„Suntem ortodocși nepracticanți, dar copilul învață la o școală catolică, unde predau și măicuțe”. Cum mi-am schimbat părerea despre educația religioasă
Nu am crescut într-o familie religioasă. Părinții mei mergeau la biserică de Paște, la nunți și botezuri și, din când în când, de Sfântul Ion, pentru a lua agheasmă. Totuși, în copilărie exista un mic ritual pe care mi-l amintesc foarte bine. Când ne așezam la masă, mama rostea o rugăciune scurtă și ne îndemna să ne închinăm. Cred că era felul ei de a mulțumi că avusese ce pune pe masă. Eram în plină perioadă de tranziție de la comunism la democrație, vremuri grele, în care tata își schimba frecvent serviciul, iar noi trebuia să calculăm fiecare leu cheltuit. Totul se chibzuia, se economisea, se eficientiza. Îmi amintesc că supa noastră, a copiilor, avea întotdeauna carne. Poate tocmai de aceea, rugăciunea mamei mi-a rămas în minte ca un gest simplu de recunoștință. În mare, la asta s-a rezumat educația mea religioasă. La asta și la câteva ore de religie de la școală. Îmi amintesc că profesoara pe care am avut-o în clasa a VIII-a, o femeie care mi-a fost dragă pentru că încerca să se apropie de elevi, ne-a adus un îndreptar de spovedanie în care scria că e păcat să porți bijuterii și să te machiezi. Nu rezonam deloc cu astfel de limitări. Ani mai târziu, dacă mi-ar fi spus cineva că fiul meu va ajunge să învețe într-o școală religioasă, aș fi râs.
Când ne-am mutat în Barcelona, am descoperit că multe dintre școlile concertada care se aflau în apropierea noastră au o orientare religioasă, iar asta nu mi-a picat prea bine. Școlile concertada sunt instituții private care primesc finanțare publică și funcționează în baza unor acorduri cu administrația. Multe dintre ele au o tradiție catolică. Mă întrebam dacă un astfel de mediu este potrivit pentru copilul meu. Aveam impresia că are nevoie de o educație mai modernă, mai deschisă și mai puțin legată de tradiții religioase. În timp, însă, am început să mă documentez și să înțeleg mai bine contextul local. Am descoperit că religia nu este predată neaparat în maniera tradițională pe care mi-o imaginam eu și că o școală cu identitate catolică nu înseamnă automat îndoctrinare.