SUA vor trebui să mențină forțe militare în Afganistan atât timp cât insurgența va continua – Dunford
Statele Unite vor trebui să mențină forțe militare în Afganistan, pentru misiuni de combatere a terorismului, până la încheierea insurgenței, a declarat generalul american Joseph Dunford, şeful Statului Major Interarme, sugerând că prezența militară americană în Afganistan va continua pe termen lung, scrie Mediafax.
„Cred că va trebui să menținem o prezență antiteroristă atâta timp cât insurgența continuă în Afganistan”, a afirmat Dunford în cadrul unei audieri în Congresul SUA, informează cotidianul The New York Times.
Statele Unite sunt angrenate în discuții cu reprezentanţi ai insurgenţilor talibani pentru un proiect de tratat care ar putea pune capăt conflictului din Afganistan, care durează de peste 17 ani. Liderii insurgenţilor talibani refuză negocierile directe cu Administraţia de la Kabul, pe care o consideră o „marionetă”.
Talibanii s-au aflat la putere în Afganistan în perioada 1996-2001, până la intervenția militară americană lansată după atentatele comise de reţeaua teroristă Al-Qaida pe 11 septembrie 2001.
Statele Unite analizează posibilitatea retragerii trupelor din Afganistan în schimbul unui acord de încetare a focului şi al angajamentului talibanilor de a iniţia negocieri cu Administraţia de la Kabul. În luna ianuarie, Patrick Shanahan, secretarul interimar al Apărării din SUA, a declarat că nu a fost stabilit un calendar al retragerii majorității trupelor americane din Afganistan.
Întrebat dacă Washingtonul pregăteşte retragerea totală a efectivelor militare din Afganistan, Patrick Shanahan a răspuns: „Nu”.