SUA: Un congresmen republican șochează pozând împreună cu familia sa, în fața pomului de Crăciun, cu arme de foc în mâini
Un congresmen american din Partidul Republican s-a aflat duminică în centrul unei polemici generate de o fotografie în care acesta apare împreună cu familia sa, toți zâmbitori în fața unui pom de Crăciun împodobit… și toți cu arme de foc în mâini, gest ce survine la numai câteva zile după un nou atac armat comis într-o școală americană, relatează AFP.
„Crăciun fericit! PS: Moș Crăciun, să ne aduci muniție”, a scris Thomas Massie, reprezentant din statul Kentucky în camera inferioară a Congresului american, postând pe Twitter această imagine în care apare alături de șase membri ai familiei.
Marți, Statele Unite au fost îndoliate de un atac armat petrecut într-un liceu din Michigan (nord), în cursul căruia un elev şi-a împuşcat mortal patru colegi de clasă şi a rănit alţi şapte, o tragedie devenită recurentă în această țară unde violențele cu arme de foc au fost calificate drept „epidemie” de către președintele Joe Biden.
Părinții atacatorului în vârstă de 15 ani, inculpaţi pentru omucidere involuntară, îi oferiseră anticipat fiului lor un pistol semiautomat Sig Sauer drept cadou de Crăciun.
În acest context, fotografia de familie a lui Thomas Massie a provocat furie, congresmeni sau părinţi ale victimelor atacului din liceu acuzându-l pe republican de insensibilitate.
„Scandalos!”, a reacţionat politicianul democrat John Yarmuth, în timp ce republicanul Adam Kinzinger, declarând că este în favoarea dreptului de a purta armă, a scris pe Twitter că nu este vorba de „un sprijin pentru dreptul de a deţine şi de a purta armă”, ci de „un fetişism”.
Merry Christmas! \uD83C\uDF84
ps. Santa, please bring ammo. \uD83C\uDF81 pic.twitter.com/NVawULhCNr— Thomas Massie (@RepThomasMassie) December 4, 2021
Activistul Fred Guttenberg, a cărui fiică a fost împuşcată în timpul atacului de la liceul din Parkland în 2018, unul dintre cele mai grave incidente armate comise într-o școală în SUA, şi-a postat propriile „fotografii de familie”.
„Una este ultima poză pe care i-am făcut-o lui Jaime, cealaltă arată locul unde este înmormântată”, a scris el.
.@RepThomasMassie, since we are sharing family photos, here are mine. One is the last photo that I ever took of Jaime, the other is where she is buried because of the Parkland school shooting.
The Michigan school shooter and his family used to take photos like yours as well. pic.twitter.com/MsQWneJXAp
— Fred Guttenberg (@fred_guttenberg) December 4, 2021