Proteste ale sindicatelor din sănătate, care amenință cu greva generală, în fața ministerelor Sănătății și Muncii / Rafila: Cea mai mare parte a revendicărilor salariale vor fi rezolvate
Câteva sute de reprezentanţi ai Federaţiei Solidaritatea Sanitară sunt aşteptaţi să protesteze, joi, în faţa Ministerului Muncii, după ce organizaţia sindicală a notificat deja Guvernul privind intenția de a declanşa greva generală. Tot joi, sindicaliştii de la Sanitas vor protesta în fața Ministerul Sănătăţii. Ambele mari federații sindicale amenință cu declanșarea grevei generale în luna februarie.
Reprezentanţii Federaţiei Solidaritatea Sanitară au anunţat că joi, de la ora 10:00, în faţa Ministerului Muncii sunt aşteptaţi să protesteze peste 300 de reprezentanţi ai federaţiei sindicale.
La rândul lor, reprezentanţii Federaţiei Sanitas vor protesta, joi, între orele 11.00 şi 13.00, în faţa Ministerului Sănătăţii.
Sindicaliștii de la Sanitas au protestat, recent, și în fața sediului Ministerului Finanțelor.
Sanitas si Solidaritatea Sanitară amenință cu declanșarea grevei generale
Federaţia Solidaritatea Sanitară a notificat Guvernul cu privire la intenţia declanşării grevei „împotriva politicii sociale şi economice a Guvernului la nivelul sectorului Sănătate”: „Notificarea are la bază încălcarea prevederilor şi principiilor stabilite de Contractul colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate prin adoptarea OUG nr. 115/2023”, a transmis, miercuri, Solidaritatea Sanitară, într-un comunicat citat de News.ro.
Potrivit sindicaliștilor, Guvernul are la dispoziţie 10 zile pentru a evita declararea grevei la nivelul acestui sector: „Ca o consecinţă a Notificării, legea obligă Guvernul să negocieze cu Federaţia Solidaritatea Sanitară (ceea ce a evitat în mod ostentativ, pentru a încerca ruptura înţelegerii cu cealaltă federaţie sindicală reprezentativă) şi să afişeze pe site-ul oficial această sesizare. După scurgerea celor 10 zile putem declara o grevă generală în sectorul sanitar, decizia în acest sens depinzând de atitudinea Guvernului în cadrul negocierilor şi de analizele de oportunitate”, au arătat reprezentanţii Federaţiei Solidaritatea Sanitară.
Sindicaliştii au transmis şi revendicările, care vizează în primul rând acordarea drepturilor privitoare la asigurarea continuităţii serviciilor medicale. Potrivit sindicaliştilor, în discuţie sunt drepturi salariale prevăzute de Legea nr. 153/2017:
- Raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază în plată pentru toate categoriile de salariaţi.
- Calculul salariilor de bază prin raportarea coeficientului de ierarhizare la salariul minim pe economie/ brut pe ţară garantat în plată.
- Calcularea indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim pe economie.
- Plata gărzilor cu tariful orar al normei de bază.
- Acordarea indemnizaţiei de hrană şi a voucherelor de vacanţă pentru toate categoriile profesionale.
- Adoptarea noii legi a salarizării în forma negociată.
„Acest set de revendicări face parte din revendicările generale ale întregului protest convenit de cele două federaţii reprezentative la nivel de sector, totalul drepturilor neacordate corespunzând unei creşteri medii a veniturilor salariale de cel puţin 30%. Aceste solicitări le completează pe cele privind creşterea salariilor de bază cu cel puţin 25%, privind măsurile menite să determine creşterea calităţii vieţii profesionale şi cele privitoare la anexele la contractul colectiv de muncă la nivel de sector ce trebuie finalizate”, spun sindicaliştii, care au adunat, în perioada 18 decembrie – 18 ianuarie, semnături în vederea declanşării grevei generale.
Rafila: Suntem aproape de un acord cu sindicatele
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi dimineață că cea mai mare parte a revendicărilor salariale ale Sanitas vor fi rezolvate „cu siguranţă” şi că cele două părţi sunt „aproape de obţinerea unui acord”.
„O să discutăm cu sindicaliştii de la Sanitas. Am discutat în fiecare zi aproape. Suntem aproape de obţinerea unui acord. Au avut tot sprijinul din partea Guvernului, a prim-ministrului Marcel Ciolacu şi cea mai mare parte a revendicărilor lor salariale cu siguranţă vor fi rezolvate”, a declarat Rafila, prezent la o conferință de presă la Institutul „Marius Nasta”, potrivit Agerpres.
Ministrul Sănătății spune că există discrepanţe în salarizarea personalului care lucrează în spitale: „În primul rând, personal, consider şi am ajuns la aceeaşi concluzie cu dânşii: discrepanţele în salarizarea personalului care lucrează în spitale. Există personal TESA sau alt tip de personal care are salarii foarte mici. Trebuie să găsim o soluţie pentru ei şi ulterior o mărire generală a salariilor, dacă se poate şi bazat pe performanţa profesională.”