Sari direct la conținut

SUA: Camera Reprezentanților a votat punerea sub acuzare a lui Donald Trump / Urmează dezbaterea din Senat

HotNews.ro
Trump, Foto: Captura video
Trump, Foto: Captura video

Camera Reprezentanţilor a votat punerea sub acuzare a preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, acesta intrând în istorie ca singurul preşedinte al Statelor Unite supus de două ori unei proceduri de destituire. Votul de miercuri va declanșa un proces în Senatul controlat de republicani.

Rezoluția de punere sub acuzare a trecut cu 232 de voturi pentru (222 democrați și 10 republicani), 197 împotrivă și 4 abțineri.

Ce urmează

Votul din camera inferioară a legislativului american va declanșa automat un nou proces pentru Trump în Senatul controlat de republicani însă liderul republican al Senatului, Mitch McConnell, a anunțat deja că nu va demara audierile în camera superioară a Congresului înainte de 19 ianuarie.

Senatorii americani se află în vacanță parlamentară până la data respectivă, cu o zi înainte de depunerea jurământului de președintele ales Joe Biden. Asta înseamnă că un proces în Senat nu va avea loc în următoarele zile ci doar după ce Trump își va încheia mandatul și, cel mai probabil, în primele zile ale președinției Biden când democrații vor prelua controla Senatului.

Procesul din Senat pentru destituirea lui Trump va fi prezidat de judecătorul-șef al Curții Supreme, John Roberts, democrații având nevoie de o majoritate de două treimi din voturile exprimate pentru destituirea lui Trump, cvorum greu de imaginat momentan. Însă liderul republican al Senatului, Mitch McConnell pare tot mai dispus să susțină o destituire a lui Trump.

UPDATE 23:35 Pragul de 217 voturi în favoarea acuzării lui Trump a fost depășit, întrucât Camera, cu majoritate democrată, continuă să voteze trecerea rechizitoriului împotriva miliardarului republican, într-o capitală federală aflată sub tensiune. Zece republicani au votat deja cu democrații în favoarea punerii sub acuzare.

Cei 10 republicani care au votat pentru punerea sub acuzare au fost:

Rep. Dan Newhouse din Washington

Rep. John Katko din New York

Rep. Jaime Herrera Beutler din Washington

Rep. Adam Kinzinger din Illinois

Rep. Fred Upton din Michigan

Rep. Liz Cheney din Wyoming

Rep. Peter Meijer din Michigan

Rep. Anthony Gonzalez din Ohio

Rep. Tom Rice din South Carolina

Rep. David Valadao din California

UPDATE 23:30 Sunt deja suficiente voturi exprimate pentru punerea sub acuzare a lui Trump. Votul continuă (CNN)

UPDATE 23.04Camera Reprezentanţilor a început votul privind punerea sub acuzare a preşedintelui Donald Trump

UPDATE 21:25 Democratul Jason Crow, un veteran, a făcut apel la colegii săi republicani să arate o parte din curajul trupelor americane votând pentru acuzarea președintelui Trump în ciuda fricii lor de consecințe.

„Mi-am dedicat viața apărării națiunii noastre. Iar Donald Trump este un risc pentru tot ceea ce iubesc”, a spus Crow, potrivit CNN.

UPDATE 21:05Cel puțin 6 republicani vor vota pentru acuzarea lui Trump

UPDATE 21:00Trump face apel la calm: ”Fără violențe”

UPDATE 20:55 Liderul minorității republicane din Camera Reprezentanților, congresmanul Kevin McCarthy, a afirmat că președintele Donald Trump este responsabil pentru atacul mortal de la Capitol de săptămâna trecută însă susține că punerea sa sub acuzare ar fi „o greșeală”.

„Președintele poartă răspunderea pentru atacul de miercuri asupra Congresului de către gloata de protestatari. Ar fi trebuit să denunțe imediat mulțimea când a văzut evoluția situației”, a afirmat McCarthy.

Acesta a catalogat atacul ca fiind „nedemocratic, neamerican și criminal”. Însă liderul reprezentanților republicani susține că o nouă punere sub acuzare a lui Trump ar diviza și mai mult țara și a cerut Congresului să se concentreze pe unirea americanilor.

„Cred că punerea sub acuzare a președintelui într-un interval de timp atât de scurt ar fi o greșeală. Nu au fost finalizate investigații. Nu au fost ținute audieri”, a precizat congresmanul.

UPDATE 20:24 „Ce rost are” această acuzare, cu câteva zile rămase în mandatul lui Trump, spune republicana Debbie Lesko care se opune împotriva acuzării președintelui Trump, spunând că nu are rost să treacă prin proceduri de înlăturare când mai are doar o săptămână din funcție. (CNN)

UPDATE: 19:45 Președintele democrat al Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a afirmat că președintele Trump „este un pericol clar și prezent” și acesta „trebuie pus sub acuzare și condamnat de Senat”. „Acei insurecționisti nu erau patrioți. Nu făceau parte dintr-o bază politică care trebuia îngrijită și gestionată. Erau teroriști interni și justiția trebuie să prevaleze”, a spus Pelosi.

