Skip to content

Zeci de avioane de vânătoare Gripen vândute și donate. Suedia își anunță „decizia istorică” în sprijinul acordat Ucrainei

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Suedia va vinde până la 20 de avioane de vânătoare Gripen E/F Ucrainei, finanțate din fonduri europene, și îi va dona alte 16 aeronave dintr-un model mai vechi, Gripen C/D, pentru a susține eforturile Kievului de a-și întări apărarea, a anunțat joi guvernul suedez, potrivit AFP.

Primele Gripen C/D urmează să fie donate anul viitor, iar modelul cel mai recent al avionului de luptă ar urma să fie livrat începând din 2030, a precizat prim-ministrul Ulf Kristersson în cadrul unei conferințe de presă susținute alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Ucraina mizează pe o finanțare de 2,5 miliarde de euro pentru achiziția de avioane de vânătoare fabricate de grupul suedez de apărare Saab, conform comunicatului guvernului de la Stockholm.

„Este o decizie istorică pentru Suedia, care întărește de manieră semnificativă apărarea aeriană a Ucrainei”, a declarat Kristersson.

Acord pentru 150 de avioane Gripen

Cele două țări au semnat în octombrie 2025 o scrisoare de intenție cu obiectivul achiziționării de către Kiev a 100 până la 150 de avioane Gripen E, notează Agerpres.

„Sperăm să fim în măsură să asigurăm finanțarea tuturor” celor 150 de exemplare, a declarat Zelenski.

UE a decis să acorde Ucrainei un împrumut de 90 de miliarde în total, care va fi alocat în tranșe în 2026 și 2027, și din care 60 de miliarde vor fi utilizate pentru achiziționarea de arme.

Suedia și-a suspendat în 2024 proiectul de a trimite avioane de luptă în Ucraina după ce țările partenere au cerut să se dea prioritate avioanelor F-16 americane.

Stockholmul este un susținător solid al Ucrainei și, prin acordul privind avioanele Gripen, sprijinul său militar este evaluat la 128 miliarde de coroane (11,8 miliarde de euro) de la începutul invaziei ruse în 2022.

Ce i-a cerut Zelenski lui Trump

Liderul de la Kiev a declarat că așteaptă un răspuns oficial la cererea adresată lui Donald Trump și Congresului american de a-i furniza mai multe rachete pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot sau licențe pentru a le produce.

Aceste sisteme americane rămân singura armă eficientă pentru a contracara rachetele balistice lansate de armata rusă.

„Așteptăm un răspuns”, a declarat Zelenski, adăugând că s-a întâlnit miercuri cu membri ai Congresului.

„Ei susțin propunerile care au fost adresate Congresului și Casei Albe”, a mai spus președintele ucrainean, precizând că „mizează pe un răspuns oficial”.

„Cred că trebuie să acționeze mai repede. Le cerem cu multă insistență. Iarna se apropie”, a adăugat Zelenski.