Summit-ul NATO de la Chicago – o reuniune intr-un context international dificil, cu asteptari mari si succese previzionate mici

Banii – sunt elementul comun pe care il au toate cele trei mai teme ale Summit-ului NATO de la Chicago – angajamentul NATO in Afghanistan in perioada de tranzitie si dupa ea, asigurarea capabilitatilor necesare Aliantei de a-si apara populatiile si teritoriul in secolul XXI si intarirea retelei de parteneri din lume – si subiectul la care se vor reduce, pana la urma, discutiile. Intr-o vreme de maxima austeritate in Europa si de reduceri bugetare in SUA, cum vor putea fi atinse obiectivele unei Aliante asupra rolului si relevantei careia se pun deja tot mai multe intrebari.

20-21 mai, Chicago, SUA – al treilea mare summit NATO in ultima decada. Asa cum remarca un inalt oficial al NATO, in timpul unei vizite organizate de Alianta pentru jurnalisti din intreaga lume in luna aprilie, la Cartierul General de la Bruxelles, mediul a devenit mai dinamic si s-a impus indesirea acestor reuniuni.

Iar evenimentul din „Windy City” are loc in contextul unei crize financiare si economice globale, intr-un an cu alegeri prezidentiale in SUA, cand politica externa devine mai interesanta si prezenta in dezbateri si intr-un moment in care trebuie revazute si implementate decizii luate la reuniunea anterioara de la Lisabona.

Toate cele trei mari teme par si sunt sensibile din anumite puncte de vedere, dar in special din punctul de vedere al banilor. In conditiile in care guvernele europene au redus bugetele de aparare din cauza crizei economice, iar SUA a anuntat planul de a taia cheltuielile de aparare 487 de miliarde de dolari in urmatorii zece ani, va limita capabilitatile NATO si va forta organizatia sa isi reduca ambitiile, considera analistii.

AFGHANISTAN – tema centrala a discutiilor

In Chicago, Alianta va stabili angajamentul sau in Afghanistan dupa ce misiunea fortelor ISAF se va fi terminat, in 2014, cand transferul securitatii catre fortele afghane s-a incheiat. Acest transfer a inceput in martie 2011 si in prezent 75% din populatia afghana se afla sub protectia fortelor nationale, instruite si organizate de catre fortele internationale. Iar fortele afghane conduc peste 40% din operatiunile de pe teritoriul Afghanistanului, secondate, fireste, de trupele internationale, al caror rol s-a transformat treptat din cel combatant in cel de sustinere (support) si instruire (training). Acum cateva zile, presedintele Karzai a anuntat ca mai mult de 300.000 de soldati afghani au preluat controlul a alte 11 provincii, aducand, asa cum a mentionat, 75% din populatia afghana sub protectia acestora.

„Va fi o noua misiune si un nou rol al NATO”, spunea secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen in aprilie, in contextul ultimei reuniuni ministeriale inainte de Summit. „Impreuna cu intreaga comunitate internationala ne vom juca rolul si vom plati contributia in sustinerea fortelor de securitate afghane in urmatorii ani. Pentru ca ele sa fie capabile sa isi mentina tara puternica si sigura in viitor. Si ca noi sa prezervam castigurile obtinute in toti acesti ani si cu atat de multe investitii in vieti si resurse”, spunea secretarul general al Aliantei.

In mod evident s-a pus problema ce se va intampla in Afghanistan dupa 2014, intr-o tara care nu se poate sustine inca singura, in ciuda declaratiilor optimiste si increzatoare ale occidentalilor. Intr-o tara in care chiar si oamenii intruiti de fortele internationale pot deveni imprevizibili – sa nu uitam atacurile unor membri ai fortelor afghane in baza militara americana -, intr-o tara in care slabiciunea si coruptia autoritatilor de la Kabul sunt evidente si in care se aplica o strategie de negociere cu talibanii criticata de multe voci occidentale.

Rasmussen cu fortele afghane

Foto: NATO

Un inalt oficial NATO, in intalnirea pe care v-am mentionat-o anterior, spunea ca sunt doua decizii importante care trebuie luate, insa probabil una dintre ele nu va fi transata la Chicago: 1. nevoia de finantare a fortelor afghane dupa 2014 de catre comunitatea internationala si care va fi contributia tarilor NATO si a partenerilor din ISAF si 2. misiunea NATO in Afghanistan dupa 2014. In privinta celei de-a doua, inca se poarta discutii si ea nu se va stabili la Chicago, spunea oficialul NATO. E cert ca Alianta va continua misiunea de pregatire, sfatuire/consiliere si asistenta, insa vor exista si alte forme de ajutor, inca incerte.

In privinta banilor, costul anual pentru finantarea fortelor de securitate afghane a fost estimat la 4 miliarde de dolari, iar SUA incearca sa isi convinga partenerii din NATO sa contribuie cu o treime, adica 1,3 miliarde de dolari sau un miliard de euro. Esecul in a obtine asta la Chicago nu va face decat sa il puna intr-o pozitie jenanta pe Obama. Numai ca pana acum doar Marea Britanie a anuntat ca va contribui cu 110 milioane de de dolari pe an (70 de milioane de lire), in conditiile in care anuntase oricum o reducere a bugetului de aparare pana la 8 procente in termeni reali in urmatorii 4 ani.

Germania aplica si ea taieri, la fel se asteapta de la Franta, odata ce Francois Hollande a castigat alegerile, iar Spania si Grecia lovite de criza au facut asta deja.

Rasmussen se arata mereu in declaratii increzator ca aliatii isi vor plati partea, dar totusi a apelat la China si la Rusia pentru contributii. Recent Australia, un alt partener al NATO, a anuntat ca va acorda 300 de milioane de dolari pentru trei ani.

Intr-un interviu recent acordat BBC, dupa intalnirea pregatitoare a Summit-ului cu presedintele Obama, secretarul general al NATO spunea despre contributia financiara a aliatilor: „Este o afacere buna, pentru ca este mai putin costisitor sa finantezi fortele de securitate afghane decat sa mentii trupe acolo”.

Cat despre trupe, NATO transfera gradual controlul securitatii fortelor afghane in pregatirea momentului retragerii, pana la finele lui 2014. O alta chestiune sensibila ce va fi discutata la Chicago, intrucat sunt tot mai dese semnalele unor lideri internationali referitor la dorinta de a pleca din Afghanistan mai repede. Inaltul oficial NATO care a vorrbit presein internationale spunea ca aceste declaratii sunt analizate de Alianta si nu sunt in masura sa ingrijoreze, intrucat sunt mai mult pentru uz intern. Oricare ar fi intervalele de timp anuntate, ele sunt, de fapt, in concordanta cu planul stabilit la nivelul NATO. Iar liderii internationali vorbesc despre retragere, in consultare cu Aliatii – in traducere, asta inseamna, potrivit oficialului mentionat, ca sunt in linie cu strategia NATO de retragere. Ar putea sa fie informatia reala sau ar putea sa mascheze, totusi, o ingrijorare a Aliantei, pe care oficialii ei incearca sa o mascheze. Cert este ca oficialii NATO incearca sa creeze impresia ca toti – in ciuda declaratiilor de retragere anticipata – se inscriu, de fapt, in programul stabilit in cadrul Aliantei.

Sa nu uitam ca Francois Hollande intentioneaza sa le spuna Aliatilor ca vrea sa isi aduca trupele acasa pana la sfarsitul anului 2012, nu pana la finele lui 2013 cum era preconizat. In plus, Hollande nu este singurul lider cu astfel de intentii. Canada si Olanda au trecut deja la misiuni de instruire, in timp ce premierul australian, Julia Gillard, a spus ca trupele tarii sale ar putea pleca anul viitor, desi intr-o declaratie a guvernului s-a revenit si indica faptul ca ar putea ramane pana in anul 2014.

Discutiile vor fi incinse la Chicago pe aceasta tema, iar pentru presedintele Obama retragerea ordonata a celor 130.000 de militari ai trupelor internationale este vitala. Pentru ca el trebuie sa le arate electorilor pe care spera sa ii convinga sa il voteze in noiembrie ca poate termina cu succes acest razboi in Afghanistan, dupa ce anul trecut americanii au parasit Irakul.

In tot acest context, secretarul general al NATO insista ca summit-ul va cimenta mantra Aliantei „am intrat cu totii, iesim cu totii odata” (in together, out together).

Dupa 2014, va ramane o misiune foarte mica ce va costa foarte putin, spunea inaltul oficial al NATO. Vor fi

Afghanistan

Foto: NATO

traineri/instructori militari care vor antrena fortele de securitate, pentru a fi sigure ca vor putea face fata insurgentei si vor evita revenirea la putere a talibanilor.

„Plecarea trupelor straine va duce ea insasi la o reducere a insurgentei”, spunea oficialul NATO, „prin faptul ca numarul adeptilor va fi redus. In acest moment, modalitatea de a atrage adepti este de a le spune tinerilor ca lupta impotriva strainilor care le ocupa tara. Dupa ce acesti straini vor pleca, impotriva cui ar mai avea de lupta?”, explica acesta.

Cat de posibila si probabila este fragmentarea tarii dupa plecarea trupelor internationale? Este o intrebare care apare in mod firesc. Analiza oficialilor NATO privind acest risc raspunde ca este putin probabila. Si iata explicatia care ni s-a oferit: „Sunt toti afghani (omogenitate nationala) si le e teama de o divizare a tarii prin care anumite regiuni ale sale sa cada sub puternica influenta a unor tari din vecinatate. Sa nu uitam ca Iranul va vrea sa exercite o puternica influenta, chiar si prin mijloace ilegitime, precum furnizarea de arme si sustinerea unor grupuri insurgente.

In al doilea rand, sunt hotarati sa nu se intoarca la haos si la o perioada similara celei din 1992-1993, cand se luptau intre ei si cand au trait vremuri ingrozitoare. In 2014 vor fi alegeri, in care afghanii isi vor putea decide soarta, teoretic. Dar ele vor fi influentate de terminarea tranzitiei de faptul daca vor reflecta ele sau nu dorintele populatiei. Daca invinsii vor accepta infrangerea, iar castigatorii vor constientiza responsabilitatile care le revin”.

O explicatie care mai degraba ridica semne de intrebare decat sa dea un raspuns. Pana la urma, insa, ideea misiunii internationale este de reducere a insurgentei, nu neaparat de disparitia ei, dar afghanii trebuie sa fie capabili, dupa plecarea fortelor internationale, sa poata controla situatia.

Pana atunci insa, la Chicago se va reafirma angajamentul fata de un parteneriat de lunga durata cu Afghanistanul, pentru a evita caderea in haos si pentru a se asigura ca investitia facuta de statele Aliantei si de partenerii lor e aparata.

Scutul antiracheta – Rusia cere garantii legale pe care nu le va primi; lansarea primei faze a proiectului scutului antiracheta in Europa

Amplasarea scutului antiracheta in Europa este punctul major de diverenta in relatia NATO-Rusia, iar discutiile nu par sa progreseze deloc. NATO a propus Rusiei cooperarea la acest proiect, o cooperare in termeni inacceptabili pentru rusi, care cer garantii legale ca scutul nu este indreptat impotriva lor. Ce inseamna aceste garantii legale? Insemna inscrierea in tratate, care trebuie ratificate de parlamentele nationale, lucru ce nu se va intampla niciodata, iar rusii stiu bine asta.

„In plus, nimeni nu vrea sa se lege de maini”, explica un oficial NATO sub protectia anonimatului. „Pornind de la buna credinta, nu ii suspectezi ca ar lansa vreo racheta spre teritoriul vreunui Aliat, dar trebuie sa iei in considerare o posibila defectiune a sistemului prin care accidental s-ar lansa o racheta de pe teritoriul rus si atunci tu, ca Alianta, sa nu ai voie sa o interceptezi?”.

Va exista, anticipa un oficial NATO apropiat subiectului, o puternica declaratie politica, prin care li se vor da garantii politice pentru a determina Rusia sa coopereze. „Cea mai buna garantie care li se poate da rusilor este sa participe efectiv, sa aiba loc schimbul de informatii, prin deschidere si transparenta”, spunea un oficial al NATO. Numai ca si in chestiunea cu transparenta sunt discutii, pentru ca rusii vor acces total, ceea ce stiu, din nou, ca nu vor putea obtine, si sunt rezerve ale unora dintre Aliati in acest sens.

Moscova nu numai ca nu se arata deschisa cooperarii, dar declara ca va constru un sistem de aparare ca raspuns la cel al NATO. „Aliatii au ascultat cu atentie acest mesaj si nu sunt incantati sa auda ca Rusia vrea sa construiasca un sistem care sa il submineze pe cel al NATO. Noi spunem mereu ca facem un sistem care sa ne apere de o amenintare care nu este Rusia, iar ei raspund ca fac un sistem care sa ne submineze capacitatea de a ne apara in fata unui dusman care nu e Rusia. Daca ei ar fi de partea noastra, am da un puternic mesaj de descurajare celor care reprezinta cu adevarat amenintarea”, explica oficialul NATO.

Opozitia Rusiei apare din faptul ca puterea sa de descurajare si de aparare se bazeaza pe rachete, iar faptul ca un sistem antiracheta va poteja intregul teritoriu european se considera a perturba echilibrul de securitate in Europa. Numai ca li s-a explicat, pe diverse canale, in repetate randuri ce poate si ce nu poate face sctului antiracheta. Nu primele doua faze – care presupun si amplasarea interceptorilor in Romania, la Deveselu – ingrijoreaza Rusia, ci fazele trei si patru.

Numai ca va lua cam un deceniu ca sistemul sa apere intreg teritoriul european si sa protejeze toti Aliatii. „Componentele sale nu sunt inca mature, interceptorii pot intercepta doar doua rachete, in timp ce rachetele rusesti sunt mult mai sofisticate”, explica un alt oficial NATO. Iar rusii stiu si acest lucru.

„Rusii vor garantii ca sistemul antiracheta al NATO nu va strica balanta de descurajare strategica si sunt constienti ca acest proiect este o lovitura data imaginii si statutului lor”, explica un diplomat. „Ei au paritate cu SUA la armele nucleare, dar pe sistemul antiracheta sunt mult in urma. Au scuturi antiracheta care protejeaza Moscova si alte cateva orase mari, dar nu e protejat intreg teritoriul, asa cum va fi Europa in 2020, daca planurile merg bine. Prin propunerile lor, ei blufau. Spuneau ca vad cooperarea prin a asuma ei protectia unor state ale Aliantei, precum Polonia si tarile baltice, iar Alianta a aratat clar ca de protectia populatiilor si teritoriului ei este datoria sa sa se ocupe. In schimb, cand am intrebat in ce masura populatia rusa ar fi de acord ca o parte din teritoriul tarii lor sa fie aparat si protejat de NATO si cum poate fi vanduta politic in interior o astfel de idee, rusii nu mai aveau raspuns”, povestea diplomatul.

La Chicago, Aliatii vor anunta activarea primei faze a scutului, in ciuda opozitiei Rusiei. „In ciuda problemelor financiare, nu s-au redus banii acestui proiect”, atragea atentia unul dintre oficialii NATO, „semn ca angajamentul este clar, el va fi instalat, indiferent de ce crede si zice Rusia”.

In toamna anului 2011, Turcia anunta gazduirea la Kurecik a unui radar, Romania si SUA au convenit inslatarea interceptorilor SM 3 la baza de la Deveselu si un acord similar a fost semnat si cu Polonia. Olanda a anuntat intentia de a moderniza patru fregate de aparare antiaeriana echipandu-le cu radare

Nave Aegis

Foto: HotNews.ro

antiracheta de detectare de la distanta cuplate la baza de date a scutului, iar SUA si Spania au semnat un acord pentru ca baza navala de la Rota sa gazduiasca si sa ofere mentenanta pentru patru nave Aegis din Mediterana.

Prin urmare, elementele din Turcia, Romania si Polonia sunt embrionul pe baza caruia se va declara la Chicago capacitatea interimara operationala a scutului antiracheta al NATO. Tot la acest eveniment, va exista un document doctrinar, in care scutul antiracheta va fi inclus in mixul de capabilitati al cadrului defensiv al NATO, alaturi de fortele conventionale si cele nucleare. Este dovada ca proiectul nu este raspunsul pentru toate amenintarile, nici ca e singurul raspuns la problema de aparare, iar aliatii nu se vor baza in totalitate si exclusiv pe el, spun oficialii NATO.

Si ca sa revenim la bani, proiectul va costa NATO 200 de milioane de dolari, suma care va fi impartita intre Aliati, iar restul de 800 de milioane vor fi contributii nationale. Fiindca la acest proiect contribuie toate statele, intr-o forma sau alta, care inca nu a fost stabilita. Odata stabilite regulile comune, se asteapta ofertele de contributii. Ideea pe care se va merge va fi integrarea elementelor cu care vine fiecare Aliat, pe principiul „plug and play”.

Smart defence – o aparare desteapta, cu bani mai putini

Recomandarea adresata tarilor NATO este de a aloca 2% din PIB cheltuielilor de aparare, insa de-a lungul timpului prea putine au fost cele care chiar s-au conformat. Iar odata cu criza economica, numarul lor s-au redus. Doar sase dintre cele 26 de state europene aloca 2% din PIB, iar printre ele sunt Marea Britanie si Grecia (care trebuie sa le reduca din cauza austeritatii impuse de situatia economica grava in care se afla), Turcia, Franta – care este foarte probabil sa o faca, acum cu Hollande la putere, Albania.

Asa ca pentru a combate efectele austeritatii, liderii NATO au conceptualizat niste practici deja existente – punerea in comun a resurselor, prioritizarea si specializare – sub numele de „smart defence”, sau apararea desteapta. „To spend better, to spend smart”, cam asa rezuma unul dintre oficialii NATO aceasta politica. Odata cu aparitia unor noi provocari si amenintari, dar si cu reducerile de bugete impuse de austeritate, NATO trebuie sa fie capabil sa le faca fata.

Prin urmare, la Chicago vor fi anuntate 25 de proiecte de cooperare, de la logistica si mentenanta pentru elicoptere, la trainning si centre de excelenta, protectia fortelor armate din teren. Pe ideea de a cheltui mai bine banii alocati, daca mai mult nu se poate.

Sunt multe tari care au vrut sa pastreze iluzia ca pot acoperi totul, dar criza economica din ultimii ani a dus la o specializare care a aparut natural. Problema este insa ca tarile tind sa se specializeze in ce este mai ieftin, ceea ce nu e corect in termeni de impartire a costurilor si a riscurilor. Acum se incearca identificarea domeniilor si a aliatilor pentru specializare.

In plus, a aparut o noua idee de achizitii militare, de a lua in comun cu mai multi Aliati a unor echipamente, pe care sa le foloseasca in comun, cand e necesar. Apare insa problema ce se intampla cand o tara nu este de acord cu actiunea respectiva, cand e nevoie de cooperarea multinationala. „Poate sa se abtina constructiv”, a fost raspunsul unui oficial al NATO. Ce-o fi insemnand asta… „dar e o decizie de la caz la caz”. Dar aceasta „capability sharing”, folosire in comun a capacitatilor nu se refera si la cele nucleare, iar ele nu vor fi aduse in discutie pentru mult timp.

Pe de alta parte, lobby-ul industriei militare se inteteste, cum e si firesc, avand in vedere aceasta noua paradigma, daca va fi aplicata. Iar argumentul ei este, potrivit unui diplomat: „voi va reduceti achizitiile si folositi in comun echipament, iar tertii cumpara din ce in ce mai mult. Nu va dati seama ca NATO ramane in urma? Si fiecare membru al ei implicit?”. In ce masura aceasta perspectiva va ingrijora guvernele tarilor Aliantei, ramane de vazut in viitor.

Analistii spun insa ca Aliatii dau deja semne ca nu vor sa reduca locuri de munca si activitatea industriilor de aparare pe care le detin, asa ca proiectele anuntate la NATO sunt doar unele de vitrina, pentru ca nu aduc mai nimic nou, ele fiind de ceva timp pe teava sau derulandu-se, inainte de conceptualizarea pompoasa de smart defence. Si ca ele vor duce doar la economii nesemnificative.