„Știm că președintele Statelor Unite a incitat această insurecție, această rebeliune înarmată împotriva țării noastre, a tuturor. El trebuie să plece, el este un pericol clar și prezent la adresa națiunii noastre pe care toți o iubim”, a afirmat Pelosi.

Aceasta a adăugat că președintele Trump a mințit „în mod repetat” despre rezultatul alegerilor din 3 noiembrie și a semănat dubii în ceea ce privește democrația.

„Iar apoi a venit ziua de foc prin care am trecut cu toții. Președintele trebuie pus sub acuzare”, a mai afirmat aceasta, adăugând că „cred că președintele trebuie condamnat de Senat, o soluție constituțională care va asigura că republica va fi în siguranță față de omul care este atât de determinat să dărâme lucrurile pe care le îndrăgim și care ne țin uniți”.

„Acei insurecționiști nu au fost patrioți. Au fost teroriști domestici”, a afirmat președintele Camerei Reprezentanților despre protestatarii pro-Trump care au luat cu asalt Capitoliul american.

UPDATE 19:35 Într-un interviu acordat CNN, parlamentara Jaime Herrera-Beutler, o republicană din Washington, a spus „Nu mă tem deloc” cu privire la faptul dacă votul său pentru acuzarea președintelui Trump va avea consecințe.

„Această decizie nu a fost o decizie bazată pe frică pentru mine”, a spus ea. Beutler a anunțat aseară că va vota pentru acuzarea lui Trump invocând „dovezi incontestabile”, cu privire la rolul său în revolta din Capitol.

UPDATE: Liderul republican al Senatului, Mitch McConnell ar fi în favoarea punerii sub acuzare, potrivit unei surse din Partidul Republican apropiate de acesta, relatează CNN.

„El nu crede că Trump va dispărea pur și simplu, crede că partidul are nevoie de o ruptură curată pentru a se salva”, afirmă sursa, adăugând că „în cele din urmă însă este la latitudinea lui McConnel să își expună poziția cu privire la punerea sub acuzare. Tăcerea sa de până acum a fost deliberată, el fiind foarte atent cu ceea ce spune”.

O altă sursă din Partidul Republican a afirmat că se așteaptă ca între 10 și 20 de republicani din Camera Reprezentanților să voteze pentru punerea sub acuzare, relatând de asemenea că congresmenii sunt supuși unor presiuni imense venite din partea Casei Albe.

Unii republicani „spun că vor să voteze pentru punerea sub acuzare dar se tem cu adevărat pentru viețile lor și ale familiilor lor”, potrivit aceleiași surse care afirmă că președintele Trump încă încearcă să intimideze congresmeni republicani și la o săptămână după violențele din 6 ianuarie.

În schimb angajați ai congresmenilor republicani sunt nemulțumiți că șefii lor nu vor să voteze pentru punerea sub acuzare și au adus în discuție acest lucru cu ei, potrivit unei surse familiare cu subiectul.

„Să spui că [dezbaterea privind punerea sub acuzare] este grăbită este o scuză slabă…Aici nu este vorba de proces. Știm ce s-a întâmplat. Am fost acolo. Am văzut. Am fost țintele [protestatarilor]”, a declarat un alt republican.

––––––––-

Cel puțin 5 congresmeni republicani au anunțat că li se vor alătura democraților și vor vota unul din capetele de acuzare, cel de incitare la insurecție.

Dezbaterea are loc cu doar o săptămână înainte de expirarea mandatului lui Trump și depunerea jurământului de către președintele ales Joe Biden în 20 ianuarie.

Trump va deveni primul președinte din istoria Statelor Unite care va fi pus sub acuzare de două ori de către legislativul american dacă moțiunea va fi aprobată, lucru aproape cert în Camera Reprezentanților controlată de democrați.

Un vot majoritar în camera inferioară a Congresului va declanșa un proces în Senatul controlat de republicani însă este neclar dacă acesta ar putea avea loc înainte de expirarea mandatului lui Trump.

Trupe ale Gărzii Naționale și efective de poliție au fost desfășurate în jurul legislativului american în timpul dezbaterilor.

Steny Hover, liderul majorității democrate din Camera Reprezentanților, a anunțat că democrații intenționează să trimită „cât mai rapid posibil” rechizitoriul Senatului odată ce acesta va fi aprobat.

Președintele democrat al Camerei, Nancy Pelosi, a numit deja cei 9 reprezentanți care vor susține cazul în timpul procesului din Senat.

Viteza extraordinară cu care democrații s-au mișcat reflectă temerile acestora că președintele Trump reprezintă o amenințare la adresa securității naționale, punând de asemenea presiune pe liderul republican al Senatului, Mitch McConnell, de a lua în considerare programarea imediată a procesului.

McConnell declarase anterior că acesta nu poate începe până când camera superioară a Congresului nu se va reîntruni în 19 ianuarie după vacanța senatorilor.

Însă Chuck Schumer, care urmează să devină următorul lider al Senatului după ce recent aleșii senatori democrați ai Georgiei și vicepreședintele ales Kamala Harris vor depune jurământul în cursul acestei luni, a declarat reporterilor că Senatul ar putea fi convocat pentru desfășurarea procesului.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro