Sari direct la conținut

SUA: FBI verifică militarii desfășurați în capitala americană înaintea ceremoniei de învestire a lui Joe Biden

HotNews.ro
Congresul american in alerta 7, Foto: Saul Loeb / AFP / Profimedia Images
Congresul american in alerta 7, Foto: Saul Loeb / AFP / Profimedia Images

Agenţiile americane însărcinate cu supravegherea respectării legii îi verifică pe membrii Gărzii Naţionale pentru a se asigura că aceştia nu prezintă niciun risc în ziua ceremoniei de învestire a lui Joe Biden în funcţia de preşedinte al SUA, a anunţat duminică generalul Daniel Hokanson, potrivit Barrons și Agerpres.

După asaltul din 6 ianuarie asupra Capitoliului, când susţinători ai preşedintelui în exerciţiu Donald Trump au invadat sediul Congresului american, în presă au apărut informaţii conform cărora unii dintre manifestanţi aveau legături cu armata.

Generalul Daniel Hokanson, care conduce Biroul Gărzii Naţionale, a fost întrebat de CBS News cu privire la eventualele controale la care sunt supuşi militarii înaintea sosirii lor la Washington.

„În coordonare cu Serviciul Secret şi cu FBI, toţi militarii care au sosit au fost trecuţi prin sită”, a răspuns generalul Hokanson.

Aproximativ 25.000 de membri ai Gărzii Naţionale au fost desfăşuraţi în capitala federală a SUA.

Într-o scrisoare adresată recent trupelor americane, şefii de stat-major au afirmat că turbulenţele din 6 ianuarie sunt „incompatibile cu statul de drept” şi le-au cerut soldaţilor să „întruchipeze valorile şi idealurile naţiunii” americane.

În 6 ianuarie, sute de susţinători ai lui Donald Trump au luat cu asalt Capitoliul din Washington într-o tentativă de a opri procedura de certificare a victoriei lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale din SUA din noiembrie, confruntându-se cu poliţia la sediul Congresului american.

Violențele au cauzat moartea a cel puţin cinci persoane, printre care un ofiţer de poliţie.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro