Studiul lui Andrei Ursu, Roland Thomasson și Mădălin Hodor despre Contrarevoluția Securității în decembrie 1989 ar fi trebuit să-i oprească pe mistificatori. Ei rămân activi

Numărul din 24 iulie-28 august al Evenimentului Istoric semnalizează cu litere mari un articol din interior cu titlul: „Operațiunea GRU din decembrie 1989, inspirată de revoluția rusă din 1905”. Textul constituie o nouă dezinformare insistent publicitată privitoare la revoluția română. Materialul, pe care autorul și publicația îl numesc „studiu”, este semnat de fostul ofițer SRI, Tudor Păcuraru. Conform articolului, evenimentele care au dus la căderea regimului Ceaușescu sunt rezultatul intervenției sovietice asistată de Ungaria. Pentru a adăuga o notă de originalitate, Păcuraru susține că în acțiunile sale din 1989, Serviciul de informații externe al Armatei Sovietice ar fi folosit ca sursă de inspirație, revoluția rusă din 1905.

Elucubrația SRI-istă

Iată tipul de raționament pe care-l propune Tudor Păcuraru pentru a-l convinge pe cititor de fanteziile sale. Preia mărturia unui ofițer de armată: „Au apărut tancurile în noaptea de 21-22 decembrie 1989). Au trecut câte unul peste abricadă și vacarmul a ajuns de nedescris. Din acel moment, persoane în civil care mișunau atât prin dispozitivul nostru cât și în afara acestuia, pe trotuare, pe străzile laterale, au început să tragă ascuns, direct în mulțime”. Apoi, adaugă: „Aceasta este o tactică a GRU”. Concluzia celor două premise ar fi: persoanele în civil care mișunau erau ofițeri GRU. Pasajul imediat următor dezvăluie interesul acestei inferențe aiurite: „…militarii Armatei sunt convinși că acei civili înarmați sunt « securiști » care-i blochează, cu ordin să-i împuște pe cei care fac un pas înapoi. Și demonstranții sunt convinși că acei civili sunt « teroriști-securiști » – și exact asta se dorește, diabolizarea Securității, declanșarea unui conflict fraticid Securitate vs. Armată, care să justifice intervcenția străină”. Iată, autorul ține să ne asigure că acei civili care trăgeau în populație nu erau securiști.

Nimic cu conținut nu se adaugă pe parcursul articolului acestui fel de a specula al fostului ofițer SRI. Întrucât peste tot – Timișoara, Sibiu, București – „trăgători necunoscuți deschideau focul”, și așa fac și ofițerii GRU (nu pot fi recunoscuți și trag cu gloanțe), rezultă că oamenii care au ucis la revoluție erau oamenii Serviciului militar de informații externe al URSS. Păcuraru pretinde că a identificat „etapele intervenției străine”: planificare în perioada februarie-noiembrie 1989; pregătirea operațiunii „Dnestr-89”: 03.11.12.1989; prima etapă a operațiunii: 12-19 decembrie 1989 (Timișoara); a doua etapă a operațiunii: 20-22 decembrie 1989; finalul operațiunii „Dnestr-89”: 26.12.1989-15.01.1990. „Etapele” sunt o descriere relativă a celor întâmplate în decembrie 1989, la care Păcuraru adaugă detalii despre activitatea paralelă a „agenților sovietici”, precum: sosirea în capitală a „264 de militari KGB și GRU”; „patru sportivi militari profesioniști [GRU] sparg vitrină după vitrină”; „în cazul în care vreunui milițian îi vine ideea șuie să scoată pistolul, respectivii indivizi deghizați în « securiști » erau gata să-l împuște pe imprudent”. Ideea „deghizării în securist” (cum s-ar face oare aceasta?) revine în text deși este atât de caraghioasă.

Muntele de alegații este așezat pe două „probe”. Prima, declarația lui Vladimir Bukowski cu privire la stenograma unei întâlniri dintre Henry Kissinger, Valery Giscard d`Estaing, Yasuhiro Nakasone (reprezentând un ONG internațional) și Mihail Gorbaciov. Conform fostului dizident, la 17 ianuarie 1989, personalitățile occidentale l-au întrebat pe Secretarul General al PCUS cum ar reacționa dacă Europa de Est ar dori să se alăture Comunităților Europene. Un al punct de sprijin, și el fără referință, ar fi aprobarea de către Biroul Politic al PCUS a raportului lui Gorbaciov care cerea „asigurarea înțelegerii mutuale și interacțiunile reciproce între URSS și statele Europei de Est”. Evident, astfel de discursuri nu spun absolut nimic despre o eventuală intervenție sovietic. Detaliile privitoare la operațiunea „Dnestr-89”: cu care Tudor Păcuraru vrea să obțină încrederea cititorului, sunt pură-pură fantezie.

Cea mai importantă carte a anului 2019 explică esențialul revoluției din 1989

Fantezia lui Tudor Păcuraru este doar ultima dintr-o lungă serie de intoxicări privitoare la evenimentele din anul 1989 în urma cărora regimul Ceaușescu s-a prăbușit. Din cauza tenacității dezinformărilor, ori doar a confuziilor, a existat mai întotdeauna o dificultate de a contracara campaniile de falsificare a revoluției române în fața unei opinii publice sensibile la scenarii conspiraționiste. Rezultatul: „Sub atacul inexorabil al dezinformării securiste, s-au acreditat versiuni atât de falsificate ale istoriei lui decembrie 1989 încât opinia publică a ajuns practic anesteziată”. (Aprecierea lui Andrei Ursu). Acest fundal a ușurat munca Secției Parchetelor Militare ca, în rechizitoriul ei finalizat în anul 2019, să scoată Securitatea de pe lista responsabililor pentru morții revoluției.

Sfârșitul anului 2019 a marcat și un alt eveniment a cărui importanță se va aprecia doar în timp: Andrei Ursu și Roland Thomasson în colaborare cu Madalin Hodor au publicat cartea fundamentală a revoluției din 1989: Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989 (Editura Polirom). Trei calități ale acestei cărți fac din volum reperul fără echivalent al subiectului: autorii documentează esențialul folosirii armelor împotriva populației răsculate, construind portretul robot al represiunii; deconstruiesc enunț cu enunț ideile care au creat norul de fum în spatele căruia s-au ascuns timp de 30 de ani responsabilii de moartea a peste 1000 de oameni; ridică la înălțimea meritată mizele, importanța și orizontul de înțelegere a revoluției române.

Andrei Ursu, Roland Thomasson și Mădălin Hodor demonstrează că evenimentele din decembrie 1989 s-au desfășurat în logică instituțională a regimului. La însângerarea revoltei de la Timișoara a contribuit și Armata, ai cărei soldați au fost convinși că merg să lupte contra unei invazii de agenți străini. Însă în centrul acțiunilor represive s-a aflat, și acolo, Securitatea, care avea competențele și pregătirea pentru astfel de situații. Acțiunile numite „teroriste” din perioada 22-25 decembrie 1989 sunt rezultatul lansării „luptei de rezistență”, la ordinul lui Nicolae Ceaușescu. Folosind documentele CNSAS, autorii au demonstrat că Securitatea nu a predat armele și muniția din dotarea unităților și direcțiilor ei, pe 22 decembrie, ci, eșalonat, până (cel puțin) 4 ianuarie 1990. Multe dintre ele aveau praf de pușcă pe țeavă. Armele folosite de „teroriști” în zilele de decembrie, de calibru 5,6 mm, puștile cu laser pentru acțiuni pe timpul nopții și puștile mitralieră cu pat rabatabil, armele cu amortizor de zgomot, grenadele toxice erau exclusiv în dotarea Securității. Depunerea armelor de către ofițerii de securitate la ordinul lui Iulian Vlad este una dintre tezele repetate obsesiv de către militanții exonerării Securității. Falsă. În carte apar referiri la teroriștii identificați ca ofițeri de securitate. (Unul dintre ei, Nicolae Cămărășescu, avea să fie unul dintre organizatorii de pe teren ai mineriadei din 13-15 iunie 1990.) Însă teroriștii prinși au fost eliberați de către procurorii militari. Autorii volumului Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989 au investigat ștergerea urmelor și acoperirea crimelor după victoria revoluției. Unii martori au fost amenințați, procesele și rechizitoriile au fost trucate.

În demersul lor, autorii s-au văzut obligați să acorde procesului de mistificare a adevărului o importanță comparabilă cu cea a stabilirii lui. Ei pun în lumină rostul unor scenarii conspiraționiste cum este „mitul amestecului extern”. Insistând asupra decredibilizării generalului Militaru prin asocierea acestuia cu GRU, Securitatea a scos în față Armata și a pus responsabilitatea actelor teroriste pe umerii „serviciilor” sovietice. „Povestea” a fost îmbrățișată și de specialiști ai istoriei recente. Dosarele Securității probează că acuzarea lui Militaru de a fi spionat în favoarea sovieticilor a fost o dezinformare securistă. Falsă este și teza răzbunării lui Nicolae Militaru pe ofițerul USLA, Gheorghe Trosca. „Motivațiile”, că Trosca i-ar fi deschis generalului un dosar de urmărire a activităților sale de spionaj și apoi, ar fi determinat trecerea lui în rezervă sunt pure speculații. (Trosca nu lucra la Direcția a IV-a când a fost lansat zvonul „trădării lui Militaru”, iar când generalul a fost trecut în rezervă, Trosca era elev la Academia Militară.)

Studiul lui Andrei Ursu, Roland Thomasson și Mădălin Hodor, radical și echilibrat în același timp, nu lasă loc pentru îndoieli. Vor exista desigur, mereu, detalii de adăugat și accente de descoperit. Însă cercetarea lor acoperă esențialul revoluției din decembrie 1989. Investigația lor minuțioasă a avut metodă, ea a avut și un sens. „Nu putem să acceptăm această batjocorire a ideii de dreptate”, scriu autorii. Ei nu au acceptat batjocorirea „memoriei victimelor, a curajului revoluționarilor care au înfruntat armele securiștilor pe străzi, înainte și după 22. E o batjocorire a istoriei noastre până la urmă”. În interviurile sale legate de carte, Andrei Ursu, fiul unei victime emblematice a Securității, a invocat spusele unui observator străin care l-au marcat: „Suntem poporul care a realizat extraordinara, unica performanță de a-și uita momentul definitoriu al propriului eroism”. Carteaprivind Contrarevoluția Securității în decembrie 1989 amendează această afirmație tulburătoare. Ea argumentează că suntem poporul supus în continuare formidabilei presiuni de a ne îndoi de măreția eroismului colectiv care a dus la căderea regimului comunist în 1989.

La crearea ei, Securitatea era antinațională. De la înființare, SRI este antipatriotic

Revin la Tudor Păcuraru. A devenit în 1996 ofițer SRI și a ocupat „diferite funcții manageriale de nivel mijlociu în cadrul unităților centrale ale Serviciului”. A părăsit SRI, unde se iese devreme la pensie, în anul 2017. Practic, chiar în „zilele noastre”.

Sigur, elucubrația ex-ofițerului SRI Tudor Păcuraru nu este poziția oficială a Serviciului Român de Informații. Care, de altfel, nu poate avea o poziție oficială privitoare la natura revoluției române din 1989. Referirea în subtitlu la „elucubrația SRI-istă” nu este totuși gratuită.

Aproape toți principalii promotori ai ridiculizării revoluției române, drept revoltă pusă la cale de forțe externe (căci poporul nu era în stare să se revolte singur, sau dezinteresat), au avut poziții importante în SRI. Filip Teodorescu, fost locțiitor al șefului Direcției contraspionaj din Departamentul Securității Statului, implicat în crimele de la Timișoara, a fost chemat de Virgil Măgureanu să lucreze în Serviciu încă din timpul procesului. Cartea lui, Un risc asumat (1922) prezintă revoluția ca rezultat al acţiunilor concertate ale serviciilor de informaţii din Vest și Est. Generalul Neagu Cosma, fost comandant al Direcției a III-a de Contraspionaj a Securității, reactivat deVirgil Măgureanu, care l-a făcut șef al Serviciului de Inspecții și consilier al său, reia tema în volumul Securitatea, poliţia politică, dosare, informatori (1998). Marian Ureche, adjunct de Direcţie în DSS, a crescut până la gradul de general în SRI, de unde a plecat în 2001 pentru a deveni Șef al serviciului de informaţii al Ministerului Justiţiei. Cartea lui din 2019, Serviciul de Informații al Justiției dezvăluit din interior. Corupția la nivel înalt: masa de manevră a Rusiei și Ungariei, prelungește ideea implicării societo-ungarepână astăzi. Vasile Mălureanu s-a ocupat până în 1989 de controlul oamenilor de cultură. A fost integrat în SRI de la înființarea Serviciului, a primit rangul de general, a scris Cultura și elitele române sub comunism, din perspectiva Securității (1964-1989), unde insistă asupra intervenției sovietice la revoluție. Cel mai prolific propagandist al batjocoririi revoluției rămâne Aurel I. Rogojan, fostul șef de cabinet al lui Iulian Vlad, care a lucrat în SRI până în anul 2004, inclusiv reprezentarea Serviciului în Comisia SRI-CNSAS de declasificare a documentelor.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro