Sari direct la conținut

Studenții anunță proteste „masive” la nivel național față de măsurile de austeritate din educație

HotNews.ro
Polițiști, angajați din penitenciare si studenți protestează în Piața Victoriei din București față de proiectul de ordonanță al guvernului, 30 decembrie 2024. Inquam Photos / Octav Ganea
Studenți care protestează în Piața Victoriei din București față de proiectul de ordonanță al guvernului, 30 decembrie 2024. Inquam Photos / Octav Ganea

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), cea mai mare federație studențească din țară, anunţă proteste la nivel național în 29 septembrie. Studenții spun că măsurile de austeritate din educație și modul în care au fost luate deciziile le ignoră mesajele și nevoile.

„Încă de la finalul anului 2024, educaţia a fost prima vizată de tăierile bugetare. Ordonanţa prin care studenţii au pierdut reducerea de 90% la transportul feroviar a fost primul semnal de nepăsare a statului faţă de parcursul universitar”, amintesc reprezentanţii ANOSR, într-un comunicat transmis miercuri.

Organizația mai arată că, după limitarea dreptului de a călători cu reducere, Guvernul a diminuat și fondul de burse. „Analiza ANOSR denumită «Bursele studenţilor – „povara” statului de 10 ani» arată neglijenţa cu care au fost trataţi studenţii în ultimul deceniu. Totuși, statul a redus fondul de burse cu aproximativ 52%, lăsând circa 44.000 de studenţi fără sprijin financiar de la începutul lunii iulie 2025”, susţine federația.

Potrivit sursei citate, pe 26 iunie au avut loc proteste ale studenților la București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Suceava, Baia Mare, Alba Iulia și Galați. Pe 8 septembrie, ANOSR a ieșit din nou în stradă, alături de sindicatele din învățământ și de elevi.

„În ciuda tuturor demersurilor efectuate, utilizând inclusiv instrumente diplomatice, analize documentate şi presiune publică, lucrurile nu s-au schimbat cu nimic. Din acest motiv, ANOSR anunţă proteste masive ale studenţilor în toată ţara, odată cu începerea anului universitar”, transmite organizația.

ANOSR arată că reducerile de la transport și tăierea burselor pun presiune directă pe traiul studenților, mulți dintre ei depinzând de aceste beneficii pentru a-și continua studiile. Organizația avertizează că austeritatea în educație poate duce la un val și mai mare de abandon universitar, fenomen care oricum depășește 40%.

ANOSR reunește organizaţii studenţeşti din 20 de centre universitare din țară, reprezentând 31 de universităţi și un total de 136 de organizaţii membre.

Alegeri București 2025 - Sondaje Live | HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro