Skip to content

„Sunt cardiolog. Practic medicina de 25 de ani și nu am mai văzut niciodată, în medicină, o săptămână ca cea prin care tocmai am trecut”

Un medic se adresează lumii după descoperirea unui vaccin pentru cancer și după alte descoperiri mai puțin cunoscute, dar care dau șanse oamenilor la altă raportare față de boli. Ce înseamnă „medicina individualizată”.

  • Un cunoscut cardiolog din California spune că medicina trece printr-o schimbare majoră, odată cu apariția unor tratamente tot mai personalizate pentru fiecare pacient.
  • Printre cele mai importante evoluții menționate de medic se numără un vaccin personalizat împotriva melanomului, o terapie genetică experimentală pentru reducerea colesterolului și folosirea AI într-un proiect care poate fi numit miraculos, față de așteptările de până acum.
  • „Medicina devine programabilă. Individualizată”, spune medicul.

„Cea mai mare schimbare din medicină de la descoperirea antibioticelor”

„Nu am mai văzut niciodată, în medicină, o săptămână ca cea prin care tocmai am trecut”, spune dr. Afshine A. Emrani, cardiolog din California, autor și profesor asociat la Universitatea din California, Los Angeles (UCLA), într-o postare pe X în care vorbește despre mai multe descoperiri recente și despre ceea ce ar putea însemna ele pentru medicină.

El spune că are 25 de ani de practică medicală, timp în care a trecut prin numeroase „revoluții” care, în cele din urmă, s-au dovedit a fi doar comunicate de presă.

În doar câteva zile, spune cardiologul, au fost anunțate patru descoperiri științifice distincte. În opinia sa, acestea nu sunt însă patru povești fără legătură, ci „patru fețe ale aceleiași povești – cea mai mare schimbare din medicină de la descoperirea antibioticelor”.