Studenții din Serbia „arată lumii cum să își recapete speranța democratică într-un moment în care aceasta se prăbușește în întreaga lume” – opinie The Guardian

O filozoafă sârbă explică într-un editorial pentru The Guardian cum un regim autoritar a fost zguduit de reacția curajoasă și non-violentă a unor studenți determinați să ceară autorităților socoteală pentru moartea unor semeni de-ai lor.

Un val de proteste a început în Serbia după ce copertina de beton a acoperișului recent renovat al gării din Novi Sad s-a prăbușit pe 1 noiembrie 2024, ucigând 15 persoane. Protestele în masă l-au forțat pe premierul sârb Milos Vucevic să demisione, iar pe președintele Aleksandar Vucic să simtă o presiune tot mai mare.

Adriana Zaharijević, filozof la Universitatea din Belgrad, explică, într-o opinie publicată joi în The Guardian, că în fața unei tragedii, populația reacționează în mod natural cu neîncredere și dezaprobare față de autorități, însă revolta oamenilor în cazul copertinei prăbușite din Novi Sad a fost cu atât mai mare cu cât aceasta fusese restaurată recent, cu mare fast guvernamental.

Inițial, puterea a minimalizat incidentul și părea că acesta va fi un alt caz în care cetățenii nu vor primi nicio explicație pentru cele întâmplate și nimeni nu va fi tras la răspundere. „Dar apoi au venit studenții”, scrie Zaharijević.

Luna trecută, studenții care comemorau în tăcere victimele tragediei din 1 noiembrie au fost întrerupți violent de un grup de huligani. La scurt timp, s-a aflat că agresorii aveau legături cu partidul de guvernământ din Serbia, unii dintre ei fiind chiar membri ai acestuia. Președintele sârb a apărut la televiziunea națională pentru a-i apăra pe provocatori.

În replică, studenții de la universitățile publice din Serbia au declarat grevă, oprind funcționarea școlilor lor. Până la sfârșitul lunii decembrie, acestora li s-a alăturat un număr semnificativ de elevi de liceu, lucrătorii agricoli, etc. Reprezentațiile din teatre s-au încheiat cu actori care purtau pancarte pe care scria: „Studenții s-au ridicat. Cum rămâne cu noi, ceilalți?”.

Publicul nu a rămas indiferent: aproximativ 100.000 de persoane s-au adunat pe 22 decembrie în Piața Slavija din Belgrad. Oamenii au stat în tăcere timp de 15 minute. La sfârșitul săptămânii trecute, când s-au împlinit trei luni de la tragedia din gară, un număr fără precedent de oameni au ieșit pe străzile din Novi Sad, dar și în peste 200 de orașe din Serbia.

Pe fețele protestatarilor se citea un amestec ciudat de solemnitate, indignare, mândrie și speranță. Este o combinație care a ajuns să reprezinte momentul actual din Serbia, scrie filozoful.

„Niciuna dintre revendicări nu se află sub jurisdicția lui Vucic”

Cererile studenților pot părea minore. Ei au cerut instituțiilor să demonstreze că își vor face treaba fără a fi obstrucționate de regim și să publice toate documentele legate de reconstrucția gării Novi Sad. De asemenea, ei au cerut identificarea persoanelor responsabile pentru atacurile asupra studenților și profesorilor în timpul comemorărilor pașnice și inițierea procedurilor penale împotriva acestora, precum și renunțarea la acuzațiile penale împotriva studenților arestați sau reținuți. A patra cerere, de creștere a bugetului pentru învățământul superior cu 20 %, se referă la restaurarea demnității producției de cunoaștere.

Zaharijević spune că nu cererile în sine, simple și îndrăznețe, sunt cele mai îngrijorătoare pentru regim. „Ceea ce este atât de nou și de uimitor este afirmația studenților conform căreia niciuna dintre aceste revendicări nu se află sub jurisdicția președintelui Aleksandar Vucic, cea mai puternică figură din politica sârbă, susținută atât de est, cât și de vest, în calitate de presupus garant al stabilității în Balcanii mereu instabili. Vucic nu este statul, susțin protestatarii; instituțiile, precum și societatea în general, trebuie decapitate”, scrie filozoafa.

Ea spune că studenții nu au căzut în capcana de a imita autoritarismul președintelui, fiindcă ei funcționează fără un lider, fără un anumit reprezentant. Prin acțiunile lor, studenții se opun denaturării spiritului democrației.

Răspunsul non-violent

Pentru prima dată după decenii, studenții sârbi au început să reprezinte toate acele voci reduse la tăcere. Utilizarea ingenioasă a rețelelor de socializare a început să contracareze dominația mediatică a regimului. În ciuda invitațiilor președintelui de a sta de vorbă în timpul aparițiilor sale zilnice în mass-media (presărate cu amenințări, concesii necinstite, acuzații și apeluri voalate la violență), studenții au rămas fermi: cererile lor sunt clare și directe și niciuna dintre ele nu este adresată președintelui. Nicio negociere nu este posibilă.

„Studenții au reușit să zguduie un guvern care, ani de zile, fie a cumpărat demnitatea oamenilor, fie i-a pus căluș și i-a subestimat pe cei care au îndrăznit să spună adevărul puterii. Dintr-o dată, nu se mai găsește niciun „lider” care să fie mituit, calomniat sau discreditat în alt mod cu o vagă insinuare că ar fi un mercenar străin. În mod crucial, răspunsul studenților la violență este fără echivoc non-violent, ceea ce destabilizează profund întregul sistem de valori dezvoltat în Serbia timp de mai bine de un deceniu. Ei au fost nominalizați pentru premiul Nobel pentru pace”, mai scrie Adriana Zaharijević.

Filozoafa conchide: „Determinarea lor ar trebui să zguduie instituțiile leneșe în acțiune. Persistența lor a cerut curaj din partea publicului, iar mulți au răspuns cu curaj. Ceea ce fac studenții sârbi nu este altceva decât restabilirea speranței democratice într-o țară care a văzut prea puțin din aceasta – și într-un moment în care aceasta se prăbușește în întreaga lume”.