Sari direct la conținut

​SUA restricţionează şi mai mult fabricarea şi achiziţionarea semiconductorilor de către China

HotNews.ro
Semiconductori, Foto: Massimo Brega, The Lighthouse / Sciencephoto / Profimedia Images
Semiconductori, Foto: Massimo Brega, The Lighthouse / Sciencephoto / Profimedia Images

Washingtonul a anunţat vineri actualizarea reglementărilor sale de control al exporturilor, măsură destinată să complice şi mai mult fabricarea şi cumpărarea semiconductorilor de către China, relatează AFP și Agerpres.

„Aceste actualizări vor limita capacitatea Republicii Populare Chineze în acelaşi timp de a cumpăra şi de a fabrica unele cipuri de ultimă generaţie, utilizate în aplicaţiile în domeniul militar”, a indicat Biroul industriei şi securităţii (BIS) din Departamentul de Comerţ al SUA.

„Acţiunile noastre vor proteja securitatea naţională şi interesele politicii externe a SUA, trimiţând totodată un mesaj clar, potrivit căruia leadership-ul tehnologic american este o problemă a valorilor, precum şi a inovaţiei”, a declarat secretarul adjunct al Comerţului pentru exporturi, Thea Rozman Kendler, citată într-un comunicat.

Această măsură intervine la câteva zile după plasarea pe lista neagră de către Pentagon a 13 întreprinderi chineze pentru presupusele lor legături cu armata. Lider mondial în domeniul construcţiei dronelor, DJI este cea mai cunoscută dintre întreprinderile chineze vizate.

O purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze, Mao Ning, a criticat sâmbătă restricţiile vizând, potrivit ei, „menţinerea hegemoniei tehnologice” americane.

China utilizează aceste componente „pentru a produce sisteme militare avansate, în special arme de distrugere în masă”, spune SUA

Fabricarea şi exportul de semiconductori fac obiectul unei bătălii aprige între cele două puteri economice pentru dominaţia tehnologică.

Washingtonul acuză cu regularitate Beijingul de spionaj industrial şi de ameninţări la adresa securităţii sale naţionale.

Acest conflict a căpătat o nouă amploare de la penuria de semiconductori legată de criza provocată de pandemia de Covid-19.

Preşedintele american Joe Biden a reuşit astfel să obţină adoptarea în Congres la sfârşitul lunii iulie a unei legi care debloca 52 miliarde de dolari ca subvenţii pentru relansarea producţiei de semiconductori în SUA şi zeci de miliarde de dolari suplimentar pentru cercetare şi dezvoltare.

Controalele asupra exportului actualizate vineri „limitează capacitatea Chinei de a obţine cipuri informatice avansate, de a dezvolta şi a întreţine supercalculatoare şi a fabrica semiconductori avansaţi”, potrivit BIS.

Aceste componente „sunt utilizate de Republica Populară Chineză pentru a produce sisteme militare avansate, în special arme de distrugere în masă, pentru a îmbunătăți rapiditatea şi precizia luării sale de decizie, pentru planificarea şi logistica sa militară, precum şi pentru sisteme militare autonome şi comiterea încălcărilor drepturilor omului”, se precizează în document.

Reprezentanta pentru Comerţ a SUA, Katherine Tai, declarase în iunie în faţa unei comisii din Senat că administraţia Biden se concentrează asupra protecţiei intereselor comerciale americane împotriva proiectelor Chinei de a domina industrii importante, precum cea a semiconductorilor, potrivit AFP.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro