Sari direct la conținut

Cum arată topul specialităților medicale cele mai căutate de rezidenți: dermatologia, pe primul loc. Suntem în pericol de a rămâne fără medici de familie?

HotNews.ro
Medic, Foto: Syda Productions / Dreamstime.com
Medic, Foto: Syda Productions / Dreamstime.com

​România are în total, în acest moment, 29.974 de medici rezidenți, dintre care 1.477 – adică 4,9% – sunt rezidenți în medicină de familie, arată datele prezentate de prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. În acest moment însă, 20% din corpul medical din țara noastră – aproximativ 11.000 de medici din totalul de 55.000 de medici din România – sunt medici de familie, iar în următorii ani urmează să iasă la pensie 6.000 de medici de familie. Numărul de locuri alocate medicinei de familie la rezidențiat este însă în jur de 400 – aproximativ 7% din total.

Practic, pentru a nu ajunge în situația unei crize a medicilor de familie, „trebuie să corelăm numărul de rezidenți pe care îi pregătim cu necesarul de locuri”, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

„Medicina de familie este foarte importantă. Încercăm să schimbăm modalitatea de pregătire pentru medicii de familie, pentru a atrage cât mai mulți rezidenți”, afirmă rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, prof. dr. Viorel Jinga, într-o conferință de presă organizată la finalul Școlii de vară a rezidenților în medicină de familie.

„Medicii de familie reprezinta circa 20% din corpul medical din Romania – 11.000 din 55.000. Numărul de locuri alocat la rezidențiat este în jur de 400 – adică 7% din total. În următorii ani vor ieși la pensie circa 6.000 de medici de familie. Dacă ne dorim să nu ducem lipsă de medici de familie, trebuie să corelăm numărul de rezidenți pe care îi pregătim cu necesarul de locuri. Acesta este motivul pentru care vom încerca să marim numărul de medici de familie pe care îi pregătim, pentru a spera că nu vom avea dezechilibre majore în Romania”, spune Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Dermatologia, radiologia și psihiatria, în topul specialităților medicale preferate de rezidenți

În România, cei mai mulți medici rezidenți în medicină de familie sunt femei (peste 70%).

Majoritatea rezidenților în medicină de familie sunt mulțumiți de această specialitate medicală și își doresc să continue să o practice, arată Viorel Jinga, rectorul UMF.

Prof. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF Carol Davila / Foto: Agerpres

Cu toate acestea, medicina de familie nu se regăsește printre cele mai căutate specialități medicale de către rezidenți. Dermatologia este, potrivit datelor prezentate de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, cea mai căutată specialitate medicală de către medicii rezidenți, în top 3 regăsindu-se și radiologia imagistică și psihiatria.

Topul celor mai căutate specialități medicale de către medicii rezidenți din România:

  • Dermatologie
  • Radiologie imagistică
  • Psihiatrie
  • Neurologie pediatrică
  • Oftalmologie
  • Chirurgie plastică
  • Cardiologie
  • Pneumologie
  • Medicină nucleară
  • Boli endocrine
  • Medicină sportivă
  • Neurologie
  • Diabet

Specialitățile chirurgicale sunt cele la care rămân locuri și nu sunt ocupate, mai spune rectorul UMF, Viorel Jinga.

În schimb, cu toate că se spune că mulți rezidenți în medicină de familie își schimbă specialitatea pe parcurs – aceștia având dreptul să aleagă o a doua specialitate – cifrele la acest capitol nu arată îngrijotăror.

„Inegalități uriașe” în repartiția medicilor de familie pe teritoriul țării

Problema medicilor de familie nu este reprezentată atât de numărul lor, cât de „inegalitățile uriașe” în ceea ce privește repartiția lor în zonele țării, afirmă Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că autoritățile locale sunt cele care ar trebui să facă atractivă practicarea medicinei în general şi a celei de familie în mod special, punând la dispoziţie pachete stimulative, de la cazare şi până la eventuale stimulente financiare.

„Sunt ţări europene – Franţa de exemplu – în care autorităţile locale oferă un pachet pentru un medic care vine să lucreze în comunitate. Medicul acela trebuie să aibă un confort, să aibă unde să stea, să aibă o maşină la dispoziţie, poate să aibă şi un stimul financiar. Putem găsi și în România o formă de stimulare a unui medic”, spune ministrul Sănătății.

Ministrul Sănătății admite însă că acordarea de stimulente pentru medicii de familie nu garantează faptul că aceștia vor alege să lucreze în mediul rural.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila / Foto: Agerpres

Pe de altă parte, este necesară şi „o bază atractivă de pregătire a medicilor în medicină de familie”, multidisciplinară, adaugă Alexandru Rafila: „Trebuie să construim o bază atractivă de pregătire a medicilor în medicină de familie, multidisciplinară, să fie foarte bine antrenaţi, ca să nu mai fie consideraţi ceea ce sunt consideraţi la ora actuală şi anume dispeceri, care trimit pacienţii la alte specialităţi, ci să fie cei care tratează oamenii din comunităţi. Ce am făcut noi, la Ministerul Sănătății, ca să ajungem la acest deziderat? În primul rând e vorba de celebrul PNRR, care reabilitează şi dotează până la 3.000 de cabinete ale medicilor de familie, dar nu este suficient, pentru că ei trebuie să fie şi antrenaţi ca să folosească acele echipamente, fie că vorbim de electrocardiograf, de spirometru.”

Ministrul Sănătății își dorește, de asemenea, creşterea competenţelor profesionale ale medicilor de familie, dar și ca în cabinetele acestora să fie disponibil un set de analize, pentru ca pacienții să nu mai fie puși pe drumuri: „Cred că mai avem de făcut o discuţie, care se referă la creşterea competenţelor profesionale sau a dreptului de a-ţi exercita competenţele profesionale ca şi medic de familie, în sensul că trebuie să poată să pună cât mai multe diagnostice şi să fie pregătiţi pentru asta, să poată să prescrie cât mai multe tratamente şi să fie pregătiţi pentru asta, pentru că altfel nu o să facem altceva decât să împingem toţi aceşti pacienţi, cum se întâmplă încă în România, spre spital.”

„Este nevoie de tineri care să aleagă medicina de familie la rezidențiat. Medicul de familie nu trebuie să mai fie un simplu dispecer”

Medicina de familie reprezintă o specialitate extrem de importantă dacă vorbim de funcționarea cât mai optimă a sistemului de sănătate, afirmă prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor București. Potrivit acesteia, este nevoie de medici tineri care să aleagă această specialitate la rezidențiat, „este nevoie să îi pregătim cât mai bine pentru a răspunde eficient numărului mare de pacienți pe care această specialitate îi gestionează”.

Prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor București / Foto: Inquam Photos – Octav Ganea

„Avem nevoie de politici de resurse umane centrate pe dezvoltarea specialiștilor în medicina de familie, astfel încât aceștia să fie distribuiți uniform la nivelul țării, dar și pregătirea acestora trebuie realizată cât mai bine. Medicii de familie trebuie să se ocupe și de prevenția diverselor afecțiuni, ceea ce lărgește orizontul de informații medicale pe care un medic de familie trebuie să le cunoască”, mai spune președintele Colegiului Medicilor București.

Pe de altă parte, medicul de familie nu ar mai trebui să fie un simplu dispecer, ci trebuie să ne amintim faptul că el este un specialist în medicină, afirmă Cătălina Poiană.

Foto: Dreamstime.com, Agerpres, Inquam Photos.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro