Sari direct la conținut

SUA: Procesul lui Trump din Senat ar putea fi amânat

HotNews.ro
Donald Trump, Foto: Brendan Smialowski / AFP / Profimedia
Donald Trump, Foto: Brendan Smialowski / AFP / Profimedia

Liderul senatorilor republicani Mitch McConnell a propus ca Senatul să acorde echipei de avocați a fostului președinte Donald Trump două săptămâni pentru a se pregăti pentru procesul din Senat, dorind ca acesta să fie amânat până la mijlocul lunii februarie, anunță CNN.

Propunerea făcută de McConnell președintelui democrat al Senatului Chuck Schumer pune sub semnul întrebării calendarul procesului deși rămâne de văzut dacă democrații vor fi de acord cu planul său.

Congresmenii democrați din Camera Reprezentanților pot trimite Senatului rezoluția de punere sub acuzare și procesul ar începe în următoarea zi.

McConnell a declarat pentru CNN că nu a primit încă un răspuns de la Chuck Schumer „dar discutăm în continuare despre asta”.

Negocierile dintre Schumer și McConnell cu privire la proces sunt legate direct de eforturile președintelui Joe Biden de a obține aprobarea nominalizărilor pentru cabinetul său de către Senat și de repartizarea funcțiilor de conducere din comisiile camerei superioare a Congresului american.

Schumer și democrații nu au exclus ideea de a amâna procesul fostului președinte republican atât timp cât vor obține confirmarea miniștrilor lui Biden și o înțelegere pentru împărțirea puterii în Senat.

Partidul Republican încă deține controlul asupra comisiilor din Congres până la încheierea unei noi înțelegeri de împărțire a lor, lucru care îi oferă un avantaj lui McConnell în negocieri.

Camera Reprezentanților a votat în 13 ianuarie punerea sub acuzare a lui Donald Trump pentru incitare la insurecție, mai mulți aleși republicani sfidând linia de partid și votând pentru acuzarea fostului președinte republican.

Există tot mai multe informații potrivit cărora McConnell, un aliat ferm al lui Donald Trump în timpul președinției sale, ar fi deschis condamnării sale în cadrul procesului din Senat, dorind distanțarea Partidului Republican de fostul președinte.

Liderul senatorilor republicani îl consideră pe Trump vinovat de pierderea celor două curse speciale pentru Senat din statul Georgia în urma cărora democrații au recâștigat controlul camerei superioare a Congresului după 7 ani.

În plus, McConnell a declarat public că fostul președinte republican ar fi responsabil pentru violențele care au cuprins Dealul Capitoliului în 6 ianuarie, afirmând că acesta a incitat mulțimea.

„Mulțimea a fost incitată de minciuni. A fost instigată (să acționeze) de președinte și de alți oameni puternici”, a spus el în timpul unui discurs în Senat.

Donald Trump este primul președinte din istoria Statelor Unite care a fost pus sub acuzare de Congres de două ori.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro