Sunt locuitorii Chișinăului mai puțin politicoși decât românii? Sociolog moldovean: „Zâmbetul nostru e mai rar, dar mai sincer”
O postare pe Facebook, făcută de o antreprenoare din România care s-a mutat recent la Chișinău, a generat dezbateri și comparații inevitabile între moldoveni și români: „Oamenii nu se salută”, „dacă zâmbești sau faci o glumă nevinovată parcă le dai cu leuca în cap”, a scris femeia. „Mai dați un pic nasul jos, că prea vă considerați ideali”, i-a răspuns o localnică. Alții, în schimb, i-au dat dreptate. Dar ce spun sociologii și specialiștii în comunicare despre acest subiect?
- „Așa este în toată Europa de Est” și „Chișinău produce stres”, sunt opiniile specialistului în comunicare Ion Grosu.
- „Eu cred că e un pic dramatizată treaba, dar fenomenul oricum există”, spune la rândul său sociologul de la Chișinău Vasile Cantarji.
- „Nu trebuie de negat nici perioada prin care trecem noi, marcată printr-o pronunțată anxietate și de un fond informațional negativist, care își lasă amprenta”, mai crede specialistul.
Postarea despre Chișinău a Dianei Mocanu, cunoscută bloggeriță de călătorie și antreprenoare, a ridicat problema felului în care se raportează oamenii din Republica Moldova unii la alții și, mai ales, la necunoscuți. Mocanu spune că s-a mutat aici de aproape jumătate de an și că trăiește „într-un șoc continuu”.
Printre lucrurile care au surprins-o se numără faptul că oamenii nu răspund la salut în blocuri și în lifturi, evită conversațiile cu vecinii, reacționează agresiv în situații obișnuite și folosesc telefoanele la volum ridicat în spații publice.
Autoarea postării spune că și în magazine sau localuri a întâlnit aceeași rezervă.
„Dacă zâmbești, saluți sau faci o glumă nevinovată, parcă îi trăsnești cu leuca în cap”, afirmă ea, comparând experiența cu România, unde spune că oamenii sunt „mult mai deschiși și lejeri” în astfel de situații.
Sute de comentarii și peste două mii de aprecieri, la două zile de la publicare
Postarea Dianei Mocanu a generat reacții contradictorii. Unii moldoveni spun că recunosc comportamentele descrise și adaugă propriile experiențe. Alții consideră că autoarea generalizează și chiar exagerează, iar multe dintre exemplele date nu sunt specifice Republicii Moldova.
„Suntem deja trei care vedem asta”, scrie un comentator.
Altcineva, care semnează Galina Rotaru, spune că observațiile Dianei Mocanu ar trebui să deschidă și o discuție despre rolul școlii în formarea comportamentului social.
„Subscriu, Diana! În învățământ nu își pune nimeni întrebarea asta? Poate este nevoie să introducem ore de educație și comportament în școli. Degradarea în societate o ia razna… Încotro mergem?”, a comentat aceasta.
„Dacă îmi zâmbiți, vă zâmbesc și eu!”
Pe de altă parte, o altă utilizatoare, cu numele Diana Stamati-Popusoi, a povestit însă despre un moment în care un zâmbet oferit la un târg a generat un alt zâmbet:
„Am fost la un târg de meșteșugărit în Moldova, ani în urmă – cineva din reprezentanții tarabei s-a uitat la mine și zice: “Dacă îmi zâmbiți, vă zâmbesc și eu!”. Momentul când am înțeles că zâmbetul meu a molipsit alte zâmbete. A fost un moment frumos, dar rar. A zâmbi în țară înseamnă a fi slab – așa se pare. Când de fapt este foarte plăcut să trăiești într-o societate în care chiar dacă e schițat ușor – e un zâmbet”, spune femeia.
„Mai dați un pic nasul jos și veți fi respectați de aborigeni”
Maia Bălan a pus accentul pe diferența dintre relațiile de vecinătate din comunitățile mici și cele din orașele mari.
„Lumea se salută în magazin sau la bloc în cazul când viața lor e stabilă și ei se cunosc deja, trăind în același loc de mulți ani. E la fel ca și în sat. Situația cu Chișinăul este așa cum o faceți voi – mereu migrați și vreți ca vecinii să vă recunoască. Relațiile de vecinătate se construiesc în decenii”, a scris Bălan.
Ea a criticat și tonul postării: „Acum despre tonul vostru de superioritate – mai dați un pic nasul în jos și veți fi respectați de aborigeni, că prea vă considerați ideali.”
Ana Maria Pislari a fost mai rezervată în privința comparației cu România: „În altă ordine de idei, în România e puțin mai bine dar nici exagerat. Revenită recent după un road trip acolo, exact asta am întâlnit ce ai descris mai sus. Mai e nevoie de timp.”
Sociolog: Fenomenul există, dar nu este specific Republicii Moldova
Sociologul din Republica Moldova Vasile Cantarji, cercetător principal la Centrul de Investigații Sociologice și Marketing CBS-AXA, consideră că postarea este „un pic exagerată și dramatizată”, dar confirmă că fenomenul descris de autoare există. El nu crede însă că explicația poate fi redusă la ideea că moldovenii ar avea, în mod specific, o problemă de educație sau de politețe.
„Societatea noastră este, într-o măsură foarte mare, ca mental, încă o societate rurală, iar în rural știm noi că lumea se cunoaște și obișnuiește să se salute. Uneori să-și zâmbească. Dar este cumva impropriu să fii necunoscut pe străzi și mai rar să te saluți cu oamenii necunoscuți”, spune Cantarji.
În opinia sa, problema devine mai vizibilă tocmai atunci când mentalitatea formată într-o comunitate mică este transferată într-un oraș în care oamenii nu se mai cunosc.
„Majoritatea din noi suntem orășeni în prima generație, crescuți la sat. Iar la sat, știm noi, toți se cunosc și între ei se salută. Este normal. Dar este cumva impropriu să fii necunoscut pe străzi și mai rar să te saluți cu oamenii necunoscuți. O mentalitate rurală transportată într-un bloc cu multe nivele, cu foarte multă lume necunoscută, cumva are această tendință”, explică sociologul.
Această diferență poate explica de ce unii locuitori consideră firesc să salute doar oamenii pe care îi cunosc, în timp ce pentru cineva venit dintr-un alt mediu social absența salutului poate părea o dovadă de răceală sau lipsă de educație.
Ion Grosu: „Chișinăul este un oraș care produce stres”

Ion Grosu, specialist în comunicare și relații publice din Republica Moldova, pune accentul pe condițiile concrete ale vieții urbane. Chișinăul este, în opinia sa, un oraș aglomerat, în care oamenii petrec mult timp în trafic și sunt supuși unor surse permanente de stres.
„Este un oraș mare și aglomerat, fără transport public de tip metrou sau tramvai. Respectiv, oamenii stau mult în ambuteiaje, aerul este prost, somnul este prost, se construiește foarte intensiv. Respectiv, aglomerația, tot asta generează în oameni foarte mult stres. Acum, oamenii au anumită capacitate de rezistență psihologică la stres. Sunt oameni care pot fi drăguți chiar și când le arde casa. Și sunt oameni care nu au resursa asta”, spune Grosu.
În asemenea condiții, un incident banal poate deveni declanșatorul unei reacții disproporționate.
„Când mai apare un factor extern, foarte ușor se proiectează stresul și se transformă uneori în agresiune”, explică specialistul.
„Așa este în toată Europa de Est”
Grosu nu consideră însă că locuitorii Chișinăului au devenit brusc mai agresivi decât erau în trecut.
„Nu e vorba că chișinăuienii erau super drăguți și eleganți și brusc au devenit mai agresivi. Așa este în toată Europa de Est. De exemplu, unele comportamente țin de mimică, zâmbet, cu care unii oameni se deprind în alte țări. Ele nu sunt specifice. Și asta nu e bine sau rău, asta e parte din cultura noastră”, spune el.
„Zâmbetul nostru este mult mai sincer”
Aceeași idee este susținută, dintr-o altă perspectivă, de sociologul Vasile Cantarji. El spune că societatea moldovenească nu este la fel de obișnuită cu zâmbetul ca formă de interacțiune socială, dar că acest lucru nu trebuie interpretat automat ca un deficit.
„Cu adevărat, noi suntem mai scumpi la zâmbet, da? Dar putem spune în aceeași măsură că zâmbetul aceluiași american nu poate fi considerat un zâmbet adevărat. Zâmbetul exprimă o emoție, iar un zâmbet ritualizat mai puțin este legat de emoții”, afirmă sociologul.
„Și da, din această perspectivă, zâmbetul nostru este mult mai sincer. Atunci când omul zâmbește în Moldova, aceasta cu adevărat înseamnă o emoție pozitivă. Atunci când omul american zâmbește, este o deprindere, un ritual”, adaugă Cantarji.

Orașul și „dreptul la anonimitate”
Specialistul în comunicare Ion Grosu vede în spatele discuției despre salut și o schimbare mai profundă: urbanizarea produce o formă de relaționare în care oamenii nu mai sunt obligați să se cunoască între ei.
„Doamna intuitiv simte un fenomen foarte studiat în știința comportamentală și asta este dreptul la anonimitate. Orașul este atractiv pentru foarte mulți oameni și acum are loc deja de studiat neorbanizarea intensivă, toți vor să ajungă la oraș, inclusiv pentru că orașul asigură dreptul la anonimitate”, spune Grosu.
Această anonimitate poate fi greu de împăcat cu așteptările unei persoane care vine dintr-o cultură în care salutul și conversația cu vecinii sunt forme obișnuite de socializare.
„Dacă cineva se așteaptă să zâmbească și să salute și să întrebi cum îi cheamă și cum sunt și să aibă discuții drăguțe cu toți vecinii în oraș, în Moldova el o să fie dezamăgit. Pentru că în Moldova se salută la sat, dar în oraș nu se salută cu toți”, explică specialistul.
El spune că nici lipsa dorinței de socializare nu trebuie tratată automat drept agresivitate.
„Omul are dreptul (…) să nu mă salută. Eu am dreptul să mă comport cum vreau în oraș. Și liftul este un transport public, iar când intrăm în troleibuz nu se salută cu toți. Deci așteptarea asta este oarecum exagerată. Noi zâmbim atunci când cu adevărat zâmbim. Adică noi ne exprimăm facial sentimentele când cu adevărat le avem. Și nu ne prefacem și nu avem zâmbet din ăsta sec și cu ochii triști. În sensul acestaa, asta e un specific pentru toată Europa de Est.””, spune Grosu.
Rețelele sociale amplifică experiențele negative
Un alt factor este trecerea unei părți importante a interacțiunilor sociale în mediul online. Vasile Cantarji spune că telefonul a devenit un refugiu în spațiul public, reducând atenția acordată celor din jur.
„Noi petrecem foarte mult timp online. Ceea ce ne fură atenția și timpul pe care altădată îl alocam offline-ului. A devenit cumva o normalitate. Într-un rând, într-un ascensor, omul a intrat, a aprins ecranul și face scroll fără să sesizeze ce se întâmplă în jur”, spune el.
Grosu atrage atenția și asupra unui alt efect al telefoanelor: oamenii știu că pot fi filmați aproape oriunde, iar acest lucru le modifică comportamentul. Specialistul consideră că efectul este ambivalent: poate crește disciplina în spațiul public, dar poate reduce socializarea directă.
„Pe de altă parte, are foarte mult impact negativ, care este mai puțin cercetat și, în special, este vorba de diminuarea socializării pentru tineri, prevalența sentimentului de singurătate, trăirea vieții în online, incapacitatea de a crea relații, incapacitatea de a simți parte într-un grup de prieteni”, spune Grosu.
De ce un incident devine o concluzie despre „toți moldovenii”

Ion Grosu atrage atenția și asupra mecanismului prin care experiențele negative sunt transformate în generalizări. Rețelele sociale favorizează tocmai acest tip de relatare: un incident neplăcut devine o poveste, iar povestea poate fi apoi prezentată drept dovadă despre comportamentul unei întregi societăți.
„Acum, foarte des, oamenii exagerează un aspect, sau o întâlnire, o ciocnire emoțional încărcată, și o generalizează la toți oamenii. De exemplu, în Republica Moldova, în ultimii 20 de ani, cultura șofatului a crescut extrem de mult. Ceea ce anterior era inimaginabil acum este o normă în comportament. Toți poartă centurile, lumea spune “mulțumesc” cu farurile atunci când îi cedează, toți oamenii se dau la o parte atunci când trece o ambulanță”, explică Grosu.
El spune că aceste schimbări pozitive sunt mai puțin vizibile decât un conflict.
„Când un om se ciocnește în trafic cu un comportament mai agresiv, el se enervează foarte mult și mulți dintre noi acum ne-am deprins pe rețele sociale să ne vărsăm jalea online și să exagerăm, de tipul să spunem “Toți șoferii moldoveni” sau “De ce șoferii moldoveni?” sau “De ce moldovenii?”, ignorând faptul că, în realitate, noi, să zicem, făcând un drum prin Chișinău, am văzut 3.000 de șoferi și dintre ei ne-au deranjat șase și ne-a enervat unul. Și, iată, aceștia șapte îi extrapolăm la 3.000. Dar, în realitate, dacă e chiar să urmărești, să-ți faci notițe câți șoferi arată cu săgeata dreaptă, câți șoferi cedează atunci când tu vrei să schimbi și așa mai departe, noi observăm că majoritatea au un comportament drăguț”, adaugă Grosu.
Faptul că unele norme sociale sunt vechi nu înseamnă că ele sunt imposibil de modificat. Drept exemplu, Ion Grosu vorbește despre comportamentul față de ambulanțe, unde schimbarea s-a produs, în opinia sa, într-un timp relativ scurt.
„În cazul ambulanțelor, schimbarea a fost destul de bruscă în perioada COVID și imediat după COVID. Pentru că oamenii aveau un sentiment, o convingere clară că ambulanța trebuie cedată, pentru că ea rezolvă cazuri grave și uneori e foarte important”, spune el.
Specialistul consideră că oamenii preiau comportamente și atunci când văd modele care li se par corecte și care sunt apreciate de ceilalți.
El leagă alte schimbări de contactul tot mai intens al moldovenilor cu societățile europene, inclusiv prin migrație și prin experiența celor care au locuit sau au lucrat în străinătate.
Serviciile și moștenirea relației „rob-stăpân”
Discuția despre politețe ajunge și la relația dintre clienți și angajații din magazine, restaurante sau hoteluri. Grosu spune că este riscant să afirmăm pur și simplu că într-o anumită țară oamenii din servicii sunt mai amabili, iar în alta mai puțin, fără să analizăm și comportamentul clienților.
„Îmi place când vorbim de comportamentele umane să vorbim despre lucruri măsurate și care se bazează pe evidență. Repet, pentru că așa să vorbim în general când, de exemplu, “în Turcia e bine și aici nu”, sunt niște exagerări, pentru că și în hotelurile din Turcia sunt foarte multe conflicte și situații conflictuale și it takes two to tango, pentru că nu e vorba doar de schimbarea serviciilor, e vorba și de cultura clienților”, spune el.
În opinia specialistului, relația client-angajat poate fi influențată de o moștenire socială în care cele două părți nu se percep ca fiind egale.
„Cultura post-sovietică presupune două tipuri de comportament public cu un om din sfera serviciilor, asta e sentimentul rob-stăpân. Pentru că așa au fost în Uniunea Sovietică, tot timpul existau anumite ierarhii și oamenii nu puteau să se comporte de la egal la egal. Respectiv, oamenii care luau serviciu sunt tratați ca niște robi, ei când ajung într-un restaurant tratează (…) chelnerii din poziția de superioritate”, explică Grosu.
În această logică, spune el, reacția angajatului poate deveni defensivă atunci când clientul adoptă o atitudine de superioritate.
„În momentul în care există un element de superioritate, imediat există un element defensiv. În sensul ăsta, identitatea umană a chelnerului foarte des se manifestă prin atitudini de tipul: “Ok, eu sunt chelner, dar tu nu ai dreptul să te comporți cu mine în superior””, afirmă specialistul.
„Zâmbetul nu este contractual”
Ion Grosu face și o distincție între calitatea serviciului și obligația angajatului de a afișa permanent o stare de bună dispoziție. Un chelner poate să-și facă bine treaba fără să zâmbească permanent, spune el.
„Un chelner poate să-și facă foarte bine treaba fără să zâmbească. Fiind serios, întrebându-te, aducându-ți la masă și, dacă el are o zi proastă, el nu e obligat să zâmbească. Eu, ca angajator, tot vreau tare să am oameni care râd, zâmbesc, dar ca cetățean al Republicii Moldova nu vreau ca moldovenii să ajungă într-un sistem în care își dau afară angajații pentru că ei nu zâmbesc”, afirmă specialistul.
În același timp, sociologul Vasile Cantarji mai menționează că trebuie să fim atenți și la contextul informațional în care populația Republicii Moldova trăiește astăzi.
„Nu trebuie de negat nici perioada prin care trecem noi, marcată printr-o pronunțată anxietate, indusă inclusiv mediatic și de un fond informațional negativist, care își lasă amprenta. Noi trăim într-un fond informațional foarte negativist. Din punct de vedere politic, geopolitic, propagandistic. Și acest lucru impune o anxietate mai pronunțată în societate”, spune sociologul.
În același timp, el avertizează că aceste cauze contemporane se suprapun peste factori mai vechi: „Sunt și factorii externi care se regăsesc în mentalul nostru istoric format. Ruralismul nostru nu va dispărea în câteva decenii, în câteva generații.”