentru cancer îți trebuie un proiect cap-coadă pentru a accesa proiecte pe diverse sectoare și acest PNRR pentru cancer este, dacă vreți, Planul Național de Combatere a Cancerului.”

Putem avansa în acest moment o sumă pe care ar putea România să o obțină prin acest „PNRR pentru cancer”? „În acest moment nu pot să spun o cifră exactă, fiindcă, sigur, o parte din bani vor fi alocați specific pe țări, iar o parte foarte mare se va competiționa. Deci pentru asta vor trebui scrise din nou proiecte”, mai spunea Patriciu Achimaș Cadariu.

Chiar dacă mărturisește că a fost, el însuși, „foarte implicat” în Planul de Cancer, iar lucrul la această strategie a început în perioada scurtului său mandat de ministru al Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu a arătat, într-un interviu acordat HotNews.ro la finalul lunii aprilie, că „nu este vorba despre persoana mea, dar e vorba de oameni, zeci de oameni care am lucrat la el și ne-am tot străduit să avem un Plan de Cancer. Iată că acum, după un efort susținut, urmat de faptul că acest Plan a stat în transparență peste 6 luni și a fost votat aproape în unanimitate în Parlament, ei bine, mi se pare foarte ciudat ca după atâtea eforturi de a face acest plan, să se întâmple ceea ce se întâmplă acum.”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro