SuperLiga: Jucătorul de la Farul căruia Ianis Zicu îi spune „să pună mâna să se antreneze”
Ianis Zicu, antrenorul de la Farul Constanţa, a tras concluziile după echipa sa s-a impus în faţa Petrolului, scor 2-1. El şi-a felicitat jucătorii, însă a tras un semnal de alarmă în privinţa unuia dintre ei.
Ultima săptămână a fost excelentă pentru elevii lui Ianis Zicu, care în urmă cu câteva zile s-au calificat în grupele Cupei României, după victoria cu 1-0 de la Hunedoara. Farul a acumulat 13 puncte şi a urcat pe locul şase, potrivit orangesport.ro.
Ianis Zicu i-a atras atenția lui Jovan Markovic, fotbalist împrumutat de Farul în această vară, după despărţirea de Universitatea Craiova. El a evoluat 45 de minute în partida cu Petrolul.
„O partidă câştigată cu emoţii, toate din acest an aşa le-am câştigat. Maftei am forţat puţin cu el, Iştfan nu am vrut să forţăm, a avut dureri mari la cap. Toţi jucătorii care au intrat sau care au fost în lot au avut energia necesară”, a spus Zicu.
El a continuat să îl laude pe Sima, iar când a ajuns la Jovan Markovic, a spus: „Mai are de lucrat, trebuie să pună mâna să se antreneze, va alerga în această pauză”.
În sezonul trecut, Jovan Markovic, un fotbalist născut la Belgrad, a fost împrumutat la Hermannstadt şi Oţelul Galaţi.