Sari direct la conținut

Președintele CNAS, întrebat dacă bugetul sănătății acoperă tot anul sau se va termina în septembrie, ca în 2023: „Acest an se va termina cu demnitate”

HotNews.ro
Pacient, Foto: Ramon Carretero / Dreamstime.com
Pacient, Foto: Ramon Carretero / Dreamstime.com

​„Avem promisiunea fermă că acest an se va termina cu demnitate, dar nu cu creșteri de buget. Și eu mi-aș fi dorit să avem 12% din PIB pentru sănătate”, a declarat miercuri președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea, răspunzând unei întrebări a jurnaliștilor. În 2023, bugetul CNAS s-a terminat încă din perioada august-septembrie, fiind cârpit până la final de an cu bani alocați din Fondul de Rezervă al Guvernului, însă cu sume insuficiente. În acea perioadă, CNAS a rostogolit luni de zile datoriile acumulate către spitale, iar o mare parte dintre spitale au acumulat, la rândul lor, datorii uriașe către furnizori.

La începutul trimestrului III sau începutul trimestrului IV al anului este așteptată o rectificare bugetară, mai spune Valeria Herdea, care adaugă că „vom depăși acest an la valorile de contract pe care le avem în acest moment”.

De asemenea, Casa de Asigurări de Sănătate este, în acest moment, la zi cu plățile către spitale, mai spune conducerea CNAS.

Herdea, în aprilie: „CNAS are fonduri doar pentru primele 9 luni ale anului”

În luna aprilie, Valeria Herdea declara că CNAS are fonduri doar pentru primele nouă luni ale anului, nefiind acoperit ultimul trimestru.

„Avem bani pe nouă luni. Ultimul trimestru nu avem bani. Ori facem un efort toţi să încercăm să reducem cheltuielile şi pierderile din sistem şi încercăm să mobilizăm şi pacienţii să vină proactiv, în aşa fel încât prevenţia care costă mai puţin să îi ajute să nu ajungă în viitorii ani la boală şi să avem o previziune corectă”, declara în aprilie Valeria Herdea, la o dezbatere organizată de Profit.ro.

În luna martie, într-un răspuns oficial pentru HotNews.ro, Casa Națională de Asigurări de Sănătate admitea că bugetul alocat instituției în anul 2024 este cu 29% mai mic decât cel pe care l-a solicitat.

Spitalele, o bombă cu ceas: datorii rostogolite luni de zile în prima parte a acestui an

HotNews.ro scria, în martie, că o mare parte dintre spitalele din România au intrat în anul 2024 cu datorii rostogolite de luni de zile, inclusiv arierate, sunt nevoite să amâne operații care nu reprezintă urgențe sau să trimită pacienții și aparținătorii să cumpere singuri medicamente și diverse materiale sanitare – un lux pe care, însă, nu toți bolnavii și-l permit.

Unele spitale aveau chiar conturile blocate la acel moment, iar președintele Colegiului Medicilor, prof. dr. Daniel Coriu, declara atunci pentru HotNews.ro că unul din trei spitale din România era, la acel moment, în pericol să ajungă în incapacitate de a funcționa și de a asigura servicii medicale, din cauza lipsei banilor. Aproximativ 30% dintre spitalele din România înregistrau, la acest moment, un deficit bugetar major, rezulta dintr-o analiză efectuată de Colegiul Medicilor.

Într-un răspuns oficial pentru HotNews.ro, Casa Națională de Asigurări de Sănătate admitea că bugetul alocat instituției în anul 2024 este cu 29% mai mic decât cel pe care îl ceruse.

Bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), buget administrat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, este, în anul 2024, de 62,35 miliarde lei, în creștere ușoară (cu 3,2 miliarde lei) față de anul 2023. Practic, CNAS solicitase încă aproape 30 de miliarde lei, mai ales că bugetul pe anul trecut s-a terminat încă din lunile august-septembrie.

România are peste 350 de spitale de stat, iar peste 7 milioane de internări au avut loc în anul 2023 – în regim de spitalizare continuă sau de spitalizare de zi. Cifra nu reflectă neapărat numărul exact al pacienților care au necesitat internare – pot fi și cazuri în care un pacient a avut nevoie de mai multe internări – dar chiar și așa, cifra este mare și arată dimensiunea nevoii de servicii medicale a populației, spuneau medicii consultați de HotNews.ro.

Foto: Dreamstime.com.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro