Strigatul neputintei
In scurta interventie de marti seara, 3 iulie, la capatul unor evenimente halucinante petrecute in Parlamentul Romaniei, presedintele Traian Basescu s-a adresat lui Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin, Gabriel Oprea si Kelemen Hunor cerandu-le, in mod repetat, sa „inceteze imediat actiunile impotriva institutiilor statului roman”. Nominalizarea lor, fapt mai putin obisnuit in ultimele sale interventii, pare un avertisment.
Un avertisment ca acesti lideri au raspunderi individuale intr-o actiune ilegitima, despre care seful statului spune ca incalca grav valorile UE, cu efecte economice si in plan extern comparabile cu cele ale mineriadei din iunie 1990. Presedintele Basescu a sugerat, din ton si mod de exprimare, ca acesti cinci lideri risca raspunderi in justitie pentru niste fapte grave, dar totusi imprecise, neclare. Pentru ce anume vor da socoteala, in baza caror legi?
Pentru vot, nu pot raspunde. Individual n-ar putea raspunde decat penal. Acuzatia lansata de Traian Basescu, potrivit careia cei cinci actioneaza impotriva „institutiilor statului roman”, trimite cu gandul la un capitol din Codul Penal intitulat „Infractiuni contra sigurantei statului”. Singurul articol unde sa zicem ca s-ar incadra actiunile celor cinci este art. 166 indice 1, intitulat „Actiuni împotriva ordinii constitutionale”.
Acesta articol spune asa: „Întreprinderea oricãrei actiuni pentru schimbarea prin actiuni ilegale si prin violenta a ordinii constitutionale sau a caracterului national, suveran, independent, unitar si indivizibil al statului român se pedepseste cu închisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.”
Suntem in aceasta situatie? Este actiunea de tip blitzkrieg impotriva ultimelor bastioane ale puterii o „actiunii impotriva ordinii constitutionale”? Se incadreaza aici actiunea impotriva judecatorilor Curtii, nesocotirea unei decizii de catre premierul Victor Ponta, acuzat, in treacat fie spus, ca l-a impiedicat pe seful statului sa-si exercite atributiile constitutionale? Nici asta nu prea merge. Daca cititi cu atentie, articolul 166 contine o conditie cumulativa: „schimbarea prin actiuni ilegale si prin violenta a ordinii constitutionale”. Actiuni ilegale sa zicem ca s-ar mai gasi. Dar unde e violenta. Articolul contine, repet, o conditie cumulativa. Llipsind violenta, nu avem infractiune.
Sa fie vreun abuz in serviciu in actiunile Guvernului din ultimele saptamani? In mod evident Guvernul Ponta a utilizat puterea in mod abuziv, sa apere interesele diversilor particulari (Ponta, cu plagiatul, Voiculescu, sa scape de dosarul de la Inalta Curte) dar abuzul de putere nu e infractiune. In schimb, abuzul in serviciu e clar definit si el trebuie sa produca un prejudiciu material. Avem prejudiciu? Nu prea. Iarasi: nu avem infractiune.
Atentie: incercati sa detasati judecata morala si emotionala de o eventuala incadrare juridica. Pana acolo e cale lunga. Singurul mod practic prin care aceste actiuni „impotriva institutiilor statului” ar putea fi oprite imediat sau inhibate ar fi declansarea unor proceduri legale care sa atraga raspunderea in justitie.
Insa tocmai acest lucru pare, in acest moment, greu de realizat, daca nu imposibil. Remarcati ca Traian Basescu s-a referit in discursul sau la „incalcarea grava a valorilor fundamentala ale UE”. N-a pomenit nimic despre lege. A repetat, in schimb, de cateva ori, pe un ton imperativ, ca le cere sa inceteze „actiunile impotriva institutiilor statului roman”.
Atacurile puterii -au ingrijorat si pe ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein si pe comisarul european pentru justitie, Viviane Reding. Sunt primele semnale externe, binevenite, dintr-un previzibil sir. Ar fi o naivitate sa credem ca, dupa derapajele democratice grave din Ungaria, Bruxelles-ul si cancelariile europene isi vor permite sa mai astepte, puse fiind in fata unor gesturi de dinamitare a statului de drept fara precent in Romania, greu de digerat in cazul unui stat UE.
Insa Traian Basescu stie ca presiunile externe presupun mecansim care se urnesc greoi, ca birocratia diplomatica cere timp sa se puna in miscare, ca liderii europeani au nevoie de regula de infinit mai multe probe pentru a se convinge ca avem de-a face cu un atentat major la democratie chiar in inima Europei.
Or, timpul curge in defavoarea lui Traian Basescu. Suspendarea vine azi, maine, in cateva zile. Puterea a ales bine momentul pentru lovituri grele: vara, concedii, lume plictisita, capacitate de reactie interna si externa mai redusa. Oricat de repede s-ar mobiliza, Bruxelles-ul sau Washington-ul au sanse mici sa impiedice suspendarea lui Traian Basescu, numirea lui Crin Antonescu la Cotroceni in pozitia de interimar si preluarea puterii de catre Dan Voiculescu. Presiunea externa, chiar daca pare ineficienta pe termen scurt, este necesara si obligatorie, ar putea avea efecte pe termen lung.
Presedintele Traian Basescu a intuit toate astea, asa ca nu i-a mai ramas, marti seara, decat sa strige incruntat la cei cinci. Un strigat al neputintei. Si uite asa mai inauguram o premiera in Europa: intr-o democratie originala, pana si loviturile de stat devin perfect legale. De acum, depinde de fiecare cetatean sa-si apere cum se pricepe mai bine libertatile castigate dupa 89, valorile democratiei, justitia in mod prioritar si ce crede ca mai are de aparat. Sa le apere luptand pentru ele, nu sa boceasca resemnat in pumni ca vine adevarata dictatura. Asta care tocmai se incheie prin suspendarea odiosului Basescu a fost o gluma proasta.
Unde sunt magistratii, judecatorii si procurorii razboinici, indignati cand li se taiau lefurile ca le este afectata independenta? Au renuntat deja la ea? S-au linistit cu totii la gandul ca se vor intoarce implacabil in lesa politicienilor instalati azi la putere printr-o naucitoare si scandaloasa mineriada politica impotriva statului de drept?