„Sunt gata să mă duc”: Femeia care l-a acuzat pe prințul Andrew de agresiune sexuală spune că mai are „doar câteva zile de trăit”

Americanca Virginia Guiffre, femeia care l-a acuzat pe prințul Andrew al Marii Britanii de agresiune sexuală, a afirmat că mai are patru zile de trăit în urma unui accident de mașină, relatează Sky News.
Într-o postare pe Instagram, Virginia Giffre a scris că se afla într-o mașină ce a fost lovită de un autobuz școlar „care se deplasa cu o viteză de 110 km/h, în timp ce încetineam pentru a lua o curbă”.
Giuffre a adăugat că în urma incidentului s-a ales cu „insuficiență renală” și că medicii i-au dat „patru zile de trăit, transferându-mă la un spital specializat de urologie”.
„Sunt pregătită să mă duc, dar nu înainte de a-mi vedea copiii pentru ultima oară, deși știți ce se spune despre dorințe”, a mai scris ea, referindu-se la un proverb american.
„S**t (rahat, în limba engleză, n.r.) într-o mână și speranță în cealaltă mână & vă garantez că va fi tot s**t la sfârșitul zilei”, și-a continuat Giuffre mesajul.
„Vă mulțumesc tuturor pentru că sunteți oameni minunați (…) și pentru că sunteți o parte importantă din viața mea. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți, Virginia”, sunt cuvintele cu care și-a încheiat postarea.
Vă avertizăm, urmează o fotografie și detalii cu un puternic impact emoțional:
Un purtător de cuvânt al Virginiei Giuffre a precizat, pentru rețeaua americană de televiziune NBC News: „Virginia a suferit un accident grav și primește îngrijiri medicale în spital. Apreciază foarte mult sprijinul și urările de bine pe care oamenii i le trimit.”
Americanca l-a dat în judecată pe ducele de York pentru abuz sexual în august 2021, afirmând că prințul Andrew a făcut sex cu ea, pe vremea când era adolescentă și avea 17 ani, și că a fost una dintre victimele miliardarului Jeffrey Epstein.
În martie 2022, Virginia Giuffre și prințul Andrew au ajuns la o înțelegere extrajudiciară – despre care se crede că include „o donație substanțială către organizația caritabilă a doamnei Giuffre în sprijinul drepturilor victimelor” agresiunilor sexuale.
Prinţul Andrew, duce de York, a fost deposedat de majoritatea titlurilor sale şi îndepărtat din calendarul atribuţiilor regale oficiale din cauza scandalului provocat de prietenia lui cu Jeffrey Epstein, decedat în închisoare în 2019.
Al optulea în linia de succesiune la tronul britanic, el a negat întotdeauna orice acuzaţie de comportament nepotrivit sau că ar fi avut vreo relaţie cu Virginia Giuffre, care a declarat că acesta a abuzat-o la conacul lui Epstein din Manhattan şi pe insula privată deţinută de Epstein în Insulele Virgine americane, amintește Reuters.
Cu toate acestea, acuzaţiile i-au distrus reputaţia prinţului Andrew şi, în ciuda apariţiilor sale ocazionale la evenimente de familie, cum ar fi funeraliile reginei Elisabeta a II-a din 2022 şi reuniunile anuale de Crăciun, el a fost exclus din orice activitate publică a monarhiei britanice.