Sari direct la conținut

Student în vreme de pandemie: Cursuri online la SNSPA, în primul semestru

HotNews.ro
SNSPA, Foto: SNSPA
SNSPA, Foto: SNSPA

Studenții Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) vor face cursuri online, cel puțin în primul semestru, în contextul pandemiei de COVID-19, a decis miercuri Senatul instituției de învățământ.

SNSPA a anunțat că miercuri, după consultarea tuturor celor implicaţi în comunitatea academică, Senatul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative a decis ca activităţile didactice din primul semestru al noului an universitar să se desfăşoare în continuare în sistem online.

Conform sursei citate, decizia a fost luată pentru a nu pune în pericol sănătatea studenţilor, a cadrelor didactice şi a personalului administrativ, precum şi a familiilor acestora, în condițiile în care toate studiile de specialitate din ultimele săptămâni arată că riscul infectării cu coronavirus.

Reprezentanții SNSPA spun că, în funcţie de evoluţia pandemiei din această toamnă, anumite activităţi didactice se pot desfăşura cu participarea fizică a studenţilor şi a cadrelor didactice, respectând toate măsurile de siguranţă stabilite de autorităţi în acest sens, însă decizia va fi luată individual, în funcţie de disciplină şi de anul de studii.

De asemenea, căminele vor păstra acelaşi regim ca în semestrul al II-lea al anului universitar 2019 – 2020, asigurându-se condiţiile de cazare doar pentru studenţii străini aflaţi deja în România (români de pretutindeni, cetăţeni din state non-UE) şi studenţii SNSPA proveniţi din centrele de plasament.

Conducerea SNSPA mai anunță că a aprobat majorarea cu 20% a burselor sociale pentru studenţii cu o situaţie materială precară, pe întreaga perioadă în care cursurile se vor desfăşura online, pentru acoperirea unor cheltuieli legate de echipamente și abonamente pentru servicii de acces la Internet.

„SNSPA va avea o abordare precaută şi va concepe şi implementa planuri de acţiune, alături de reprezentanţii studenţilor din structurile de conducere ale universităţii (Consiliul de Administraţie, Senat, Consiliile structurilor academice), pentru ca în parcursul educaţional şi profesional al studenţilor să nu existe deficienţe şi, totodată, tinerii să se poată bucura de anii petrecuţi la facultate”, se precizează în comunicat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro