Skip to content

Suma record pentru care a fost vândut un tablou al lui Claude Monet la o licitație din Franța

„Iris”, un tablou pictat de impresionistul francez Claude Monet în ultima parte a vieții, a fost vândut, joi, în cadrul unei licitații la Paris.

Tabloul a fost vândut la prețul de 50 de milioane de euro (comisioane incluse), devenind astfel cea mai scumpă operă de artă vândută vreodată la o licitație în Franța, potrivit Sotheby’s, citată de AFP.

Această pictură a fost prezentată în premieră publicului. Până acum era cunoscută doar dintr-o fotografie alb-negru, a scris Agerpres.

Familia lui Claude Monet (1840-1926) îi vânduse tabloul lui Jeanne Schlumberger (1889-1983), „o colecționară de artă genială”, a spus Thomas Bompard, codirector al departamentului de artă modernă și contemporană la Sotheby’s Franța.

Înainte de licitația de joi, lucrarea era estimată la o sumă cuprinsă între 22 și 30 de milioane de euro. În septembrie, când a anunțat vânzarea, casa de licitații Sotheby’s spunea că este „cea mai mare estimare atribuită unei picturi prezentate la o licitație în Franța”.

Trei „comori naționale” retrase de la vânzare

Sotheby’s a anunțat că trei picturi realizate de Paul Cézanne, care au fost clasificate drept „comori naționale”, au fost retrase de la vânzare cu câteva ore înainte de licitație, pentru a fi returnate în orașul natal al artistului, Aix-en-Provence.

Casa de licitații americană a precizat că este vorba despre un acord „între actualii proprietari și orașul Aix-en-Provence care, cu susținerea Ministerului Culturii, are în vedere achiziționarea acestor opere pentru Muzeul Granet”.

Christie’s a organizat joi o licitație separată, în cadrul căreia au fost vândute 26 de opere, printre care și două tablouri de Claude Monet: „Bord des falaises à Pourville”, pentru 12,7 milioane de euro, respectiv „Trois pots de tulipes”, pentru  3,1 milioane de euro.

„Jeunes filles au bord de la mer”, o pictură a lui Pierre-Auguste Renoir, a fost vândută cu 5,8 milioane de euro, în timp ce „Nature morte au gruyère”, tabloul lui Pablo Picasso, a fost adjudecat cu 3 milioane de euro.